ARHIMANDRITUL IACHINT IURAŞCU (1819- 1886)
140 ani de la moarte (1886- 2026)
 Stolnicul Vasile şi Paraschiva Iuraşcu, în afara celor şase fete, au mai avut şi trei feciori: Iordache, Costache şi Iancu despre care consemnează în ,,Mărgăritare…”: ,,Să se ştie că la anul 1819 Dec. în 7 au născut pe fiul meu Iancu; să fie blagoslovit;  şi la anul 1824 l-am dat la şcoală”. În anul 1805 se născuse Costache, iar un an mai târziu, Iordache.

    Şcoala primară Iachint a făcut-o la Cernăuţi, împreună cu fratele său mai mare, Costache, cu care vor termina cele şase clase primare, în anul 1831.
La 24 martie 1832, Vasile Iuraşcu trimite o jalbă Epitropiei învăţăturii publice din Iaşi ca:,,să arate şi cătră acest fiu al mieu îngrijătoare bunăvoinţă şi a să primi în numărul şcolarilor ce îşi au locuinţa şi hrana lor în şcoală”. Mitropolitul Veniamin Costache  a trimis jalba lui Gheorghe Asachi, directorul şcoalelor naţionale, pentru a-l primi la internatul gimnaziului, el fiind elev la Institutul Academic din Iaşi. De aici, Iancu Iuaşcu s-a mutat la Seminarul din Socola pe care l-a absolvit în anul 1839.
Datorită inteligenţei sale, sârguinţei la învăţătură şi a studiului limbilor străine, este sfătuit de profesorii săi să opteze pentru călugărie, lucru pe care-l face în anul 1840, împreună cu fratele său Costache (Kalinic) şi devine monahul Iachint Iuraşc. Ca o coincidenţă fericită, Iachint Iuraşcu se călugăreşte în acelaşi an în care surorile sale, Sofia şi Olimpiada Iuraşcu, sunt date la mănăstire, la Agafton.
 Datorită pregătirii şi calităţilor sale, ascensiunea sa în cinul clerical este rapidă astfel că, la începutul anului 1842, este uns protosinghel, încredinţându-i-se postul de ,,iconom ogrăzii Mitropoliei”, o funcţie foare impoertantă, fiind administratorul întregii averi a Mitropoliei.
În această funcţie protosinghelul Iachint Iuraşcu avea sarcina de supraveghere a pivniţelor, procurarea alimentelor pentru mitropolit şi colaboratorii săi, răspundea de toată averea Mitropoliei. Se ocupa de administrarea viei de la Socola, a moşiilor, de prisăcile  de albine, având legături strânse cu diverşi arendaşi şi negustori, devenind foarte cunoscut şi influent în relaţiile sale cu funcţionarii de stat.
Datorită funcţiei sale de mare răspundere, era mereu pe drumuri, pe care le făcea cu o trăsură trasă de patru cai, de i se duse vestea în toată zona, până la Botoşan.     

Matei Eminescu afirmă despre moşul său că: ,,Arhimandritul era om înalt, dar nu gros, însă solid legat, foarte bun la suflet, vecinic cu zâmbet pe buze…Pasionat de vânătoare, avea o sumă de câini prepelicari şi copoi…Cam egoist, poza tot-de-auna în boeru, cu sania, cu trăsura, tot cu patru cai înaintaşi”( Scrisoasre a lui Matei Eminescu din 18.05.1909 ). Sau, în altă scrisoare din 16.05.1909, Matei spune despre unchiul său: ,,…se ocupa cu agricultura (arendaş în tovărăşie cu un anume Mandrea din Iaşi ) umbla mai mult civil, nu călugăreşte îmbrăcat, vânător pasionat ca şi bătrânul Iuraşcă, nu eşea la câmp fără puşcă. Foarte inteligent şi suflet nobil…De altfel cam egoist, poza în nobil ,,din naştere”, nu umbla decât cu trăsura cu patru cai înaintaşi. Suferea de năduşală (astmă), de ea a şi murit”. Acest Mandrea se presupune că ar fi fost fiul său, lucru care se poate deduce din răspunsul dat Mitropolitului, în care adaugă:,,Numai greoa suferinţă a sănătăţii şi necesitatea căutării ei şi a dragostei fieşti ce am cătră d-l Ştefan Mandrea mă ţin împreună, alte interese de mult sânt părăsite (Răspunsul dat de Iuraşcu Mitropoliei, pe 18 august 1885).   

