Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Palatul Sturdza din Miroslava, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Palatul Sturdza din satul Miroslava, comuna cu același nume, județul Iași, profesorul Dumitru Bunea mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Dumitru Bunea, care este istoria acestui palat?
– La sfârșitul secolului al XVIII-lea, moşia de la Miroslava a aparţinut boierului Teodor [Todiraș Balş], care a construit, pe proprietatea sa, o casă boierească între 1794 și 1796. El a dăruit-o, ca zestre, fiicei sale Catinca, când s-a măritat cu logofătul Alexandru Mavrocordat. Aceștia au oferit-o, în 1825, ca dotă, fiicei lor Maria [Marghioala], la căsătoria cu vornicul Vasile Beldiman, care a inaugurat, aici, în 1831, Institutul de Educaţie pentru Fiii de Nobili, ce a funcționat până în 1834, când, printre absolvenți, s-a numărat și Mihail Kogălniceanu. Între 1849 și 1855, cei doi soți au ridicat, pe locul fostei case, vechiul palat, transmițându-l, ca moștenire, fiului lor Alexandru Beldiman [căsătorit cu Smaranda Callimachi]. În urma mai multor schimburi de proprietari, edificiul a ajuns în posesia principelui Alexandru Mavrocordat [căsătorit cu Lucia Cantacuzino-Pașcanu], care, după 1883, l-a refăcut în stil neoclasic și l-a extins, în forma de astăzi, cu două caturi și 20 de camere, adăugându-i turnul, cu trei niveluri, destinat servitorilor. Imobilul a fost moștenit de fiica lor Olga [căsătorită cu Mihail D. Sturdza, nepotul de fiu al domnitorului Mihail Sturdza], ultima proprietară aristocrată a acestuia.

– Care a fost destinul ulterior al clădirii?
– În 1919, aici a fost întemeiată Școala de Agricultură, iar, în 1937, a luat ființă, în paralel, Școala Superioară de Agricultură. În 1946, prințesa a donat statului palatul, terenul agricol [peste 200 ha], parcurile și dependinţele, acestea devenind proprietatea instituției de învățământ. În 1954, unitatea școlară a fost expropriată de toate bunurile sale, care au fost puse la dispoziţia Gospodăriei Agricole de Stat Bucium [ulterior, Întreprinderea Agricolă de Stat Miroslava], școala continuând să funcționeze într-un perimetru de 6 ha. În 1974, aceasta a devenit liceu agroindustrial, în 1990 – Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu, iar, în 1996, când a recăpătat 107 ha pentru refacerea parțială a fermei didactice – Liceul Tehnologic Agricol Olga Sturdza. Din 2015, palatul figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Ce destin a avut Olga Sturdza?
– Prințesa a fost, probabil, cea mai interesantă româncă din perioada interbelică, a cărei personalitate este comparabilă cu cele ale Reginei Maria și Marthei Bibescu. Artistă plastică de prestigiu, fostă elevă a sculptorului francez [Auguste] Rodin, este autoarea unor lucrări importante, între care Monumentul Unirii, aflat, în copie, în fața Universității de Medicină [și Farmacie Grigore T. Popa] din Iași. A înființat, în 1918, la Miroslava, Orfelinatul Principesa Olga M. Sturdza, ce a devenit nucleul model al Societății pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, care includea 270 de instituții similare unde erau adăpostiți, hrăniți, școlarizați, instruiți și educați circa 340.000 de copii din toată țara. În ultima parte a vieții sale, soțul și fiul ei [Gheorghe Sturdza, căsătorit cu Greta (Margareta) Kvaal] au reușit să plece, ilegal, în străinătate, iar ea a fost arestată, împreună cu nora sa Ileana Manu-Sturdza şi nepotul ei Mihai Dimitrie Sturdza, pentru că au vândut lemne de pe fosta lor proprietate Hangu [sat în comuna cu același nume, județul Neamț]. După nouă luni de detenție în penitenciarele Mislea și Jilava, a fost eliberată și i s-a impus domiciliu forțat, trăind într-un demisol din cartierul ieșean Galata, unde a fost hrănită de foști elevi. În anul 1957, i s-a permis să plece din țară în urma intervenției cumnatului ei, ambasadorul grec [Pericles] Argyropoulos, căsătorit cu sora ei Maria [fostă Moruzi]. A murit în 1974, la proprietatea sa de lângă orașul francez Dieppe, unde a și fost înmormântată.

Florin Bălănescu