DORU PETRARIU SPRE PORŢIA SA DE LIBERTATE ,,CU SUFLETUL ÎN LESĂ” (1)
Autor, Ion ISTRATE

Doru Petrariu scrie! Scrie poezie nu pentru că vrea să fie poet. Scrie pentru că este poet.

Cu ceva ani în urmă, am asistat la o ,,scenă” pe holul Teatrului ,,Mihai Eminescu” din Botoşani, când regretatul poet, Grigore Vieru, împărţea cartea ,,Radăcina de Foc” şi dădea autografe unor şcolari. Un puşti , de vreo cinci ani, cu o frunte lată, cu un păr lung şi mătăsos, dă din coate şi ajunge la poet şi-i cere o carte cu autograf. Grigore Vieru îl imbrăţişează şi îl întreabă: ,,Tu ştii să citeşti?”. Cu nonşalanţă puştiul îi spune: ,,Da, tu de ce scrii poezii?”. Fără să stea mult pe gânduri, poetul zice către toată mulţimea: ,,Scriu pentru că vreau să fiu liber!”. Ce alt răspuns putea să dea Grigore Vieru?

În acelaşi lăcaş de cultură şi tot prin acele vremuri, cu ocazia unui plăcut şi util discurs al Doamnei Zoe Dumitrescu Buşulenga, am reţinut: ,,A fi poet înseamnă a fi liber! Atunci, când trăieşti momentul creaţiei, pluteşti în libertate!”.

Acum câteva zile în urmă, când discutam cu Doru Petrariu termenii şi condiţiile apariţiei la Editura ,,Agata” a volumului de poezii ,,Cu sufletul în lesă”, pun problema: ,,Majoritatea poeziilor din acest volum sunt fără titlu sau alt ,,însemn”, rămân aşa ?… şi mai zic: ,,Nu vreţi pe ultima copertă să vă puneţi semnătura?”. Ce credeţi că îmi spune?… ,,Nu! Le las aşa şi nu îmi pun semnătura!”. Sigur, alt răspuns nu se putea! Şi ,,însemnul” şi ,,semnătura” sunt simboluri ale încătuşării!

Pe Doru Petrariu îl preocupă ,,libertatea”. ,,Libertatea” în accepţiunea filozofică este temă majoră a volumului de poezii apărut la Editura ,,Agata” sub titlul ,,Cu sufletul în lesă”.
Cu această carte, Doru Petrariu îşi iuţeşte paşii spre ,,porţia sa de libertate”. Neîndoelnic, o va avea!

Pentru cititori am selectat câteva poezii din acest volum proaspăt apărut în librării.

viaţa căprioarei

mai aveam
doar câteva
seminţe de grâu,
grâul încolţeşte repede
existau şanse
să supravieţuiesc
în iarnă,
dar deodată
în ochiul ferestrei
poposi o căprioară,
apăruse din cer
să-şi astâmpere foamea,
în ceruri nu se ştia
că sunt vegetarian,
a intrat înăuntru,
i-am dat boabele de grâu,
în iarna aceea
n-a murit nimeni,
în primăvară
am trimis căprioara
să-i spună lui Dumnezeu
că aici
trăieşte în om

suflete în paranteze

drame
peste simţirile năluce,
carne crudă
fără vise
fără zvâcnet
fără dor şi amintiri,
carne
în cârlig
de măcelar,
doar cu gânduri
doar cu umbre
carne crudă-n galantar,
cărnuri
cu miros de oameni
cărnuri cu miros de cai
suflete
ce trec prin orgă
şi ajung
direct în rai,
suflete în paranteze
ocolite la citit
printre rânduri
zac răzleţe
părăsite
pe pământ

* * *
totul se repetă,
pasul se bate pe loc,
vechiul pas de defilare
e la modă iar,
prea rar porumbeii
mai bat cu aripa în geam,
Ana lui Manole
încă geme
în zidul prea strâmt
şi supraevaluat
al Democraţiei,
trebuie să mori
pentru a-ţi supravieţui copiii,
aerul
e prea rarefiat
aici

* * *
ar cam trebui
să ne reamintim
cum să ne împletim
singuri ciorapii,
e lucru mare
să te hrăneşti singur
fără să plângi

* * *
de un timp,
din cauza ploilor
acide
ale capitalismului
ce au inundat
creierele multor
creştini,
excentricii
conduc vapoare
pe asfalt,
ziua a şaptea
ziua de odihnă
a Pământului
în univers,
trăim în Era
la care Dumnezeu
nu s-a gândit
niciodată

* * *
cel mai pesimist
scenariu,
să mă privesc
cum mă îngrop singur
cu lopata,
comunismul
ne-a obligat
să privim stelele,
nopţile capitalismului
sunt sufocate
de reclame
cum să mai priveşti
la stele ?
capitalismul
nu ne lasă
să privim stelele

* * *
dacă ai avea
patru picioare,
în trei
ai putea fugi
chiar bine,
în două
te-ai chinui,
ai două
şi eşti Om
şi te târăşti
prin timpul tău,
poveştile de dragoste
încep
şi se termină
în aceeaşi clipă,
o clipă relativă
în care scânteia
trebuie aprinsă
de mii de ori,
încât să pară
mereu nestinsă