La începutul anului 1861, protosinghelul Iachint Iuraşcu este ridicat la rangul de arhimandrit. Prin ordinul de orânduire Nr.11565, din 30 septembrie 1867, al Mitropoliei Iaşi şi aprobat de Ministerul Cultelor, arhimandritul Iachint Iuraşcu este numit şi ,,îngrijitor” al mănăstirii Aron-Vodă din Iaşi, unde avea  slujitor pe preotul Potopie Mitoşescu, 2 cântăreţi şi un paracliser. Iachint Iuraşcu nu slujea în biserică, ci era un fel de administrator al bisericii, trebuind să se ocupe de reparaţia bisericii, de dotarea şi aprovizionarea ei cu cele necesare.
 Fiind bătrân şi bolnav, Iachint Iuraşcu îl punea pe Ştefan Mandrea să-l ajute, ceea ce a dus la trimiterea unei reclamaţii la Mitropolie, din partea protoiereului Iaşilor, la care el răspunde prin adresa din 18 august 1885, spunând că ,,am îngrijit de interesele bisericii, servitorilor nu li se poate imputa nimic imoral şi pentru care puteam fi răspunzător”, că a dat în antrepriză reparaţiile bisericii şi arată şi vârsta sa înaintată:,,Dacă astăzi nu pot merge la biserică, aceasta provine că sînt bolnav, mai mult că sînt şi şchiop. Cred că este posibil ca un om aproape de 70 ani să fie bolnav şi să nu poată merge mai regulat la biserică”.
În urma acestei reclamaţii, Ministerul  Cultelor  cere Mitropoliei din Iaşi, mitropolitului Iosif Naniescu ,,să se cerceteze şi dacă se adevereşte să se ia măsuri disciplinare”. Preotul bisericii Aron Vodă declară că ,,arhimandritul Iuraşcu nu venea pe la biserică şi că salariile le primea de la Ştefan Mandrea”, în care el avea mare încredere. La 20 noiembrie 1885, protoiereul primeşte o adresă de la Mitropolie, în care îl temperează în pornirea sa împotriva arhimandritului şi ,,găsim de cuviinţă a se mai amâna retragerea numitului îngrijitor, prea cucernicia sa arhimandritul Iachint Iuraşcu”, fiind bătrân şi bolnav. Obserrvăm că, arhimandritul era apreciat şi iubit de conducerea Mitropoliei pentru serviciile aduse şi influenţei sale în rândul clerului.
La 15 martie 1886, se săvârşeşte din viaţă arhimandritul Gherasim Mârzescu, superiorul mănăstirii Coşula şi, consiliat de clericii din Mitropolie, arhimandritul Iachint Iuraşcu adresează o cerere de numire a sa în această funcţie vacantă:,,Înalt preasfinte şi preamilostive Stăpâne! Starea în care mă aflu şi bătrâneţea mă silesc a mă apropia de familia şi rudele mele din judeţul Botoşani, la vreuna din monastiri, astfel dar fiind că la monastirea Aroneanu nu am nici casă de locuit, vă rog cu prea umile metanii să vă milostiviţi a mă permuta şi înalt decreta în postul de superior la Sf. mănăstire Coşula, rămasă de curând vacant.
La mila înalt preasfinţii voastre preaplecat servitor întotdeauna I. Iuraşcu, arhimandrit. Nr.435 primit în 18 aprilie 1886″ (Arh.Statului Iaşi, fond Mitropolia Moldovei, ,,Mănăstiri şi schituri”, dosar 173/1878, f.113).
 Mitropolitul Iosif Naniescu aprobă, la 28 aprilie 1886, numirea ca superior al Mănăstirii Coşula, cu începere de la 1 mai, a lui Iachint Iuraşcu. Acesta ajunge la post pe 4 mai 1886 şi, pe 5 iulie, primeşte pe inventar averea mănăstirii. Mănăstirea era înzestrată cu multe odoare, între care: o Evanghelie veche moldovenească ferecată în argint, multe cărţi şi manuscrise. Avea în subordine un preot, 2 cantori, 2 paracliseri şi 6 monahi. 

