Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea cu hramurile Sfântul Ioan cel Nou și Sfântul Gheorghe din Suceava, părintele Sofronie mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Sofronie, cine a întemeiat acest așezământ monahal și în ce perioadă?
– Mănăstirea, având obște de călugări, a fost începută, în 1514, pe locul unei bisericuțe mai vechi, de voievodul Bogdan al III-lea [1504-1517], fiul domnului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt [1457-1504], și terminată, în 1522, de Ștefăniță Vodă [cel Tânăr sau Ștefan al IV-lea, 1517-1527], nepotul aceluiași domnitor. Destinația așezării monahice a fost de a adăposti moaștele Sfântului Ioan cel Nou, aduse, în 1589, de la Biserica Mirăuți din Suceava aici, unde se păstrează și astăzi. În perioada 1522-1677, mănăstirea a fost reședința mitropoliților Moldovei.

– Descrieți, vă rog, ansamblul construcției!
– Arhitectura bisericii este asemănătoare celei de la Mănăstirea Neamț, construită în plan triconc și împărțită în altar, naos, pronaos și pridvor, zidit în 1579. Turla de deasupra naosului, de formă octogonală, are patru ferestre și tot atâtea contraforturi. Pictura interioară și cea exterioară au fost realizate în frescă, în stil bizantin, în perioada 1932-1534, la terminarea ei turcii năvălind cu caii în biserică și scrijelind cu sulițele fețele sfinților pictați; în 1538, zugravii care au executat pictura inițială au refăcut scenele deteriorate. Catapeteasma originală a fost înlocuită, în 1796, cu alta, realizată în stil baroc moldovenesc. Acoperișul inițial, din plumb, a fost topit pentru fabricarea gloanțelor și înlocuit cu materiale inadecvate, de aceea pictura de deasupra altarului s-a prăbușit. Între 1906 și 1909, culorile au fost curățate de fum și împrospătate, alte restaurări ale picturii având loc în perioada 1979-1983 și în 2001. Turnul-clopotniță a fost zidit din piatră neregulată, inițial cu un singur etaj, în 1589, corpul de chilii – în veacul al XVIII-lea, iar reședința – în 1894.

– Complexul monahicesc a suferit modificări de-a lungul timpului?
– În perioada 1751-1760, a avut loc o primă restaurare majoră. În 1796, catapeteasma originală a fost înlocuită cu alta, realizată în stil baroc moldovenesc, partea dintre naos și pronaos – lărgită și au fost executate ușa laterală și baldachinul. În 1827 și 1828, biserica și clopotnița au fost acoperite cu draniță, chiliile – reparate, interiorul – pardosit cu lespezi de piatră și a fost ridicat zidul de incintă. Alte reparații și construcții au mai fost făcute între 1898 și 1910, când turnului-clopotniță i s-a mai adăugat un etaj și o turlă, acoperită cu țiglă colorat-smălțuită, astfel încât acesta are, astăzi, 34 m înălțime. [Din 1993, biserica este inclusă în patrimoniul cultural mondial, sub egida U.N.E.S.C.O., iar, din 2015, lăcașul de cult, paraclisul, stăreția, turnul-clopotniță și corpul de chilii figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

Florin Bălănescu