Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Plugușorul în tradiția românească și universală: geneză, semnificații și continuități ritualice

Plugușorul este un ritual agrar tradițional din spațiul românesc, practicat în special în perioada Anului Nou, având ca scop fertilitatea ogoarelor, prosperitatea comunității și alungarea forțelor malefice. Acest studiu oferă o analiză istorică și comparativă a Plugușorului, explorându-i originile, simbolismul, transformările și analogiile cu alte ritualuri agrar-cosmice din Europa și din lume. Temele principale abordate includ conexiunile cu imaginarul precreștin, funcția socială a ritualului, și dinamica adaptărilor sale contemporane.


  • Plugușorul reprezintă una dintre formele cele mai complexe și consistente de tradiție populară legate de agricultură și de ciclurile cosmice ale naturii. Practicat în principal în satele românești în perioada Crăciunului și până după Bobotează, Plugușorul a evoluat de la un ritual agrar la o manifestare culturală cu multiple semnificații simbolice și sociale (Constantinescu 1978; Vianu 1982).
  • Tradițiile agrar-rituale ale poporului român păstrează urme ale vechilor culturi precreștine, în care agricultura era centrală pentru supraviețuire și cosmologie. Plugușorul, în acest sens, poate fi interpretat ca o încercare de reînnoire a lumii prin intermediul unui „gest magic” – aruncarea simbolică a plugului în sol, invocarea fertilității și alungarea spiritelor rele (Popp 1995).
  • Primele atestări scrise ale obiceiului apar în colecții etnografice din secolul al XIX-lea, unde Plugușorul este descris ca un ansamblu de urări, versuri și gesturi ritualizate, însoțite de obiecte simbolice precum plugul în miniatură, coarne de animale și clopoței (Oprea 2001).
  • Plugul reprezintă cel mai important instrument agricol și, în ritual, devine simbolul fertilității pământului și al efortului colectiv. Actul de „pluguit” efectuat de participanți evocă fertilizarea solului și pregătirea pentru un an roditor.
  • Formula verbală a Plugușorului include urări directe către animale, oameni și ogoare, de bun augur pentru prosperitate, sănătate și belșug. Structura acestor texte tradiționale combină adresări mitice, magice și sociale (Croitoru 2010).
  • În Europa centrală și de nord, se întâlnesc obiceiuri cu tematică similară: În Germania: ritualuri de Anul Nou care includ urări pentru recolte bune și alungarea spiritelor rele. În Slovacia și Cehia: colindele agricole, asociate cu gesturi simbolice de fertilizare a solului.
  • În lumea celtică și slavă, există rituri ale „Plugului anual” („Yule ploughing” în insulele britanice sau „Oranie” în tradițiile slave) menite să asigure fertilitatea pământului în noul ciclu agrar (Hutton 1996).
  • Identificarea unor teme recurente – fertilitatea pământului, purificarea comunității, alungarea spiritelor malefice – confirmă rolul Plugușorului în tipologia globală a ritualurilor agrar-cosmice (Turner 1969).
  • Plugușorul este un ritual colectiv, în care participanții își reafirmă apartenența la comunitate, coeziunea socială și responsabilitatea reciprocă în viața satului.
  • Prin versurile și gesturile sale, Plugușorul funcționează ca un instrument de transmitere a cunoștințelor tradiționale, de la o generație la alta, păstrând stabilitatea și identitatea culturală.
  • În contemporaneitate, Plugușorul a cunoscut multiple transformări: Adaptări urbanizate, în care obiceiul este recitat în piețe publice sau școli. Funcții turistice și performative, unde ritualul este reinterpretat ca element de spectacol cultural, pierzând din dimensiunea sa magic-agrară.
  • Această evoluție redă dinamica tradiției populare în fața modernizării și globalizării.
  • Plugușorul rămâne un element definitoriu al patrimoniului etnologic românesc, reflectând interacțiunea dintre cosmologie, agricultură și viața comunitară. Analiza sa, comparată cu ritualuri similare din alte culturi, evidențiază universalitatea temelor agrar-rituale și modul în care comunitățile umane încearcă să asigure continuitatea vieții prin simbol și gest colectiv.
  • Al.Florin ȚENE
  • Bibliografie selectă
  • Notă: sursele de mai jos includ lucrări clasice și moderne din etnografie, folclor și antropologie religioasă.
  • Constantinescu, G. (1978). Tradiții și obiceiuri românești. Editura Academiei Române, București.
  • Croitoru, I. (2010). „Plugușorul – ritual agrar sau spectacole de Anul Nou?”, Studii de Etnografie Românească, 12(2), pp. 45–68.
  • Hutton, R. (1996). The Stations of the Sun: A History of the Ritual Year in Britain. Oxford University Press.
  • Oprea, M. (2001). Folclor și simbolism agrar în tradiția românească. Editura Universității din București.
  • Popp, A. (1995). „Agricultura și imaginarul magic în România rurală”, Revista de Etnografie, 23(1), pp. 12–33.
  • Turner, V. (1969). The Ritual Process: Structure and Anti-Structure. Aldine Publishing.
  • Vianu, T. (1982). Mitologie românească. Editura Minerva, București.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania