Autor: Iconaru Florina
Școala Gimnazială Nr. 1 Șendreni, Galați

Școala și părinții sunt doi factori esențiali, parte integrantă a procesului educațional, între care ideal ar fi să existe o legătură permanentă. Evoluția lecturii elevilor nu se poate realiza decât numai sub forma unei colaborări a școlii cu familia. O familie preocupată de parcursul școlar al copilului său înțelege importanța lecturii ca valoare formativă și informativă și sprijină educația pentru a-l ajuta să se dezvolte.

Pe de o parte, copiii își petrec cea mai mare parte din timp în familie, iar părinții observă direct comportamentul copiilor și pot oferi informații prețioase cadrelor didactice în legătură cu preocupările acestora. Ei observă ce, cât și cum citește copilul lor și pot discuta cu dirigintele/profesorul de limba română despre aceste aspecte. În urma unor astfel de discuții, pot cere sfaturi prin care să îndrume lectura copiilor sau pot învăța cum să le organizeze timpul liber în mod eficient. Tot părinții sunt cei care pot să creeze un mediu favorabil studiului, pregătirii lecțiilor și lecturii. Ei sunt cei care le oferă primele cărți, alcătuiesc o bibliotecă, îi pot antrena în discuții despre cărți, le pot propune să citească împreună, să viziteze librării sau târguri de carte, oferindu-le astfel propriul model comportamental față de lectură.

Pe de altă parte, școala preia misiunea familiei și o continuă, menținând ca partener familia. Profesorului de limba și literatura română îi revine rolul esențial, dar nu unicul, în îndrumarea și controlul lecturii. În acest scop, el este cel care mijlocește întâlnirea elevului cu fenomenul literar.
Profesorul trebuie să știe nu numai ce și cât citesc elevii săi, ci și cum înțeleg ei să citească o carte. La vârstele mici, copiii citesc cu plăcere, cu nerăbdare și curiozitate, manifestându-se zgomotos, dorind să povestească părinților, bunicilor despre ceea ce au citit și le-a atras atenția. La prima lectură frunzăresc cărțile, sunt interesați de volume cu ilustrații viu-colorate, citesc cu nesaț dialogurile, sar peste paginile considerate plictisitoare și rețin doar ceea ce le satisface curiozitatea imediată, vrând să afle ce va urma. La școală, învățarea lecturii se face controlat, sub atenta îndrumare a educatorului, într-un proces sistematic, organizat progresiv, pe niveluri de dificultate. În clasele primare se consolidează deprinderile de citire corectă, fluentă, expresivă, urmărindu-se dezvoltarea capacității de exprimare creativă, îmbogățirea și activarea vocabularului, dezvoltarea spiritului de observație și investigație, dezvoltarea interesului pentru cunoaștere. Apoi, elevul este ghidat, cu tact și răbdare, către lectura amănunțită, selectivă, i se cultivă gustul către lectura descrierilor ample, către amănunte, care să-i stimuleze și gândirea, nu doar imaginația. În cadrul orelor de lectură, copiii studiază diverse tipuri de texte, de toate categoriile, pentru a se familiariza cu  tipuri de mesaje dintre cele mai diverse. Profesorul va iniția și crea situații de lectură variate ca elevul să fie stimulat continuu și să învețe să caute, să descifreze, să interpreteze și să-și dezvolte strategii de lectură. În acest mod, actul didactic este esențial întrucât îl ajută pe elev să capete un comportament de lector începător și să-și formeze o atitudine

  Responsabilitatea lecturii poate fi preluată de toate cadrele didactice prin discuții în cadrul ședințelor și al lectoratelor cu părinții, prin chestionarea elevilor, prin consultații individuale și de grup, prin organizarea de activități care să promoveze lectura, de exemplu cele organizate în bibliotecă, unde pot învăța cum să completeze o fișă de lectură.
În spațiul școlar, universul lecturii se recompune, mai întâi din imperative didactice, apoi din necesități estetice și de plăcere. Elevul este implicat în actul lecturii conștient cu întreaga sa cunoaștere dobândită în mediul social și familial, cu experiența de viață sau cea culturală.  