Mănăstirea Coşula era într-o stare că ,,nu pot a le pune pe hârtie”, spune Iachint, şi cere o comisie de anchetă. Arhimandritul Iachint Iuraşcu împreună cu delegaţi ai autorităţilor locale constată  ,,că toate acareturile ce aparţin mănăstirii, adică casele egumeneşti şi altele, sânt toate într-o stare foarte ră, ruinându-să mai în toate zilele, acoperemânturile  sânt cu desăvârşire putrede şi stricate”, de intrau cucuvelele înăuntru.
În această situaţie arhimandritul Iachint Iuraşcu se apucă de reparat ceea ce se putea repara  şi a pune ordine în mănăstire. Datorită efortului depus şi supărării pricinuite de starea mănăstirii, dar şi a bolii de care suferea (astmul), se îmbolnăveşte şi moare în noaptea de 26-27 august 1886. Astfel se stinge, unul din cei mai apreciaţi arhimandriţi ai Mitropoliei Moldovei  şi superiorul mănăstirilor Aroneanu şi Coşula, la vârsta de numai 67 de ani.
Arhimandritul Iachint Iuraşcu a întreţinut strânse legături cu familia Eminovici şi cu surorile sale de la mănăstirea Agafton, pe care i-a ajutat de multe ori.  După cum spune Matei, maicile de la Agafton (Olimpiada, Fevronia şi Sofia) şi Raluca Eminovici, ,,habotnice precum erau- nu-l priveau tocmai elogios”. Iachint Iuraşcu era foarte ataşat de cumnatul său Gheorghe Eminovici şi-l vizita adeseori la Ipoteşti:,,A venit odată toamna pe când se duc cocorii la Ipoteşti, cam prin 1865, şi cât a stat la noi, mai în toate zilele mergea la vânătoare, aducea prepeliţe, iepuri, raţe sălbatice. La plecare, mi-a dat mie zece galbeni, Harietei 15 şi Aglaiei 20″ (Matei Eminescu).
La aceste partide de vânătoare, Iachint Iuraşcu era însoţit, uneori, de Mihai şi Matei, care aveau şi ei arme de vânătoare, în perioada 1874-1877, când Mihai Eminescu a lucrat  la Iaşi, iar fratele său Matei era elev la Şcoala Militară din Iaşi (1972-1876). El era pasionat vânător şi este posibil ca în zilele când pleca la vânătoare să-i fi luat cu el şi pe nepoţii lui, care erau la Iaşi.
Fiind destul de înstărit, Iachint Iuraşcu i-a ajutat şi cu bani, pe Mihai şi mai ales pe Matei, cât a făcut Şcoala Militară la Iaşi.
Acest lucru este susţinut şi de Pavel Ţugui în carte sa ,,Eminescu-Creangă- Documente biografice inedite”, apărută la Editura Vestala din Bucureşti, în 1996: ,,Oare la aceste escapade cinegetice Iachint n-a fost însoţit şi de nepoţii săi Şerban şi Mihai? Oare în calitatea sa de superior la mănăstirea Aron-Vodă, cu moşii arendate la Roşcani, apoi în comuna Buzna, de lângă Iaşi, s-a interesat într-un fel oarecare şi l-a întâlnit pe tânărul lui nepot, Mihai Eminescu, poet, bibliotecar, ziarist în târgul Ieşilor din toamna anului 1874 şi până în toamna anului 1877? Răspunsurile la aceste fraze retorice plutesc în presupuneri şi ipoteze. Dacă însoţirea la expediţiile vânătoreşti pare a fi verosimilă, întâlnirea în Iaşi cu nepotul Mihai Eminescu (şi Matei Eminescu, spunem noi), eventuala lui sprijinire în rezolvarea unor probleme ale traiului zilnic, plauzibile la orice rude apropiate, deocamdată nu s-a găsit nici o atestare documentară”.
Totuşi, cele afirmate de Matei şi bunătatea lui Iachint Iuraşcu faţă de  nepoţii săi, ne duc la concluzia că ei se vizitau, atât timp cât au locuit la Iaşi şi participau şi la vânătorile organizate de acesta, care se lăsau întotdeauna cu câte o masă vânătorească îmbelşugată.

Arhimandritul Iachint Iuraşcu a lăsat în urma sa o avere însemnată care, după moartea lui subită, s-a risipit. La înmormântare sa au participat şi surorile sale, aşa cum se specifică în raportul Protoeriei Botoşani către Mitropolia din Iaşi:,,Arhimandritul Iachint Iuraşcu, superiorul mănăstirii Coşula a încetat din viaţă la 27 august 1866…Înmormântându-se dupre lege şi forme în asistenţa clerului de acolo, a autorităţei comunale şi a surorilor sale schi-monahia Fevronia şi Olimpiada Iuraşcu din Sfânta Monastire Agaftonul, din acest judeţ”.
       Arhimandritul Iachint Iuraşcu, alături de stareţa Olimpiada Iuraşcu, au fost cei mai de seamă copii ai stolnicului Vasile Iuraşcu, ajunşi în funcţii de conducere ai bisericii ortodoxe româneşti, cunoscuţi şi apreciaţi în biserică şi societate.

• Bibliografie:

1. Ungureanu, Gheorghe – Eminescu în documente de familie– Ed. Minerva Bucureşti, 1977
2. Roșu, Ion –Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu– Ed.,,Cartea Românească”, 1989
3. Z. N. Pop, Augustin –Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu – Ed. Academiei R.P.R., 1962
4. Țugui, Pavel – Eminescu- Creangă. Documente biografice inedite– Ed. Vestala Bucureşti, 1996

Nicolae Iosub, 30 ianuarie 2026, Botoşani