Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: ©Mănăstirea Pângărați, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Pângărați din satul Pângărați, comuna cu același nume, județul Neamț, părintele Siluan Antoci mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Siluan Antoci, cine și când a construit această așezare monahală?
– Mănăstirea, aflată pe valea pârâului Pângărați, la circa 15 km vest de Piatra Neamț, a fost zidită, în 1560, de voievodul Moldovei Alexandru Lăpușneanu [1552-1561; 1564-1568], care a clădit și turnul-clopotniță și chiliile. Denumirea lăcașului provine de la sihastrul Pangratie, un pustnic venit de la Muntele Athos, apoi viețuitor al acestor locuri, care a dat numele pârâului din apropiere. Prima atestare documentară datează din 1432, când călugărul Simeon a sosit aici de la Mănăstirea Bistrița. Cu ajutorul domnitorului Ștefan cel Mare [și Sfânt, 1457-1504], el a ridicat un schit din lemn ce a fost părăsit în 1476, când s-a retras în Ardeal, unde s-a mutat la cele veșnice. Al doilea ctitor duhovnicesc al mănăstirii a fost sihastrul Amfilohie, în timpul căruia a fost înălțată biserica actuală, formată din două lăcașuri de cult suprapuse – cel de la subsol, cu hramul Duminica Sfinților Români, unde se află o fostă tainiță, transformată într-o capelă scundă, cu pronaos, naos și altar, acoperite cu bolți, și cel de la etaj, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Alți ctitori de seamă ai așezării monahice au fost voievozii Petru Șchiopul [1574-1577; 1577-1578; 1578-1579; 1582-1591] și Vasile Lupu [1634-1653; 1653], care i-au donat mai multe proprietăți.

– Sfântul lăcaș a suferit modificări în decursul impului?
– În secolul al XIX-lea, Cuviosul arhimandrit Varnava, stareț, a refăcut mănăstirea, a lărgit curtea și a început zidirea unei biserici mai mari. Mai târziu, ieroschimonahul Daniil, stareț, a lucrat și pictat un iconostas suflat cu aur, aflat la muzeul din incintă, alături de patru icoane din patrimoniul național.

– Care a fost destinul ulterior al mănăstirii?
– În urma secularizării averilor mănăstirești, în 1863, lăcașul de închinăciune a fost expropriat, iar călugării s-au retras la Schitul Tarcău. De-a lungul anilor, în chilii au funcționat, pe rând, penitenciar pentru deținuți de drept comun, spital pentru răniții de pe front, sanatoriu, cazarmă militară, depozite de muniții și, în timpul regimului comunist, stațiune de cercetări biologice și magazii de plante medicinale. După 1945, mănăstirea a fost închisă, fiind reînființată în 1991. Ca urmare, biserica voievodală a fost pictată, din nou, la subsol și la etaj, au fost renovate fațadele, ușile, ferestrele și acoperișul, au fost reabilitate fostul palat pentru stăreție, turnul-clopotniță și zidul împrejmuitor, înalt de 5 m, și a fost ridicat un nou lăcaș de cult, cu hramul Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați. Din 2010, biserica veche, chiliile, turnul-clopotniță și zidul de incintă figurează în Lista Monumentelor Istorice.

Florin Bălănescu