Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Castelul Grădișteanu – Ghika din Sihlea, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Castelul Grădișteanu – Ghika din satul Sihlea, comuna cu același nume, județul Vrancea, învățătorul Octavian Ionescu mi-a povestit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Octavian Ionescu, cine și când a construit acest castel?
– Prima parte a clădirii, constând din parter și etaj, a fost dată în folosință în 1830, de către paharnicul Zamfirache Sihleanu, tatăl lui Alexandru (cunoscutul poet) și al Elenei. După moartea fratelui și a tatălui său, Elena a extins partea de sud a edificiului, inclusiv turnul, pe care l-a terminat în 1886.

– Ce puteți spune despre descendența familiei?
– Elena s-a căsătorit cu politicianul Constantin Grădișteanu și a avut doi copii – Ionaș (Ionel), fost ministru al Lucrărilor Publice, și Maria, căsătorită cu Scarlat Ghika, fiul lui Ion Ghika, cu care a avut un fiu – Șerban Grigore. Acesta s-a căsătorit cu Aristița Stoenescu, sora poetului Eustațiu Stoenescu, cu care a avut trei fii – Ion, Constantin Zamfir și Șerban Alexandru. Ultimul a fost membru al Partidului Național-Țărănesc și secretar al lui Iuliu Maniu, de aceea, după 1947, a fost nevoit să stea ascuns șase ani în Munții Sibiului, după care a fost prins și închis până în 1964, când a fost eliberat la amnistia generală [a deținuților politic].

– Descrieți, vă rog, curtea boierească.
– Aici, a fost un paradis. În față, era o alee pietruită de la ghereta portarului până la intrarea în clădire, care se prelungea și în spate. Parcul avea o suprafață de aproximativ 5 ha și era străbătut de alei de castani și arini, ce rămâneau înfloriți de primăvara până toamna târziu. În mijlocul lui, se afla o fântână arteziană, iar straturile de trandafiri și lalele erau dispuse pe culori. Din loc în loc, se găseau mai multe statui, precum și un grup statuar, ceva mai înalt de 1 m, reprezentând câțiva lei în diferite poziții. Au avut uzină electrică, un bazin de apă cu capacitatea de un vagon, la înălțimea turnului cu trei etaje, castel de apă și cișmele, cu care irigau întreaga grădină. Sub castel, existau trei beciuri – unul tip pivniță și două tip demisol –, ce nu mai sunt folosite. În curte, se găseau garajele mașinii și trăsurilor, grajdurile pentru cai și locuințele argaților, care includeau camere de locuit, bucătării și cămări. În fiecare an, după 10 mai până în lunile octombrie-noiembrie, stăteau aici, pentru că era reședința lor preferată, arborând pe turn steagul și blazonul familiei, ce semnalau prezența lor în zonă.

– Cine a fost ultimul proprietar la instaurarea regimului comunist?
– Cel din urmă posesor al domeniului a fost Șerban Grigore Ghika, căruia i-au fost confiscate 3.500 ha de teren – arabil, păduri, fânețe, pășuni, vii, livezi și iazul cu pește de la Voetin [sat în comuna Sihlea]. Familia a mai avut moșii la Grădiștea [sat în comuna cu același nume], în județul Brăila și la Grădiște [sat în comuna Sarmizegetusa], în județul Hunedoara – locul natal al lui Constantin Grădișteanu.

– Ce s-a întîmplat după aceea?
– La venirea comuniștilor, totul a fost furat – uși, geamuri, mobilă, obiecte de valoare și tablouri de [Nicolae] Grigorescu, [Gheorghe] Tattarescu și [Eustațiu] Stoenescu –, au fost distruse cărțile, picturile murale și vitraliile, apoi clădirea a rămas părăsită și în paragină. În 1963, a fost demolat complet etajul, după care imobilul a devenit sediul școlii generale, care funcționează, aici, și în prezent.

– Ce influență au avut membrii familiei asupra comunității locale?
– Au fost foarte generoși cu sătenii. I-au ajutau la nevoie, când veneau cu diferite necazuri la ei, au cununat tinerii și le-au botezat copiii; la cununie, le dăruiau câte 1 ha de teren, iar la botez – câte un pogon. Întrebau, mereu, cine mai e bolnav prin sat și îi trimiteau pe cei suferinzi, cu mașina lor, la spitalele Colțea și Filantropia din București, pe care le întrețineau. Au purtat, gratuit, prin școli copiii de țărani cu rezultate bune la învățătură – inclusiv în facultăți, ținându-i, pe timpul studiilor, într-o anexă cu etaj a Palatului Grădișteanu – Ghika din Capitală, construit de soții Elena și Constantin Grădișteanu între anii 1884 și 1895. Tot ei au ridicat [între anii 1860 și 1866] și biserica [cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena] din sat. Constantin Zamfir Ghika a donat 3.000.000 de lei pentru realizarea bustului lui Alexandru Sihleanu, distrus în 1917, și aceeași sumă pentru tipărirea ediției a VI-a [în 1998] a volumului Armonii intime al poetului [prima ediție a apărut în 1857].

– Care a fost atitudinea sătenilor față de boieri?
– Întotdeauna, băștinașii le-au purtat recunoștință. De pildă, în timpul răscoalei din 1907, țăranii din Bogza [sat în comuna Sihlea] s-au revoltat și au venit și aici ca să prade castelul; atunci, localnicii le-au ieșit în întâmpinare și nu i-au lăsat să intre în sat. Și astăzi, părerea lor a rămas aceeași.

– Morminte ale familiei se păstrează aici?
– Majoritatea au fost înmormântați la Cimitirul Bellu din București, dar osemintele lui Zamfirache Sihleanu și Alexandru Sihleanu au fost aduse și reînhumate, în 1877, în biserica din sat.

– Domeniul a fost revendicat?
– Ultimii doi descendenți au solicitat și recăpătat fondul forestier, cele 16,5 ha de vie, câteva terenuri intravilane, hanul, niște case la Vârteșcoiu [sat în comuna omonimă, județul Vrancea] și casa administratorului, aflată peste gârlă, care a fost sediul C.A.P. din localitate. Nu au revendicat și palatul, care au dorit să rămână sediul școlii. Castelul, bustul lui Alexandru Sihleanu, amplasat în fața acestuia, în 1914, și biserica familiei figurează în Lista Monumentelor Istorice din 2008.

Florin Bălănescu