Teohar Mihadaș s-a născut în anul 1918, în satul Turia, Grecia, într-o familie de aromâni. După ce a finalizat studiile liceale la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, pe care a absolvit-o în 1943.

• Activitatea sa profesională a fost dublată de un angajament cultural important: a predat ca profesor, contribuind la educația tinerelor generații și a fost implicat activ în mișcarea culturală aromână, păstrând și promovând identitatea comunității sale. În perioada regimului comunist, Mihadaș a fost arestat și condamnat la detenție politică, experiență care i-a marcat profund opera, insuflându-i teme legate de libertate, identitate și suferință.
• Teohar Mihadaș a încetat din viață în 1996, lăsând în urmă o operă complexă, ce cuprinde poezie, proză și eseistică, caracterizată prin lirism, reflecție filosofică și preocupare pentru istoria și cultura aromânilor.
• Mihadaș a debutat cu volumul „Albatros” (1941), în care lirismul se împletește cu meditația asupra destinului uman și fragilității existenței(4. Poezia sa de început dezvăluie preocuparea pentru individualitate, libertate și raportul om-natură, teme care vor reveni constant în întreaga sa operă.
• „Înăltele acele vremi” (1987) reprezintă o proză autobiografică, în care evenimentele personale și istorice sunt filtrate printr-o lentilă filozofică și lirică(5. Textul explorează condiția intelectualului sub regimul comunist și relația dintre memorie, istorie și identitate.
• „Cincizeci precum cinci sute” (1988) este un eseu publicat în Viața românească, ce abordează teme sociale și culturale, cu accente morale și filosofice(6. Eseul reflectă preocuparea autorului pentru sensul comunității, educație și responsabilitate civică.
• „Pe muntele Ebal” (1990) este lucrarea în care experiențele personale de detenție și reflecțiile spirituale se întâlnesc cu meditația asupra timpului, memoriei și identității culturale(7. Textul are un caracter autobiografic și confesiv, dar se ridică la dimensiunea unei reflecții universale asupra condiției umane.
• Opera lui Mihadaș se distinge prin: preocuparea pentru condiția umană și identitatea culturală aromână; integrarea lirismului cu reflecția filosofică; curajul tematic de a aborda experiențe de represiune politică; valorizarea tradițiilor și istoriei minorității aromâne în context românesc.
• Stilul său combină claritatea expresiei literare cu densitatea reflecției, rezultând texte care sunt atât estetic valoroase, cât și documentar relevante.
• Ruxandra Cesereanu, în articolul „Moartea unui războinic” publicat în Steaua (1996), evidențiază profunzimea spirituală și curajul literar al lui Mihadaș, remarcând modul în care experiența personală se transformă într-o reflecție universală asupra condiției umane.
• Dumitru Chirilă, în eseul „Teohar, între două trenuri” publicat în revista Familia (1996), subliniază complexitatea operei și a biografiei autorului, considerând-o un exemplu de rezistență culturală și morală în fața opresiunii(9.
• Criticii literari apreciază echilibrul între lirism și filosofie, autenticitatea experienței și capacitatea lui Mihadaș de a transforma memoria personală și colectivă în discurs literar universal.

• Bibliografie selectivă

1. Mihadaș, Teohar. Albatros. București: Editura pentru Literatură, 1941.
2. Mihadaș, Teohar. Înăltele acele vremi. Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1987.
3. Mihadaș, Teohar. Cincizeci precum cinci sute. Viața românească, 1988.
4. Mihadaș, Teohar. Pe muntele Ebal. București: Editura Cartea Românească, 1990.
5. Cesereanu, Ruxandra. Moartea unui războinic. Steaua, nr. 2, 1996.
6. Chirilă, Dumitru. Teohar, între două trenuri. Familia, nr. 5, 1996.

• Note critice și observații

1. Opera lui Mihadaș este autobiografică și confesivă, dar transcede experiența personală pentru a oferi o reflecție asupra destinului colectiv al omului și comunității.
2. Eseurile și proza sa sunt marcate de angajament moral și cultural, fiind relevante nu doar pentru comunitatea aromână, ci și pentru istoria literaturii române contemporane.
3. Criticii remarcă în mod constant profunditatea spirituală, autenticitatea experiențelor și claritatea stilului, calități care fac din Mihadaș un scriitor de referință al literaturii române de după 1945.
4. Abordarea sa reflectă un echilibru între memorare și literatură, între experiența personală și universalitate, transformând represiunea și suferința în artă literară.