Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Hanul Domnesc din Suceava, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Hanul Domnesc din Suceava, muzeograful Violeta Enea mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în interiorul acestuia.

– Doamnă Violeta Enea, care este istoria acestui han?
– E cea mai veche clădire civilă din oraș păstrată integral, atestată documentar din 1627, când domnitorul Moldovei Miron Barnovschi [Movilă, 1626-1629; 1633] și-a donat casa Mitropoliei din Suceava pentru a fi transformată în han, cunoscut ca Hanul Domnesc. Acest fapt este întărit de un document din 1651, ce atestă că, aici, încă se vindea rachiu, iar, în spațiul din jur, fuseseră construite dughene, magazii și grajduri pentru mari negustori, călători străini sau dregători veniți la domnie care soseau în târgul Sucevei. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, imobilul a fost cumpărat de baronul [Ioan] Capri [ulterior, Kapri], care avea moșii întinse în județ, iar, în registrul delimitării proprietăților din 1786, aceasta e amintită ca reședință a familiei imperiale, cu destinația de casă de vânătoare. După 1918, hanul a fost deținut de familia de origine poloneză Colomeischi până în 1948, când a fost preluat de statul român și restaurat între 1962 și 1966. În 1968, aici a fost deschisă prima expoziție de etnografie din județ [Secția de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Județean, ulterior edificiul devenind sediul Muzeului Etnografic al Bucovinei și, în prezent, al Muzeului Hanul Domnesc]. Din 2004, clădirea figirează în Lista Monumentelor Istorice, iar, în 2005, a fost retrocedată moștenitoarei ultimilor posesori, Ustinia Colomeischi, care a vândut-o, în 2009, Consiliului Județean.

– Cum este structurată construcția?
– Hanul are parter din piatră și etaj din cărămidă, cu ziduri de piatră groase de circa 80 cm, iar arhitectura este specifică perioadei medievale. Beciul este format din două încăperi situate la niveluri diferite, unite printr-un coridor boltit. În prima dintre ele, se găsesc vase pentru păstrarea alimentelor și cerealelor, iar cealaltă adăpostește o cramă. Cele patru săli de la parter au tavane cu arce de cerc și feroneria caracteristică epocii, în timp ce etajul includea, în epocă, camere de locuit, cu grinzi solide și plafoane tradiționale din stejar. Legătura dintre cele două niveluri se face printr-o scară din lemn masiv, întreg ansamblul reflectând funcționalitatea unui han din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

– Faceți, vă rog, o descriere a interiorului.
– Holul de intrare găzduiește un atelier de fierărie, cu forjă, scule de profil, harnașamente, tarnițe [șei din lemn], o saca și capcane pentru animale. Prima încăpere era salonul privat, rezervat dregătorilor de vază care veneau în târg, unde sunt expuse panoplii cu pistoale și pumnale, un rastel cu arme de vânătoare și doze din corn de cerb sau de capră neagră, în care se păstra praful de pușcă. Mobilerul masiv, din lemn sculptat, este completat de candelabre cu lumânări și de căminul de influență austriacă, decorat cu ceramică de tip Kuty. Urmează bucătăria, cuprinzând o masă de tip ladă, laițe de jur-împrejurul pereților, acoperite cu lăicere, un cuptor de factură populară și vase destinate preparării și păstrării hranei. Alături, se află cămara, cu blidare și polițe pentru depozitarea alimentelor și obiectelor de inventar gospodăresc. În continuare, este amplasată sala unde poposeau negustorii locali, cu vase de ceramică din care se servea masa și mobilier simplu, de la mese de crâșmă la polițe pentru farfurii. Următoarea încăpere avea rol de dormitor și conține un pat înalt, o sobă obișnuită, un lavoar cu elemente de porțelan, un cufăr și un scrin. O scară masivă din lemn face legătura dintre parter și etaj, care adăpostește un muzeu ce ilustrează cele șase zone etnografice ale județului, cu elemente de cultură și civilizație populară specifice Bucovinei: Suceava, Fălticeni, Humor, bazinul Dornelor, Rădăuți și Câmpulung [Moldovenesc].

Florin Bălănescu