Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Castelul Ghika din Dofteana, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Castelul Ghika din satul Dofteana, comuna cu același nume, județul Bacău, istoricul Ioan Vasiliu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Ioan Vasiliu, de când datează acest castel și cine l-a ridicat?
– Edificiul a fost construit în 1889 de boierul Nicolae N. Ghika, fiul agăi Nicolae Ghika-Comănești. După moartea tatălui său, el a moștenit moșia Dofteana, cu suprafața de 12.730 ha, unde a construit castelul de vânătoare și gara din localitate.

– Ce puteți spune despre familia boierilor?
– Ghiculeștii erau originari din Grecia și au venit în Moldova în secolul al XVII-lea. Inițial, au deținut domenii în zona Comănești, după care le-au extins în sud, spre Dofteana.

– Cine au fost stăpânii clădirii de-a lungul timpului?
– Castelul a aparținut familiei până la naționalizarea acestuia, în 1948, ultimul proprietar fiind Emil Ghika, fiul lui Nicolae N. Ghika.

– Cine veneau aici?
– Soseau, adesea, rudele și prietenii familiei, pe care îi invitau la vânătoare prin pădurile domeniului. Stăteau câteva zile, timp în care se dădeau baluri somptuoase, după cum își amintesc cei mai în vârstă dintre localnici.

– Ce cuprindea domeniul?
– Marea majoritate a pământurilor constau din păduri, fânețe și pășuni, terenul arabil fiind mai puțin; în curte, exista un luciu de apă cu specii de pești specifice zonei – cleni, mrene și păstrăvi.

– Ce produceau pe moșie?
– Exploatau lemnul din păduri și făceau o agricultură de subzistență, cultivând, mai ales, porumb; grâu – mai puțin, pentru că, din cauza condițiilor climaterice, acesta se coace mai greu. Dintre animale, creșteau vite și cai.

– Cu ce se deplasau?
– La început, foloseau trăsurile, apoi, înainte și după Primul Război Mondial, mergeau cu automobilul; gara au construit-o pentru sosirea oaspeților la castel.

– Faceți, vă rog, o descriere a edificiului și a curții boierești.
– Castelul este structurat pe patru niveluri – demisol, parter, etaj și mansardă –, cuprinzând 33 de camere, în care s-au mai păstrat doar un birou secreter, trei șemineuri, o masă de sufragerie și câteva corpuri de bibliotecă goale și deteriorate. La parter, există două terase acoperite – una orientată spre spatele clădirii și cealaltă cu vedere laterală spre lac și poiană –, iar, la etaj, alte două, deschise, și trei balcoane. Imobilul este străjuit de două turnuri asimetrice – cel din latura sudică, mai înalt, având mai multe băi, și cel din partea de nord, mai scund, prevăzut cu o scară spirală. În același perimetru, se găseau fântânile, crama de la demisol și o altă clădire, cu parter și etaj, ridicată în 1887 și cunoscută sub numele de „hulubărie”, în care stăteau administratorul moșiei și slujitorii. Ansamblul era situat în mijlocul unui parc cu suprafața de 3,8 ha, unde se aflau alei pietruite, ronduri de flori, arbori autohtoni (brazi, pini, stejari și fagi) și arbuști ornamentali, precum și un lac cu o întindere de 0,18 ha. Toată proprietatea era împrejmuită cu un gard în care era fixată o poartă monumentală la intrare.

– Ce s-a întâmplat la venirea comuniștilor?
– După jafurile comise de armata sovietică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și naționalizarea întregului domeniu, bunurile din interior au fost furate de localnici; atunci, au dispărut mobilierul, covoarele, cărțile din bibliotecă, tablourile, argintăria și trofeele de vânătoare aduse de membrii familiei din expedițiile întreprinse în Africa. Un candelabru impunător, care se afla în holul de intrare, a fost dus la Palatul Ghika din Comănești, în locul celui furat de acolo.

– Ce destinații ulterioare a avut clădirea?
– Imobilul a găzduit un spital T.B.C., o casă de copii, un sanatoriu de reumatologie infantilă și o secție de hipism.

– Domeniul a fost revendicat?
– Nu; neputând fi întreținut de primărie, castelul, împreună cu parcul, a fost achiziționat la licitație, în 2003, de o firmă din Dărmănești.

– Ce a mai rămas, astăzi, din domeniul de altădată?
– Castelul este părăsit și se află în paragină; doar „hulubăria” a mai fost refăcută, celelalte anexe fiind dispărute. S-au mai păstrat gardul și poarta de la intrare, o parte dintre copaci și din vegetație, precum și urme ale fostului lac.

– Ce soartă au avut foștii proprietari?
– După ce au suferit rigorile regimului comunist, membrii familiei au plecat în străinătate, unde trăiesc, și în prezent, mai mulți descendenți ai lor.

Florin Bălănescu