Anul 2025 a fost declarat ” Anul Mihai Eminescu” pentru a marca împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului nostru național. Propunerea a fost făcută de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei și a fost adoptată în Parlament pentru a păstra vie imaginea genialului poet despre care Constantin Noica spunea că  reprezintă ” omul deplin al culturii românești”. Același Constantin Noica a precizat că ” dacă astăzi ființa românească ține este pentru că  a trecut un Eminescu prin lumea ei”.

În acest context am apreciat propunerea doamnei profesor Elena Valeria Ciura , președintele Filialei Dej a Asociației ” Societatea Cultural-Patriotică ” Avram Iancu” din România” de a edita un volum care să cuprindă creații ale dejenilor despre ” poetul nepereche a cărui operă învinge timpul”, așa cum îl caracteriza George Călinescu pe Mihai Eminescu.

Atât Mihai Eminescu, cât și Avram Iancu au fost promotori de frunte ai românismului: Mihai Eminescu prin creația literară, prin cultură, iar Avram Iancu prin acțiunea practică, revoluționară de afirmare a drepturilor și libertăților democratice pentru poporul român, dar și pentru celelalte popoare.

Despre Avram Iancu , președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop afirma: ” La vârsta de 24 de ani se situa între conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania, iar la 25 de ani era stăpânul Munților Apuseni , pe care-i transformase în Țară Românească  și din punct de vedre politic și militar  ( căci, sub aspect etnic, erau țară românească)”.

În vremea când în Europa se afirmau drepturile de emancipare ale națiunilor de sub asuprirea statelor ( imperiilor), parlamentul Ungariei a votat anexarea Transilvaniei la Ungaria, veste care i-a înfuriat pe bună dreptate pe români. Fără a fi consultat poporul român, care reprezenta cel mai numeros și mai vechi popor al Ardealului, în vremea când în Europa ” ideea de libertate umplu văzduhul”, maghiarii au votat  ”unirea” cu Ardealul la 15 martie 1848.
La momentul respectiv Avram Iancu era cancelist la Târgu Mureș și de aici, împreună cu Aron Pumnul, Avram Iancu  a dat semnalul răsculării împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria . Cei doi tineri aflați la Târgu Mureș, Avram Iancu și Aron Pumnul au chemat poporul la o primă adunare la Blaj, în Duminica Tomii, adunare care urma să pregătească legendara demonstrație a celor 40 000 în ziua de 3/15 Mai, pe Câmpia Libertății de la Blaj, ”centrul spiritual al viței românești”.
Aron Pumnul ( 1818 – 1866) a fost un cărturar, lingvist, filolog și istoric literar român, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Transilvania. Între anii 1861 – 1864 a fost profesorul de limba și literatura română a lui Mihai Eminescu la liceul german din Cernăuți. La moartea profesorului său, tânărul poet Mihai Eminescu avea să scrie elegia ” La mormântul lui Aron Pumnul”. Influențat probabil de profesorul său Aron Pumnul, Eminescu a manifestat de timpuriu  o opțiune fermă pentru Transilvania. Astfel, Eminescu își face debutul literar în revista ” Familia” , revistă în care Iosif Vulcan îl rebotează din Eminovici în Eminescu.
La puțin timp după ce împlinește 16 ani, Eminescu face primul său drum în Transilvania. Marele savant Nicolae Iorga , în comunicarea academică ” Eminescu ÎN și DIN cea mai nouă ediție” ( a lui Perpessicius), făcută în 1939, scria: ” În condiții asemenea cu ale lui Ion G. Sbiera , alt ucenic al  lui Aron Pumnul, făcându-și pelerinajul românesc, cu bățul în mână, după exemplul lui Heine și al studenților germani cu treizeci de ani în urmă, Eminescu trece prin Dej, de unde corespondența  Familiei” arată că a scris lui Vulcan”.
Într-adevăr, așa cum menționează savantul Nicolae Iorga, în revista ” Familia” , nr. 17, din 15/27 iunie 1866,la  ” Poșta redacțiunii”, Iosif Vulcan îi comunică tânărului Eminescu, aflat la Dej sau Blaj că nuvela ” Lanțul de aur” se va publica.
Iată că Eminescu ajunge în bazinul hidrografic someșan care se formează cu văile Someșului Cald și ale Someșului Rece, ale căror ape, contopite în amonte de Cluj-Napoca formează Someșul Mic.  Aceste ape parcă aduc cu ele duhul Munților Apuseni, cu istoria, demnitatea și martiriul lui Avram Iancu, Horia, Cloșca și Crișan. Apoi Someșul Mic se unește în apropiere de Dej cu Someșul  Mare, care aduce frumusețea de suflet și spiritul de jertfă al românilor năsăudeni (Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu, Andrei Mureșanu, Grigore Silași, George Coșbuc, Liviu Rebreanu ș.a.). Someșul Mic, unit cu Someșul Mare formează Someșul Unit, care pornește spre Tisa și Dunăre , străbătând alte plaiuri românești de legendă. Eminescu menționează Someșul în Apelul pentru marea sărbătoare de la Putna, din 1871, în care precizează: ” … Națiunea română iubește cultura și cultura trebuie să fie una, omogenă, la Prut și la SOMEȘ ( sublinierea ne aparține), omogenă în sânul Carpaților cărunți și pe meleagurile Dunării bătrâne”.

