85 DE ANI DE LA MASACRUL ROMÂNILOR BUCOVINENI DE LÂNGĂ FÂNTÂNA ALBĂ–1 APRILIE 1941
COL.( R ) PROF.  IOAN  GRĂDINARU  de  CORDĂRENI – DOROHOI

•     În 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică a somat guvernul de la București ca în patru zile să cedeze Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța care era parte din zona Dorohoi. Tancurile sovietice nu au așteptat cele patru zile menționate în ultimatum și în după amiaza zilei de 28 iunie a început invazia, în scurt timp Cernăuți, Chișinău, Cetatea Albă au fost ocupate de puhoiul roșu.        
•           Doctor Ilie Popescu, președintele societății ,,Golgota” a românilor din Ucraina, declara în anul 2017 : ,, Tragedia bucovinenilor a început odată cu invazia trupelor sovietice…legile draconice au determinat ca românii să plece în patria istorică…”.
•         Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le trădători de țară  le-au deportat la muncă forțată. 
•          Pactul Ribbentrop- Molotov, o înțelegere între Stalin și Hitler a martirizat între 1940-1960 peste un milion de români prin deportări, înfometare  iar masacrele de la Lunca, Fântâna Albă și Crasna reprezintă o imagine a celei mai dure represiuni staliniste îndreptată împotriva unui popor. Masacru—uciderea în masă a unor persoane fără apărare.
•         Echipele de șoc ale NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne ) au secătuit populația de orice bun alimentar, iar bisericile au fost transformate în magazii și cluburi. Cei care se opuneau erau împușcați pe loc și casele lor incendiate. În fața barbariei sovietice, bucovinenii aveau o singură  speranță, cum atât de frumos rosteau, întoarcerea în patria istorică, la frații lor.
•         Raționamentul acestora era că, așa cum au plecat germanii și apoi polonezii, după ce și-au vândut proprietățile statului sovietic, de ce nu au și românii dreptul de a pleca în țara lor. 
•         Conform celor hotărâte cu câteva zile înainte în cadrul demonstrației de la Storojineț, țăranii de pe valea Siretului au stabilit să se deplaseze la reședința raională din Hliboca, aici fiind cea mai apropiată unitate de grăniceri, cu gândul de a obține permisiunea de a pleca in România. Convoiul de aproximativ 3500-4000 de oameni, au ajuns în fața sediului miliției raionale și N.K.V.D. care funcționau în același imobil.
•         ,,S-au îmbrăcat frumos ca de sărbătoare, erau îmbrăcați în costume naționale și-au luat merinde, copiii în brațe…Unii luau din case ce aveau și se alăturau coloanelor… Au fost și provocatori, puși de securitatea sovietică, care au vrut să se întâmple ceva, scopul era să ne nimicească”,declara televiziunii române, redactor fiind atunci Lucia Hossu Longin, doctorul în istorie din Cernăuți Ilie Popescu.
•         Mulțimea a hotărât să mai încerce pentru ultima dată, bunăvoința autorităților raionale de la Hliboca. Erau hotărâți să treacă hotarul nedrept și să ajungă în țară, lăsând în urma lor toată agoniseala din tată în fiu: pământ,case, gospodării cu animale. Ei nu doreau decât un lucru: să-și recapete patria. Cu riscul de a muri ei au ales libertatea !
•         În timpul acesta a ieșit din imobil un ofițer superior, care anterior a avut o convorbire telefonică cu superiorii lui, care probabil i-au dat indicații de procedură. Cu certitudine sovieticii nu puteau să-i aresteze imediat pe demonstranți, nu aveau motiv, planul lor era ca aceștia să fie surprinși când forțau trecerea frontierei, sperând ca aceștia să aibă curajul să o facă.
•         Ofițerul s-a adresat oamenilor și i-a întrebat: ,,Ce doriți dumneavoastră ?”. Oamenii au scandat cu toții că refuză să locuiască în această țară, că cedează toate bunurile statului sovietic și că doresc să plece în România. La acestea ofițerul a răspuns: ,, Da , oameni buni, ce vă ține cineva cu forța, dacă doriți să plecați, plecați, asta e treaba voastră !”. Oamenii în naivitatea lor au luat de bune aceste vorbe, considerând că au aprobarea de a trece frontiera. Lumea a izbucnit în urale, alții au îngenunchiat și au sărutat pământul că li s-a luminat calea și au primit încuviințarea de a pleca în România.
•         Această mulțime imensă era formată din bătrâni cu plete albe, bărbați și femei, tineri și copii, constituiți în formațiuni sătești. Nu aveau la ei decât traistele cu mâncare, nu erau înarmați. Era la amiaza zilei de 1 aprilie 1941,PRIMA ZI DE PAȘE, când românii s-au încolonat și au plecat spre punctul de frontieră cel mai apropiat de la Fântâna Albă, aveau de parcurs 14-15 km.       
