Alei de sticlă-n parcul de cristal
și-o singură oglindă azi reflectă
ființa ta, lipsind din ce respectă
firescul timpului esențial.
Și totuși, simt mirosul tău de mosc
acoperind magnolii de rubine.
Privirea ta-n luciri diamantine
și-n raze de safir o recunosc.
Din frunze de smarald și de tercot
rămân un fel de macule-n lumină,
fisuri în aer, când doar o străină
m-atinge-n treacăt … Și-nflorește tot.
– Sunt eu! îmi zice ea, mult prea prezentă
și-oglinda redevine transparentă.
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania