Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: ©Mănăstirea Cozancea din Sulița, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Cozancea din satul Sulița, comuna cu același nume, județul Botoșani, părintele stareț Cleopa Străchinaru mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Cleopa, cine a întemeiat această așezare monahală?
– Biserica actuală, de zid [cu hramul Adormirea Maicii Domnului], a fost ridicată, pe valea pârâului Cozancea, de boierul Vasile Balș în 1732, pe locul alteia mai vechi, din lemn, înălțată, pe malul râului Jijia, de paharnicul Constantin Balș, ajutat de boieri din familiile Donici, Catargi și Balș, în 1684. Înaintea acesteia, existase o altă biserică, tot din lemn, construită de trei pustnici cazaci în 1656. La început, schitul a avut statut de obște de sine, unde viețuiau câțiva călugări, care, cu timpul, au alcătuit o comunitate mai mare.

– Descrieți, vă rog, lăcașul de închinăciune.
– Biserica, având lungimea de 15 m și lățimea de 7 m, este clădită din cărămidă, pe temelie de piatră, cu ziduri groase de 2 m. Construcția, în plan treflat, are formă de corabie și este compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor. Deasupra pronaosului, este amplasată o turlă pătrată, folosind drept clopotniță, pe naos se află o boltă cu arce, iar, în partea superioară a altarului, se găsește veșmântăria, cu uși de acces spre altar și în afară. În 1855, au fost realizate pictura exterioară și turnul-clopotniță, cu două niveluri, prin care s-a făcut intrarea în interior. Catapeteasma este sculptată în lemn și se sprijină pe opt coloane stilizate. După ce clădirile vechi s-au degradat, fiind demolate, alte chilii au fost ridicate în 1980, actualul corp de locuit datând din 2007. În 2005, a avut loc o serie de reparații, pardoseala de lemn a fost înlocuită cu alta din gresie, iar exteriorul – zugrăvit în praf de piatră. În decursul istoriei, acoperișul a fost schimbat din draniță în țiglă și, ulterior, în tablă. Din 2004, biserica și turnul-clopotniță figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Ce statut a avut sfântul lăcaș pe parcursul anilor?
– În 1953, schitul a fost transformat în mănăstire de maici, care au viețuit aici până în 1957, când a fost reînființată obștea de călugări. În 1959, ansamblul monahic a devenit metoc al Mănăstirii Vorona, iar, în 1960, a fost închis în urma Decretului nr. 410 din 1959 al regimului comunist. În 1983, schitul a fost reînființat neoficial, dar, pe măsură ce numărul viețuitorilor a crescut, a fost recunoscut cu statut autonom și, în 1990, a devenit mănăstire independentă de călugări, statut pe care îl deține și astăzi. De-a lungul timpului, complexul monastic a păstorit și schiturile Coșula, Balș, Zosin și Șoldana.

Florin Bălănescu