•         Localnicii din 43 de sate s-au strâns la această manifestație, coloana se întindea pe o distanță de aproape 2 km. Din biserica de la Suceveni au ridicat cruci și prapure, aveau la ei un steag și năframe albe, care arătau caracterul pașnic al manifestației publice, iar tricolorul  era purtat în fruntea convoiului, ca să arate grănicerilor că era un grup care dorește repatrierea în România.
•             O relatare a evenimentelor a fost făcută de către unul din puținii martori oculari  care au supraviețuit, Gheorghe Mihailiuc (1925-2005 , fost professor de liceu,scriitor și poet ) în cartea sa Dincolo de cuvinte rostite, descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 . ,, Peste sate se abătuse teroarea bolșevică…În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană…au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere…Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând  dragostea de neam și țară a românilor bucovineni…” prezintă scriitorul Gheorghe Mihailiuc.
•            Grupul de ofițeri N.K.V.D. ce supraveghea acțiunea, în fața curajului și a îndârjirii ar fi exclamat:,,Așa popor, dacă ar dispune de arme, ar putea pune în pericol întreaga Rusie”.
•         Între timp, la Fântâna Albă într-o poiană numită Varnița, unde se termina pădurea, unități de grăniceri au săpat tranșee pe trei laturi ale poenii, în care au adăpostit adevărate unități de luptă dotate cu mitraliere. ,,Fraierii de români, se spunea în mesajele oficialităților, credeau că vor ajunge să-și îndeplinească idealul”.
•          Ajunși în poiana Varnița românii au fost somați, avertizați să se oprească. Au înaintat, s-a tras prima rafală de foc deasupra coloanei, dupa care s-au oprit, cineva a spus să margă înainte  că sunt mulți și n-au sa tragă în ei. Când au făcut următorii pași înainte, grănicerii sovietici au deschis foc în plin.
•         Riposta autorităților sovietice a fost însă dincolo de cele mai sumbre așteptări. Mii de oameni lipsiți de apărare , indiferent de vârstă sau sex, au fost secerați de focul nimicitor al mitralierelor, tăiați cu săbiile, vânați ca fiarele prin pădure. Poiana era plină de morți și răniți, iar cei care se puteau deplasa, mergeau de colo colo în căutarea părinților sau a fraților. 
•          Gheorghe Mihailiuc a relatat scenele înfiorătoare în cartea sa :,, Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile…A fost un adevărat masacru, un genocid…E greu de dat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița…”.
•         Imediat după măcel, dealul sucevenilor de lângă granița cu România, a fost arat și plantat cu o pădure de molizi, să nu se descopere niciodată câte gropi comune au fost săpate pentru a arunca acolo miile de victime ale genocidului sovietic. În pădurea deasă nu se mai găsesc morminte, căci pădurea toată este un mormânt.
•         Nu se știe exact nici astăzi câți români din satele bucovinene de pe valea Siretului au fost împușcați la 1 aprilie 1941, nu se cunoaște cu precizie cifra celor înhumați pe dealul dintre Sucevenii și Fântâna Albă. Documentele se aflau în arhiva securității, iar accesul în zonă a fost interzis pe timpul ocupației sovietice.
•         Primele dezvăvuiri despre măcelul de la Fântâna Albă, au fost făcute de ziarul Bucovina în vara anului 1942, când armatele române au eliberat ținutul; și atunci cifrele morților oscilau între 4000 și 7000 de țărani bucovineni, din 43 de localități martir. Primele mărturii au fost culese de jurnalistul Ion Dominte, la acea dată evenimentele erau proaspete în memoria localnicilor.
•         La școala din Suceveni au fost adunați  în 10 mai 1942, țărani din satele care au participat la demonstrație. Declarațiile au fost date în prezența preotului Simion Ivaniuc  din Suceveni și a lui Vasile Hîncu, președintele Tribunalului din Cernăuți. Interviurile au fost publicate în numerele 258 și 259 ale ziarului Bucovina.
•         Despre ce s-a întâmplat la Fântâna Albă ne povestește istoricul militar doctor Mircea Dogaru , în cartea s-a Bătălia pentru România : ,,La 1 aprilie 1941 o parte din cei peste 15 000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului, nordul Bucovinei care doreau să se întoarcă în România  … au fost uciși ( în jur de 7 000 ) cu mitraliera de sovietici … Potrivit martorilor oculari, răniții au fost hăcuiți cu săbiile și apoi îngropați, inclusiv de vii, în gropi comune ( 35 de gropi / 1m / 15m, a câte 200 persoane în groapă ), pământul mișcându-se  cu ei două zile până au murit cu toții”.