Dacă în 1866 Mihai Eminescu a făcut un popas la Dej, peste șase ani sosea în ultima sa călătorie pe Valea Someșului, Avram Iancu, care în vara anului 1872, ” pe vremea fânului” este găzduit la Dej de fostul său coleg de la Facultatea de Drept din Cluj, magistrul Gavril Man de Boiereni. Pe casa în care a fost găzduit  Avram Iancu , situată pe strada Avram Iancu nr. 13 din Dej, nu departe de poșta veche de unde a corespondat Mihai Eminescu cu revista ” Familia”,    s-a montat o placă comemorativă cu următorul conținut: ” Omagiu lui Avram Iancu ( 1824 – 1872), care în ultimul său drum pe Valea Someșurilor a fost găzduit în casa colegului său, magistrul Gavril Man ( 1824 – 1895)”.
Vechea poștă dejeană ( în prezent demolată ), de unde Eminescu a expediat corespondența spre revista ” Familia” , în mai 1866 s-a aflat în zona fostei Școli Nr.  3 Dej, în prezent Școala Gimnazială ” Mihai Eminescu”, Dej. Personal am participat, în ziua de 15 mai 1996 la dezvelirea unei plăci comemorative cu efigia Eminescu, amplasată pe clădirea acestei școli, realizată de generosul sculptor clujean Vasile Rus-Batin, placă pe care s-a scris: ” În drumul său de la Cernăuți la Blaj, ” făcându-și pelerinajul românesc cu bățul în mână”, Mihai Eminescu a poposit la Dej în mai 1866”.

Cel care a finalizat editarea operei lui Eminescu, cercetătorul Dimitrie Vatamaniuc din cadrul Academiei Române ( care a fost profesor la Liceul ” Andrei Mureșanu” din Dej între anii 1947 – 1952) , în articolul ” Eminescu la Dej și prietenii săi dejeni”, publicat în ” Gazeta Someșeană” nr. 21 din ianuarie 1992 a scris: ” Istoricii literari acordă mare atenție – și pe bună dreptate – lui Aron Pumnul în stârnirea interesului lui Eminescu pentru Transilvania. Aron Pumnul nu era însă un călător prin țară, după moda studenților germani din secolul trecut. Un asemenea ” drumeț” era  I.G. Sbiera, profesorul lui Eminescu de la Cernăuți, care întreprinde călătorii prin Transilvania și, în cea din 1859, trece și prin Dej, venind de la Cluj și trecând spre Bucovina, pe Valea Someșului… I.G. Sbiera , care patronează debutul lui Eminescu cu câteva luni mai înainte, are, evident, o influență decisivă în determinarea lui Eminescu să întreprindă călătoria  ” cu bățul” prin Transilvania”.

