Doar căi ferate în spirale, căi
de gheață te-au adus în gara fără nume,
pe când un porumbel în ochii tăi
murea în iarna cu zăpezi din altă lume.

Reverbera ceva precum un cling
în trenul ce urma spre alte zări să plece,
când încercam în van să te ating,
căci silueta ta de fum era prea rece.

Când trandafirii albi n-am îndrăznit
să ți-i întind, pătați fiind cu prea mult sânge
de porumbel de roți de fier strivit,
în noaptea umbrelor străine și nătânge.

Unde revin mereu, în gara fără nume,
căci cred că tu exiști chiar și-n această lume.