•         Istoricul bucovinean din generația tânără, Radu Florian Bruja declara: ,,Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea despre crima care s-a petrecut acolo. De aceea numesc masacrul de la Fântâna Albă un Katyn românesc .Dacă  Polonia are propria dramă și a noastră se înscrie în același lanț de crime ale Uniunii Sovietice de pe timpul lui Stalin, împotriva populației din Europa centrală”.
•         Despre morți nu s-a vorbit oficial timp de 50 de ani, ca și când n-ar fi existat, aparținătorii  lor îi treceau în pomelnice și preoții se rugau pentru odihna sufletelor lor. ,,La Fântâna Albă se închină lutului și umedei țărâni , dulcea și amară Bucovină cu tot neamul nostru de români” a scris savantul, poetul Grigore Bostan (1940-2004), primul om de știință român din Cernăuți, căruia i s-a conferit titlul de Membru de Onoare al Academiei Române.
•         În primăvara anului 1941, la Fântâna Albă în nordul Bucovinei, mii de români au fost victimele unui genocid abominabil, această  crimă monstruoasă a rămas până acum puțin cunoscută opiniei publice, atât în țară cât și în străinătate.
•         FILMUL ARTISTIC  PĂDUREA DE MOLIZI, regizor Tudor Giurgiu redă drama cutremurătoare a unei familii de români bucovineni despărțiți de istorie, în masacrul de la Fântâna Albă. După 9 ani de documentare a regizorului la Cernăuți, Chișinău, etc., una dintre cele mai dureroase pagini din istoria românilor a prins viață pe marile ecrane.
•        Filmul prezintă pe GHEORGHE HOLOVAȚI care în urma genocidului de la Fântâna Albă a supraviețuit și a reușit să fugă în România, dar soția sa, Minodora a fost luată cu forța și dusă în Siberia împreună cu fiul lor care a murit acolo.
•         După 50 de ani, în 1991 când Ucraina a devenit independentă, Gheorghe Holovați obține aprobare și trece în Nordul Bucovinei, ajunge în satul natal, casa unde a locuit cu familia iar în curte o întâlnește pe soția sa…
•        Filmul PĂDUREA DE MOLIZI  a fost difuzat pentru prima dată în București pe 7 octombrie 2025, INTRAREA A FOST LIBERĂ. Dacă vedeți un afiș cu acest film patriotic, stimați români din toată țara, cu respect față de eroii bucovineni, intrați și vizionați, se merită.
•        La data de 1 aprilie 2011,Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă nr.796/2010, prin care data de 1 aprilie s-a stabilit  drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor, victime ale Masacrului de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie,instituită prin Legea nr. 68/2011.
•         Până in anul 2000, Ucraina independentă, țară vecină și prietenă nu a permis românilor să-și pomenească eroii morți la Fântâna Albă. Ucraina cel mai profitor stat, s-a format datorită forței și agresivității lui Stalin în 1940, și în prezent este cel mai profitor și cel mai milog stat. Suntem informați, anul 2025, că statul român ajută MĂCELUL FRATRICID TOTAL din Ucraina cu 50  000 000 E.
•         În ultimii ani la 1 aprilie, au avut loc slujbe de pomenire a eroilor bucovineni. Complexul religios de lângă PĂDUREA DE MOLIZI este simplu și modest. O troiță , o capelă clopotniță și câteva cruci albe, probabil ale unor familii. Îmi exprim speranța că în următorii ani, și cu ajutorul statului român să apară ceva schimbări.
•         MĂCELUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ este un început de istorie vitregă, nefastă a nordului înstrăinat al Bucovinei, dramă deschisă, sângerândă încă. Fântâna Albă este chintesența tragică a destinului compatrioților noștri din partea de sus a Moldovei, răpită de la trupul țării, acum aproape 250 de ani. 
•         Este o lecție de prestigiu și demnitate națională, care nu trebuie să lipsească din nici un manual de istorie. Să spunem ÎNCHINARE ȘI VEȘNICĂ POMENIRE,EROILOR MARTIRI BUCOVINENI, tuturor deportaților,dispăruților și înstrăinaților de sistemul totalitar sovietic.

            UNITATE PENTRU UNIRE !

•              BIBLIOGRAFIE  SELECTIVĂ :

1.Mircea Dogaru, Bătălia pentru România,Editura PHOBOS,București, 2005;
2.Gheorghe Mihailiuc, Dincolo de cuvintele rostite, Editura Vivacitas, Hliboca, 2004;
3.Ion Dominte, Anchete și percheziții după 1 aprilie 1941,în ziarul    Bucovina, Nr. 259 ,din 22 mai 1942
4.Proiectul Destin bucovinean :
a. Drama românilor din regiunea Cernăuți.  Masacre, deportări, foamete în 1940-1941,Editura Nicodim Caligraful,            Mănăstirea Putna, 2019.
b.Fântâna Albă-Golgota Neamului, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2018. Volume îngrijite de             Alexandrina Cernov, membru de Onoare al Academiei Romăne.