La Dej, Eminescu l-ar fi putut căuta pe poetul Iulian Grozescu, fost redactor la revista  ” Familia” și colaborator al revistei, inclusiv în anul 1866. La Feldru Eminescu îl avea pe prietenul său Ioan Neamțu după cum ar fi putut face un popas în Josenii Bârgăului, la colegul său mai mic, Eugen Ruști,  în 1866 elev în clasa a II-a la Școala Reală Ortodoxă din Cernăuți.
În cunoașterea Transilvaniei, Eminescu a fost ajutat mult de bănățeanul Ioan Slavici, pe care l-a întâlnit ca student la Viena, dar și ca prieten și animator al Societății de Cultură  ”Junimea Română”, al marilor serbări de la Putna, în 1871, iar apoi ca și colaboratori nedespărțiți  la ” Convorbiri literare” și la alte publicații ale vremii.

Și Slavici ajunge la Dej în 1868, după ce și-a luat examenul de maturitate la Satu Mare, pe următorul traseu: Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Târgu Lăpuș, Stoiceni, Măgoaja ( satul unde s-a născut haiducul Grigore Pintea Viteazul), Dej, unde ajunge, probabil, la 20 august 1868, Gherla (unde stă în  zilele de  24 – 25 august 1868). La Gherla se desfășura în această perioadă adunarea anuală a ASTRA, care a dezbătut și înființarea unei Academii ”de drepturi” pentru românii din Transilvania, conform testamentului lui Avram Iancu.
Legăturile de suflet ale lui Avram Iancu cu spiritul transilvan s-au întărit și prin peregrinările acestuia prin Ardeal ca sufleur și uneori, ca actor în trupele de teatru ale doamnei Fany Tardiny (1864 – 1866) și Mihai Pascaly ( 1867 – 1868).

Mihai Eminescu este atras de istoria poporului român pe care a descris-o ca ” un șir neîntrerupt de martiri” și în acest sens nu putea să nu fie fascinat de Avram Iancu. În singurul roman scris de Eminescu și intitulat ” Geniu pustiu” atât acțiunea, cât și eroul principal constituie o adevărată închinare Revoluției Române de la 1848 – 1849  din Transilvania și conducătorului ei, Avram Iancu.  Eminescu exprimă atât protestul față de suferințele poporului român de stăpânirea străină, cât și venerația față de Craiul Munților, Avram Iancu, care i-a chemat pe moți la luptă , așa cum o făcuseră și Horia, Cloșca și Crișan , la 1784. Aceste idei se regăsesc și în versurile lui Eminescu, cum sunt cele din poezia ” Junii corupți, scrisă în 1869:

”Sculați-vă!.. căci anii trecutului se-nșiră,
În șiruri triumfale stindardul îl resfiră,
Căci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calcă, cu fața înzeită,
Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
Poporul împărat.

Sculați-vă…căci tromba de moarte purtătoare
Cu glasul ei lugubru răcnește la popoare
Ca leul spăriat;
Tot ce respiră-i liber , a tuturor e lumea,
Dreptatea, Libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-au serbat”.

Mihai Eminescu îl numea pe Avram Iancu ”Împăratul Codrilor”. Iată ce scrie Marele Poet:
”Împăratul Codrilor bătrâni și a munților sterpi adună pe vulturi din vizuinele lor stâncoase împregiurul flamurei românești. În creierii împietriți ai munților și-n aerul lor rece, flutura tricolorul, trăia libertatea Transilvaniei.”. ( Mihai Eminescu, Opere VII, Editura Academiei R.S.R., București, 1977, p. 204).
Eminescu a fost influențat cu siguranță de popularitatea lui Avram Iancu din perioada respectivă, după cum putem deduce din necrologul publicat de Iosif Vulcan în revista ”Familia” la moartea lui Avram Iancu survenită la Baia de Cri, la 10 septembrie 1872:
” Numele lui Avram Iancu e un program, programul națiunii românești de dincoace de Carpați, un drapel sub care se vor aduna cu adevărat zel de  sacrificiu toți românii adevărați, un cult național la care se vor închina cu stimă, iubire și pietate  toate generațiunile viitoare . Iancu e o epocă în istoria națională: geniul lui a dat o altă direcțiune acestei iubiri, numele lui dară poate servi titlu la opul ce odinioară va povesti strănepoților luptele românilor pentru libertate și patrie în memorabilul an 1848”.
Iancu și românii săi au fost alături de celelalte popoare din Imperiul Habsburgic  în lupta comună pentru emancipare socială și națională. Aceasta până când liderii maghiari au vrut să se substituie Imperiului Habsburgic , să refacă ” Ungaria istorică”, cu o singură națiune, cea maghiară, care să-i cuprindă și pe români, croați, slovaci, sârbi,, ruteni etc. În această situație , Avram Iancu a luat în mâini soarta poporului român, căutând sprijin acolo unde s-a putut: la împăratul austriac. Acesta a fost nesincer și, împreună cu consilierii săi au manevrat în așa fel încât revoluțiile ( cea română, dar și celelalte) au fost înfrânte. Aceasta l-a dezamăgit puternic pe Avram Iancu, care a construit, după modelul roman , Legiunea Auraria Gemina, cu sediul la Câmpeni, formată din 5-6 mii de moți. Prefectul Legiunii Auraria Gemina a fost Avram Iancu și această structură a reușit , pentru câteva luni, să dea o organizare românească regiunii Munților Apuseni. Revoluția română a fost o adevărată revoluție, nu o contrarevoluție, cum a fost uneori prezentată de răuvoitori.

