Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Văratec, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Văratec din satul cu același nume, comuna Agapia, județul Neamț, maica Antonia Popa mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Maică Antonia, cine și când a întemeiat acest ansamblu monahal?
– Mănăstirea [cu hramul Adormirea Maicii Domnului], situată la 12 km sud-vest de Târgu Neamț și la 40 km nord-vest de Piatra Neamț, este cea mai mare așezare monastică de maici din România, aici viețuind peste 400 călugărițe. A fost construită, între 1781 și 1785, de schimonahia Olimpiada [pe numele laic Bălașa Herescu], împreună cu duhovnicul Iosif, sub îndrumarea părintelui Paisie Velicicovschi, starețul Mănăstirii Neamț. În 1785, cei doi au început construirea unei biserici de lemn și a câtorva chilii în care s-au stabilit mai multe măicuțe, fondându-se, astfel, schitul.

– Faceți, vă rog, o descriere a sfântului lăcaș.
– Biserica principală este construită din piatră de râu și cărămidă, în plan dreptunghiular, fără abside laterale și cu cea a altarului semicirculară. Clădirea este susținută de patru contraforturi scunde, înconjurată, sub streașină, de un brâu de ocnițe oarbe. Intrarea în lăcașul de cult se face prin două uși situate pe laturile de nord și de sud ale pridvorului, adăpostite de două pridvoare mici cu acoperiș în formă de bulb, precum și prin alta amplasată pe latura sudică. Interiorul este împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor, deasupra căruia se găsește o tainiță unde erau păstrate odoarele de preț ale mănăstirii. Altarul are o absidă semicirculară, naosul este prevăzut cu alte două laterale, iar, între naos și pronaos, se află doi pilaștri masivi cu capiteluri în stil ionic. Inițial, edificiul avea două turle de zid, pe naos și pronaos, mai târziu fiind adăugate încă două mai mici, de lemn, deasupra pridvorului și altarului. Catapeteasma este sculptată în lemn de tisă și poleită cu aur, iar pictura interioară, executată în 1841, a fost refăcută în 1882 și restaurată în 1968 și 1969.

– Așezământul monahic a suferit modificări în decursul istoriei?
– Biserica de lemn devenind neîncăpătoare, în perioada 1808-1812 a fost înălțată o alta din piatră, precum și zidul de incintă. În 1817, în vechiul cimitir al mănăstirii a fost construită o biserică de lemn [cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul], care a fost refăcută, din piatră, în 1844. În timpul Revoluției din 1821, schitul a fost asediat și prădat de către otomani, odoarele fiind furate, iar măicuțele – izgonite sau ucise. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, au fost ridicate o trapeză din piatră, câteva chilii și turnul-clopotniță de la poartă, cu trei niveluri, în partea de est, unde a fost amenajat, între 1840 și 1850, un paraclis [cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae]. Ca urmare a extinderii mănăstirii spre sud și sud-vest, în perioada 1845-1847 a fost clădită o nouă biserică de zid [cu hramul Schimbarea la Față]. În 1900, un incendiu a distrus cea mai mare parte a chiliilor și acoperișul bisericii mari. Ulterior, învelitoarea a fost refăcută doar cu două turle, cele de lemn nemaifiind reconstruite; tot atunci, a fost înălțat actualul complex de clădiri din incintă. [Din 2015, cele trei biserici, turnul-clopotniță și chiliile figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

– Ce statut a avut mănăstirea de-a lungul secolelor?
– În 1787, Schitul Văratec a fost unit cu Schitul Topolița [din satul cu același nume, comuna Grumăzești, județul Neamț], înființat cu peste 250 ani în urmă, de unde maicile s-au mutat la Văratec. În 1787, au venit aici și călugărițele de la Schitul Durău [din satul Ceahlău, comuna omonimă, același județ], iar, în 1803, au sosit și cele aproximativ 50 de monahii de la Mănăstirea Socola [din Iași]. În același an, Schitul Văratec a fost unit cu Mănăstirea Agapia din apropiere, trecând sub administrarea acesteia, după care a căpătat statut independent în 1839, menținut până astăzi.

– Ce alte meniri a mai avut lăcașul de rugăciune?
– Aici, au funcționat o școală de muzică bisericească [1859-1860], o școală sătească mixtă [din 1860], Școala primară de fete [din 1860], Școala de adulte [1911-1943], frecventată de călugărițele cu vârsta sub 50 de ani, care nu au absolvit clasele primare, Seminarul monahal pentru călugărițe [1948-1950] și Școala monahală și de cântări bisericești [din 1940].

– Ce personalități au trecut pe aici?
– În diferite perioade, în acest loc au viețuit mai mulți teologi și oameni de cultură, printre care poeta Veronica Micle, înmormântată în cimitirul mănăstirii, Eugenia Negri, sora scriitorului și politicianului Costache Negri, care a fost stareța schitului, protosinghelul Nicodim Măndiță, episcopul Partenie Ciopron, arhimandritul Bartolomeu Anania și academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, călugărită, aici, cu numele monahal de sora Benedicta. În timpul verilor, veneau scriitorul și diplomatul german Wilhelm de Kotzebue, prozatorii Dimitrie Bolintineanu, Nicolae T. Orășanu, Ion Creangă, Calistrat Hogaș și Mihail Sadoveanu, Ștefana Velisar Teodoreanu (văduva lui Ionel Teodoreanu), Valeria Sadoveanu (văduva lui Mihail Sadoveanu), Cornelia Pillat (văduva lui Dinu Pillat) și mulți alții.

Florin Bălănescu