Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: ©Mănăstirea Dragomirna din Mitocu Dragomirnei, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Dragomirna din satul Mitocu Dragomirnei, comuna cu același nume, județul Suceava, maica Maria Magdalena Gherghina mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Maică Maria Magdalena, de când datează această așezare monahală și cine a ridicat-o?
– Mănăstirea, situată în apropierea Făgetului Dragomirna, la 12 km nord de Suceava, a fost construită, între 1602 și 1609, pe locul unui schit mai vechi, din lemn, de mitropolitul Anastasie Crimca, împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, ajutați de membri ai familiei boierilor moldoveni Șeptilici. Ei au înălțat o biserică de dimensiuni reduse, din piatră [Dragomirna Mică, cu hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul (Teologul)], sfințită în 1602, după care Anastasie Crimca a zidit o biserică mai mare, tot din piatră [cu hramul Pogorârea Sfântului Duh], sfințită în 1609.

– Descrieți, vă rog, ansamblul mănăstiresc.
– Lăcașul de închinăciune a fost obște de călugări de la început până în 1960, când a devenit mănăstire de maici, statut pe care îl deține și astăzi. Biserica mare are lungimea de 35 m, lățimea de 9,5 m și înălțimea de 42 m până la turlă, fiind înconjurată de o torsadă și compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor. În pronaos, se află mormântul lui Anastasie Crimca, piatra sa funerară neavând nicio inscripție, iar, în pridvor, cel al Mariei Balș [căsătorită cu boierul Iordache Balș], fiica domnitorului Moldovei Constantin Mavrocordat [1733-1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769]. Aici, a funcționat o școală de miniatură, condusă de ctitor, de aceea muzeul mănăstirii [Anastasie Crimca], situat în vechea egumenie, adăpostește manuscrise (cărți de cult) dăruite de acesta, care a fondat, în 1619, și primul spital public din Moldova, aflat la Suceava. Așezământul monahal este împrejmuit de un zid de incintă, adăugat, în 1627, de voievodul Moldovei Miron Barnovschi Movilă [1626-1629; 1633]. Mănăstirea a căpătat, astfel, aspectul unei fortărețe, de forma unui patrulater, având la colțuri patru turnuri de apărare legate prin drumuri de strajă, iar, la mijlocul laturii sudice, un turn-clopotniță înalt. În cimitirul monahal alăturat, situat în exterior, se află biserica mai mică, având lungimea de 9 m și lățimea de 6 m.

– Ce soartă a avut mănăstirea de-a lungul timpului?
– În decursul istoriei, sfântul lăcaș a trecut prin mai multe încercări. În 1653, cazacii lui Timuş Hmelniţki au furat toate odoarele de preţ ale mănăstirii şi ale boierilor refugiaţi aici, iar, în 1658, așezarea monahică a fost jefuită de tătari. Au existat mai multe lucrări de restaurare, cele mai importante având loc în 1762 și în perioadele 1843-1846 și 1961-1976. În prezent, se desfășoară un amplu proces de reabilitare [încheiat în 2012], privind atât partea de monument istoric (pictura), cât și cea de construcții. [Din 2015, cele două biserici, Paraclisul cu hramul Sfântul Nicolae, trapeza, egumenia și zidul de incintă figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

Florin Bălănescu