În martie 1848  Avram Iancu dorea să lupte pentru reformarea societății și emanciparea națiunii române alături de colegii lui juriști de la Târgu Mureș, maghiari, sași, și români. De aceea a semnat un memoriu către împărat, dar cu precizarea: ” Ca român , semnez petiția cu condiția ca, în cazul când s-ar realiza drepturile poporului și egalitate sa, să se asigure tuturor națiunilor de limbă felurită din Transilvania și Ungaria existența națională și limba maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire bănească, deoarece țăranii au plătit destul, chiar prea mult , timp de mai multe secole , de când nobilii le uzurpă nu numai drepturile civile, ci și pe cele sacre umane”.
Avram Iancu nu a luptat împotriva ungurilor, ci a luptat pentru schimbarea ordinei conservatoare a Imperiului Habsburgic  și a Ungariei vremii, care au promovat discriminarea națională și nedreptatea socială.  Așa cum arată academicianul Ioan -Aurel Pop: ” Pentru români,  Avram Iancu este unul dintre eroii lor naționali, așa cum sunt Benjamin Franklin ori Thomas Jefferson pentru americani și cum au toate popoarele.. Așa cum Napoleon nu este lăudat în Marea Britanie, Germania, Rusia ș.a. , cum Kossuth Lajos nu va fi idolatrizat nici de români, nici de croați, nici de slovaci, nici de ruteni( ucraineni)”.

Așadar greșesc ungurii care deduc că Avram Iancu a fost un dușman al maghiarilor. Fals! Avram Iancu vorbea și scria foarte bine ungurește, a avut și  iubite maghiare. El a fost în schimb dușmanul asupririi exercitate de autoritățile  ungare asupra românilor. Academicianul Ioan-Aurel Pop concluzionează: ” Avram Iancu a militat pentru libertatea tuturor popoarelor. El nu a cerut privilegii pentru români – care erau, conform recensămintelor austriece , două treimi din populația Transilvaniei – ci doar egalitate pentru națiunea română cu celelalte națiuni și recunoașterea limbii române drept limbă acceptată oficial, alături de maghiară și de germană. O asemenea egalitate avea să pretindă oficial și Europa civilizată, dar după multe decenii de la moartea chinuită a lui Avram Iancu . Din acest punct de vedere, eroul nostru a fost un vizionar”.
Câtă dragoste față de națiunea română, câtă tărie de caracter, cât spirit de sacrificiu a avut Avram Iancu, ” Împăratul Codrilor” , cum l-a numit Mihai Eminescu în romanul ” Geniu pustiu”, care a refuzat orice onoare și funcție personală, cerând pentru națiunea română drepturi egale cu celelalte națiuni din Transilvania. Dar împăratul Francisc Iosif, autoritățile imperiale austriece au trădat cauza românilor și și-au încălcat toate angajamentele luate de acestea. Pe bună dreptate poetul popular spune:

”Iancu merge supărat
Pentru-un hoț de împărat”.

