Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fosta Curte Domnească din Suceava, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre fosta Curte Domnească din Suceava, muzeograful Ion Mareș mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, la ruinele acesteia.

– Domnule Ion Mareș, care au fost circumstanțele înființării acestei curți domnești?
– Din motive politice, economice și sociale, domnitorul Petru I Mușat [1375-1391] a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava și a ales acest loc pentru reședință. El a construit curtea (unde stătea în timp de pace) din lemn, constând dintr-o casă domnească de formă dreptunghiulară, o pivniță și o parte a zidului de apărare, Cetatea Suceava (unde ședea pe timp de război), Cetatea Șcheia din același oraș, Cetatea Neamț din Târgu Neamț, prima biserică, din piatră [cu hramul Înălțarea Domnului], a Mănăstirii Neamț și Biserica Mirăuți [cu hramul Sfântul Gheorghe] din Suceava, reședința Mitropoliei Moldovei și cea dintâi catedrală mitropolitană din Moldova. Capitala trebuia să fie centru administrativ (reședință domnească), politic (sfat domnesc), militar (cu unitatea, garda și celelalte componente), juridic (locul în care să se desfășoare o parte a judecăților) și religios (pentru că mitropolitul Iosif I, rudă cu familia domnului, își avea sediul la Mirăuți). Ulterior, curtea domnească a căpătat forma literei „L”, fiind formată din palatul domnesc, turnul-locuință, turnul de poartă și mai multe anexe. Ansamblul se afla în centrul vechiului oraș medieval, fiind înconjurat de mahalalele unde se găseau atelierele care produceau diferite mărfuri.

– De-a lungul timpului, curtea a suferit modificări?
– Au existat mai multe transformări. Domnitorul Alexandru cel Bun [1400-1432] a adăugat alte clădiri cu beciuri de piatră, acoperite cu șindrilă, și a terminat înălțarea zidului din piatră al fortificației. Aceste construcții au dăinuit până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când au fost distruse de un incendiu. Ștefan cel Mare [și Sfânt, 1457-1504] a reconstruit curtea, unde, pe lângă spațiile administrative, mai exista un paraclis pentru domnițe și o ogradă. Peste vechea casă domnească, el a ridicat un palat din piatră, prevăzut cu pivniță, și un nou tronson de ziduri, în forma de astăzi. Domnitorul Vasile Lupu [1634-1653] a refăcut beciurile și a amenajat intrări boltite din cărămidă și ancadramente din piatră la uși. Curtea a fost abandonată la sfârșitul secolului al XVII-lea, când zidurile au început să fie demantelate.

– Ce a mai rămas, astăzi, din perimetrul fostei curți?
– Se mai păstrează o parte a structurilor de la suprafață (ziduri, gropi și încăperi), precum și complexul arheologic conservat în pământ (piloni, arce, pivnițe și subsoluri). Acestea trebuie puse în evidență, pentru a face ansamblul vizitabil, fiindcă, deși este inclus în Lista Monumentelor Istorice din 2004, în prezent se află în paragină. [În 2000, aici s-a deschis un șantier național de restaurare, dar lucrările s-au desfășurat lent și cu întreruperi.]

Florin Bălănescu