ARHIVA BOTOŞANILOR
ÎNVĂŢĂTORII BOTOŞĂNENI – ELOGIUL SATULUI ROMÂNESC
La 21 iulie 1943, Secţia Botoşani a Asociaţiei Generale a învăţătorilor din România lansa, sub semnăturile lui M. Apostol, preşedinte şi I. D. Marin, secretar, un Apel către învăţatorimea botoşăneană, un Apel care se adresa cu „Stimate coleg”, un apel la acţiune, în vederea organizării unui muzeu etnografic, având ca model nobila faptă a învăţătorului Andrei Oroş din Apahida Clujului, care a izbutit să adune 35. 000 de obiecte, constituind „comoara cea mai de preţ a muzeului etnografic al Ardealului”.
Totodată, Apelul, la care ne referim, este un vibrant elogiu adus satului românesc – ,,Mai mult decât la oricare alt popor – şi sub toate raporturile, satul românesc constituie temelia nu numai a neamului, dar şi a statului nostru naţional. Adevărat rezervoriu de vitalitate a neamului, satul românesc este în acelaşi timp şi depozitarul unui real tezaur de valori spirituale şi materiale, reprezentate prin folclor şi etnografie şi corespunzând noţiunilor de cultură şi civilizaţie, ale căror obârşii coboară adânc în trecut, până la străvechea epocă iliro-tracică. / Tezaurul acesta în care zac învalma – bătrânele noastre tradiţii şi datini, arta noastră populară, cântecele şi jocurile, uneltele noastre vechi, cu case moşii şi părinţii şi-au însăilat vestmintele, şi-au durat casele şi şi-au rostuit gospodăriile, constituie – după expresia unuia dintre marii noştri scriitori – poeţi – cenuşa fierbinte din vechea vatră de cultură băştinaşă, ce ne-a încălzit şi ne-a luminat în toată noaptea zbuciumatei noastre istorii naţionale”.
Vedeţi, tonul patetic, profund patriotic al Apelului transpare cu claritate, mai probând o dată frumuseţea morală a învăţătorului. Şi, continua Apelul – „Prin el se lămureşte sufletul neamului nostru; el ne caracterizează rasa şi geniul, stând mărturie pentru obârşia noastră măreaţă şi străveche. / De acum, unul din marile comandamente naţionale pentru orice intelectual român este acela de a căuta şi afla toate comorile risipite ale acestui scump tezaur şi a le aduna cu grijă şi cumpătare, adâncindu-le înţelesul şi lăsându-le să strălucească în lumina marilor învăţături”.
Într-un final, Apelul insista – ,,Iubite coleg, / Adună cu hărnicie de albină şi azi şi mâine, adună mereu după lista ce-o alăturăm, toate acele lucruri pline de sufletul trecutului care azi zac risipite şi mute în bezna satelor noastre şi care mâine, orânduite într-un muzeu etnografic, vor căpăta grai şi vor mărturisi tuturor că învăţătorimea botoşăneană stă, ca întotdeauna, cu o vrednică destoinicie, în slujba marilor comandamente naţionale”.
Aşadar, un Apel cu un mesaj frumos, luminos, definind cugetul şi fapte vechilor slujitori ai şcolii botoşănene şi, de ce nu, de urmat de către generaţiile de astăzi.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania