Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea Florești, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Florești din satul Florești, comuna Alexandru Vlahuță, județul Vaslui, părintele stareț Iezechiel Ariton mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Iezechiel Ariton, cine a ctitorit această așezare monastică și în ce perioadă?
– Viața monahală în acest ținut datează din jurul anului 1480, când o monahie pe nume Floarea (sau Florentina) a întemeiat un schit [cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae] la circa 4 km nord de amplasamentul prezent. Mănăstirea actuală [cu hramul Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul], situată la 38 km nord-vest de Bârlad și la 32 km sud-vest de Vaslui, a fost ridicată, în 1590, de marele vornic Cârstea Ghenovici și soția sa Anghelina, la început funcționând ca obște de călugări. Edificiul de astăzi a fost înălțat, odată cu palatul egumenesc și turnul-clopotniță, între 1852 și 1881, de arhimandritul Nil al Mănăstirii Esfigmenu de la Muntele Athos, lăcașul de rugăciune fiind închinat, din 1806, Sfântului Munte.

– Descrieți, vă rog, ansamblul monahal.
– Biserica a fost zidită din piatră, în stil neogotic, de arhitecți italieni, semănând, prin fațadă, ferestre, contraforturi și acoperiș, cu una catolică. Este construită în plan triconic, fiind alcătuită din altar, naos, pronaos și pridvor [închis]. În interior, se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, îmbrăcată în argint și poleită cu aur, care a fost executată în 1749. Clopotnița este zidită din piatră și cărămidă, având înălțimea de aproape 23 m, gang de intrare și trei niveluri, dintre care primele două adăpostesc clopotele, iar ultimul, descoperit, a avut rol de turn de observare. Zidul de incintă, din piatră, înalt de 3 m, încadrează un patrulater cu latura de aproximativ 100 m și a fost ridicat în perioada 1800-1821. În aceeași incintă, se găsește palatul egumenesc, aflat în renovare [finalizată între timp, clădirea adăpostind un muzeu ecleziastic]. Din 2010, biserica, palatul egumenesc, turnul-clopotniță și zidul de incintă figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Ce cuprindea așezământul monahic?
– În timpul închinării către biserica grecească, mănăstirea avea peste 7.000 ha de pământ, mai mult de 3.000 ha de pădure, iazuri, prisăci, mori, gatere și o mare cantitate de aur; ca dovezi, tetraevangheliarul manuscris, din aur și argint, cântărind 11 kg și datând din 1590, aflat la Muzeul Național [de Istorie a României] din București, salba Maicii Domnului și circa 120 de piese din aur și onix, donații ale domnitorilor Moldovei, păstrate la Muzeul [Județean Ștefan cel Mare] din Vaslui. Astăzi, domeniul monahicesc mai deține circa 35 ha de pământ arabil, aproape 1 ha de grădină, o vie, o livadă, o seră și o fermă de păsări și animale.

– Mănăstirea a suferit modificări structurale de-a lungul anilor?
– În 1738, un cutremur a afectat biserica și clopotnița, iar, în 1788, un alt seism a distrus chiliile și acoperișul lăcașului de cult, de fiecare dată fiind efectuate lucrări de restaurare. În secolul al XIX-lea, mănăstirea a cunoscut o perioadă de dezvoltare, mai ales sub influența egumenilor greci, până la secularizarea averilor mănăstirești din 1863, când a rămas biserică parohială. În 1936, au avut loc o serie de renovări în cadrul cărora altarul a fost împodobit cu pictură murală. În timpul cutremurului din 1940, lăcașul de cult a fost grav avariat, fiind reabilitat în 1946. După reînființarea mănăstirii, ca obște de maici, în 1991, a fost refăcută integral clopotnița, în perioada 1992-1997, și a fost executată pictura monumentală în tehnică fresco, între 2008 și 2013. În prezent, se mai păstrează structura de rezistență și ferestrele din piatră ale bisericii originale, precum și o parte a zidurilor inițiale ale clopotniței.

Florin Bălănescu