Cu alte cuvinte, școala încearcă, prin toți factorii care o definesc, să contureze un traseu educațional de succes și să găsească metode prin care lectura să nu devină o corvoadă, o obligație în a parcurge listele de lecturi, obligatorii sau facultative. De fapt, în mediul școlar se formează viitorii cititori.
În același timp, însă, acest demers ar trebui să preocupe, în fapt, întreaga societate, într-o epocă supertehnologizată. Întrebarea Cum să îi facem pe copii să (mai) citească? când digitalul a acaparat viețile noastre, atât ale copiilor, cât și ale adulților, nu are astăzi un răspuns clar sau nu ni se oferă o soluție concretă. Faptul că, în ultimii ani, copilul nu-și mai găsește timp pentru a mai deschide o carte, pentru a o răsfoi, nu mai are plăcere în a căuta un volum, în a-i descoperi tainele, povestea,  preferând telefonul inteligent sau televizorul, altfel spus alte surse de informare, e un lucru îngrijorător. Atrași fiind de feedbackul imediat pe care îl oferă mijloacele audio-vizuale, își dedică mare parte din timpul liber expunându-se în fața ecranelor. Seducția televizorului și a telefonului smart este mai mare deoarece triumfă confortul, pasivitatea. Cititul este un act intelectual intens, care presupune efort de gândire și imaginație, iar copilul lipsit de un exercițiu al lecturii, vede în asta un obstacol dificil de depășit. Mintea lui orientată spre mediul digital întâmpină dificultăți de concentrare și atunci refuză să mai citească. Scăderea interesului pentru lectură la anumiți copii este determinată și de cultura tv, preferată de noua generație.

Ca urmare a acestui fapt, se nasc firesc întrebările În ce relație sunt ei cu lectura?, De ce li se pare inutilă?, Cum îi putem ajuta?, Cartea a cedat, oare, teren în fața culturii media?. Răspunsurile se conturează, inevitabil, în direcția școlii. Școala este cea care orientează copiii, uneori și părinții, într-o atmosferă de încredere reciprocă. Părinții au datoria de a crea un climat educațional pozitiv în familie, de a îndruma primii pași în lectură și cunoaștere, de a susține eforturile copiilor și ale școlii în îndrumarea lecturii, iar școala va oferi orientare, organizare și control. Doar dacă lectura este sistematic organizată și îndrumată, interesul pentru lectură crește.

• Iată câteva beneficii ale lecturii în viața noastră:
• Lectura ne face mai buni;
• Lectura ne oferă posibilitatea de autoeducare;
• Lectura extinde orizonturile;
• Lectura formează gustul estetic; 
• Lectura ne ajută să stabilim contacte sociale;
• Lectura ne oferă perspectivă;
• Lectura ne provoacă;
• Lectura ne ajută să devenim buni comunicatori;
• Lectura ne sensibilizează;
• Lectura ne mângâie sufletele;
• Lectura ne dezvoltă imaginația și creativitatea;
• Lectura ne ajută să discernem cu ușurință;
• Lectura ne poartă în lumi posibile, inimaginabile;
• Lectura permite autocunoașterea;
• Lectura ne face mai puternici;
• Lectura ne conduce spre țeluri mai înalte: cultura, fericirea, iubirea, liniștea;
• Lectura permite extinderea înțelegerii despre viață;
• Lectura cristalizează cunoașterea identitară.

Lectura este un act ce trebuie îndrumat și supravegheat de toți factorii educaționali: familie, școală, bibliotecă, comunitate. Dacă legătura dintre acești factori este puternică, fiind definită prin comunicare, colaborare și sprijin reciproc, atunci se va crea un mediu educațional favorabil învățării, iar câștigul va fi, în final, al elevului. 

• Biblografie:
• Costea, Octavia, Didactica lecturii. O abordare funcțională, Editura Institutul European, Iași, 2006;
• Pamfil, Alina, Studii de didactica literaturii române, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2006;
• Sânmihăian, Florentina, O didactică a limbii și literaturii române. Provocări actuale pentru profesor și elev, Editura Art, București, 2014.