Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Bogdana (Ștefan cel Mare), Arhiva personală.
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Bogdana (Ștefan cel Mare) din satul Bogdana, comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău, maica Mihaela Radu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Maică Mihaela, de când datează acest sfânt lăcaș și cine l-a ridicat?
– Mănăstirea a fost construită, în 1660, pe locul unui vechi schit, de marele logofăt al Moldovei Solomon Bârlădeanu, împreună cu soția sa Ana, care au înzestrat-o cu moșii, obiecte de cult, cărți și odoare de argint. A fost sfințită în 1670, testamentul ctitorului din acest an fiind primul document care atestă existența așezământului monahal. Înaintea bisericii actuale, din piatră și cărămidă, a existat o alta, din lemn, ale cărei urme nu s-au păstrat, iar primii călugări s-au așezat în zonă în secolul al XIV-lea, chiliile lor fiind răspândite prin pădure.

– Care a fost destinul ulterior al mănăstirii?
– De la început, aici au viețuit călugări, primul stareț fiind Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la [Mănăstirea] Brazi [județul Vrancea], ulterior episcop de Rădăuți [din 1669], episcop de Roman [din 1671] și mitropolit al Moldovei [din 1674]. După plecarea sa, au fost înălțate biserica [cu hramurile Pogorârea Sfântului Duh și Sfânta Treime], zidul de incintă, chiliile și clădirile anexe, unora dintre ele adăugându-li-se, de-a lungul timpului, un etaj. Toate s-au conservat, în forma originală, până astăzi, în ciuda vicisitudinilor pe care lăcașul de rugăciune le-a înfruntat în decursul vremii. În 1716, tătarii au pătruns în mănăstire și au devastat-o, jefuindu-i tezaurul, dar ea a mai fost afectată și de o serie de intemperii, incendii și cutremure, cele mai distrugătoare fiind seismele din 1793 și 1977. Greu s-a trecut peste Legea secularizării averilor bisericeşti din 1863, dar cel mai dificil moment a fost Decretul nr. 410 din 1959, prin care au fost desființate două treimi dintre mănăstirile existente atunci – între ele, și aceasta. În 1960, în incintă a fost amenajat un spital de neuropsihiatrie, iar, din 1975, aici au fost organizate tabere școlare de vară. Ulterior, lăcașul de închinăciune a funcționat ca depozit de cărți vechi și, din 1979, ca muzeu de artă religioasă medievală, cu cărți bisericești și icoane din secolele XVIII-XIX, precum și pomelnice ale unor biserici și schituri din județ. Prin grija părintelui Isaia, viețuitor al locului înainte de 1960, complexul monahal a fost restaurat după 1977, fiind sfințit în 1989. În 1990, acesta a revenit la vechea menire, devenind mănăstire de maici, statut pe care îl are și în prezent. Din 2010, biserica din piatră, o alta din lemn, aflată în același perimetru, paraclisul, stăreția, chilia, turnul-clopotniță și zidul de incintă figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Faceți, vă rog, o descriere a lăcașului de cult.
– Biserica este construită în stil tradițional moldovenesc, în plan treflat, neavând pictură până în 1986, când a fost pictată în stil neobizantin. Catapeteasma veche, realizată în 1798, a fost restaurată și este expusă în muzeul de la Biserica Domnească din Borzești, locul ei fiind luat de alta nouă. În interior, se află mormintele lui Solomon Bârlădeanu, al lui Ioan Cantacuzino, al doilea logofăt al Moldovei, și al căpitanului de oaste Matei, supranumit Lepădatul, venit din Muntenia într-o misiune în Moldova, unde a murit în împrejurări neelucidate.

Florin Bălănescu