Viteazului Tribun i-au mai rămas doar dezamăgirea profundă care i-a afectat sănătatea și cavalul în care își cânta amarul:

” De la brâu și-a scos cavalul
Și-a vărsat în doină-amarul”.

Revenind la Mihai Eminescu, menționăm că , popasul eminescian din 1866 la Dej și expedierea unei corespondențe la revista ” Familia” din localul poștei vechi din Dej ( poștă situată în proximitatea Școlii Nr. 3 Dej, azi Școala Gimnazială ” Mihai Eminescu”, Dej), au constituit motivele pentru care , din 1975, Muzeul Municipal Dej ( director, prof. Emil Lazăr), cu sprijinul prof. univ. dr. docent  Raoul Șorban, obține ca donație din partea Institutului de Arte Plastice ” Nicolae Grigorescu” din București ( rectori, dr. Vasile Drăguț, apoi Gheorghe Achiței), bustul  monumental , în ipsos, ” Mihai Eminescu”, de Ion Lucian Murnu (șeful Catedrei de Sculptură din institutul amintit).

În 1977, bustul a fost turnat în bronz la Atelierele Fondului Plastic din București și adus la Dej ( împreună cu bustul lui George Coșbuc). La 14 februarie 1993, bustul lui Mihai Eminescu a fost amplasat la intersecția străzilor Mărăști cu Mircea cel Bătrân și dezvelit în cadrul unor ample manifestări. Au luat cuvântul: cercetătorul principal Dimitrie Vatamaniuc, din cadrul Academiei Române. Serafin Duicu, ministru secretar de stat la Ministerul Culturii și criticul literar Petru Poantă, consilier șef la Inspectoratul Județean Cluj pentru Cultură și Artă. În fiecare an, de Ziua Culturii Naționale ( 15 Ianuarie) la bustul poetului se depun coroane de flori și se omagiază ”cel mai strălucit astru din constelația poeziei românești” ( prof. Emil Lazăr).

Am arătat mai sus că, la șase ani după popasul lui Mihai Eminescu la Dej, are loc ultima călătorie a lui Avram Iancu pe Valea Someșurilor, în vara anului 1872.Venind dinspre Gherla, Avram Iancu ajunge la locuința fostului coleg, magistrul Gavril Man de Boiereni, unde a fost găzduit, trecând pe lângă locul unde, începând cu anul 1964 va funcționa Școala Nr. 2 Dej, din 2003, Școala Gimnazială ” Avram Iancu” din Dej.
Dar regretul nostru este că Avram Iancu nu are un bust în frumosul municipiu de la confluența Someșurilor. Filiala Dej a Asociației ” Societatea Cultural-Patriotică ” Avram Iancu” din România”, consider că va trebui să colaboreze cu autoritățile locale, cu conducerea asociației, cu toți cei care ar putea contribui la dezvelirea unui bust al Eroului Națiunii Române – Avram Iancu, la Dej.
Tribunul și Poetul au avut o omologie de destin, dar românii au reținut esențialul: contribuția lor neprețuită la afirmarea națiunii române în spiritul libertății, demnității și al progresului. În condițiile în care educația patriotică, emisiunile culturale ș.a. sunt aproape inexistente, inițiativa Asociației ”Societatea Cultural-Patriotică ” Avram Iancu” din România” , de a edita un volum care să cuprindă creațiile dejenilor despre Mihai Eminescu este cu atât mai valoroasă. Nu știm ce activități a realizat Ministerul Culturii, celelalte instituții și autorități în  ” Anul Mihai Eminescu”, dar ” avramiștii” dejeni sunt la înălțime…
S-a realizat și un echilibru între cele două simboluri ale românismului: Avram Iancu și Mihai Eminescu. Anul trecut, în cadrul sărbătoririi bicentenarului nașterii lui Avram Iancu, Filiala Dej a Societății Cultural-Patriotice  ”Avram Iancu” din România  a scos volumul   ”Avram Iancu în memoria dejenilor”, iar în 2025, în ”Anul Mihai Eminescu” va apare volumul menționat mai sus.

Pentru toate acestea filiala dejeană merită aprecieri și felicitări!

Prof. Gheorghe Giurgiu,
Secretarul Filialei Dej a Asociației ” Societatea Cultural-Patriotică ” Avram Iancu” din România”