Frământatul aluatului pentru pâine și cozonaci în coveți de lemn
Autor: © Cosmina Marcela OLTEAN
Foto: © Arhiva MNCR. Reconstituire cu AI – C.M. Oltean.
© Consultant, prof. Doina Dobreanu
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

În gospodăriile țărănești de odinioară, covata de lemn — unealtă masivă, scobită dintr-un singur trunchi de plop, tei ori salcie — ocupa un loc de seamă între obiectele de lucru ale casei. În preajma marilor sărbători, covata aduna făina cernută, maiaua veche păstrată cu grijă și peste toate, îndemânarea femeii.

Pâinea se făcea cam o dată pe săptămână, dar în cantitate mai mare de sărbători, când se pregătea cu două, trei zile înainte.
Frământatul aluatului reprezenta o lucrare îndelungată, însoțită de ritmuri și gesturi transmise din mamă în fiică. Aluatul frământat cu maia necesita un timp de dospire mai îndelungat decât cel în care se folosea drojdia, astfel că aluatul se pregătea cu o zi sau o seară înainte de ziua coacerii. În timpul frământării, aluatul era „lovit” și ridicat necontenit, până se desprindea singur de pereții vasului. Covata era apoi acoperită cu ștergare și lăsată la cald, aproape de vatră. În cuptor, pâinea stătea cam două ore, apoi era scoasă și bătută cu făcălețul.

În multe zone, covata era ca un „spațiu al abundenței”: nimeni nu se apleca peste ea fără a-și face semnul crucii, iar pâinea scoasă din cuptor era tăiată cu grijă și binecuvântată înainte, căci hrana se cuvenea respectată.
Urmele de uzură ale coveții — crăpături, pete de aluat uscat, tăieturi de cuțit folosit la desprinderea aluatului — sunt mărturii ale folosirii ei neîntrerupte vreme de generații. În muzeu, această piesă vorbește nu doar despre pregătirea pâinii, ci și despre centralitatea ei ritualică.

MNCR deține în patrimoniu diferite tipuri de coveți din lemn, simple sau cu inserții metalice, datate în prima jumătate a secolului XX, provenite din cercetări de teren realizate în Harghita, la Gălăuțaș, Voșlobeni, Vidacut, și în Covasna, la Barcani și Bodoc. Covețile se mai numeau local trocuță, covățică, moldă sau albie, în funcție și de întrebuințare, unele fiind folosite la colectarea mustului.

Cosmina Marcela Oltean
Consultant, prof. Doina Dobreanu
Foto, arhiva MNCR. Reconstituire cu AI – C.M. Oltean