Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Mănăstirea „Horaița” din Poiana Crăcăoani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Mănăstirea Horaița din satul Poiana Crăcăoani, comuna Crăcăoani, județul Neamț, părintele Grigorie Stoica mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acesteia.

– Părinte Grigorie Stoica, relatați istoria acestui așezământ monahal.
– Un manuscris găsit la Mănăstirea Putna pomenește de întemeierea lăcașului nostru de închinăciune în 975, de către familia marilor proprietari de pământ greci Goraeti, de unde provine și numele său actual. În 1241, după trecerea unei hoarde de tătari prin Moldova, mănăstirea a fost distrusă până în temelii, fiind refăcută, în același an, de un urmaș al ctitorilor, vornicul Alexandru Goraeti. Prima atestare documentară datează de la 11 iulie 1428, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun [1400-1432], care includea lăcașul nostru de cult în rândul celor 52 de biserici de mir și de mănăstire, subordonându-le jurisdicțional Mănăstirii Bistrița. Între 1822 și 1824, călugărul Irinarh Rosetti, descendent al familiei boierești cu același nume din Focșani [ulterior, stareț al mănăstirii], a ridicat, aici, prima biserică, din lemn [cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, care a rămas, până astăzi, și hramul mănăstirii]. Între 1848 și 1867, starețul Ermoghen Buhuş a înălțat biserica actuală, din piatră [cu hramul Botezul Domnului, sfințită la 20 octombrie 1867], pe locul celei vechi, între 1850 și 1852 a construit Paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, iar, între 1853 și 1855, a zidit turnul-clopotniță, cuprinzând un alt paraclis la primul nivel. Toate celelalte clădiri ale complexului monahal au fost construite după 1920.

– Faceți, vă rog, o descriere a lăcașului de cult.
– Catapeteasma este unicat în țară datorită amvonului înglobat în ea, unde se ajunge pe o scară de acces săpată în piatră prin Sfântul Altar. Un alt element unicat este dispunerea icoanelor celor 12 Sfinți Apostoli ai lui Iisus Hristos, grupați câte doi și dispuși semicircular în șase medalioane care au în centru icoana Deisis, ce-l înfățișează pe Mântuitor stând pe tronul de judecată, cu Maica Domnului în dreapta și Sfântul Ioan Botezătorul în stânga. Tot unicat este și dispunerea Sfinților Prooroci ai Vechiului Testament în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viță-de-vie ce se ridică de la extremitățile catapetesmei până deasupra amvonului. Cea mai mare parte a iconostasului este acoperită cu foiță de aur, iar icoanele de pe acesta sunt pictate în ulei. Pictura a fost realizată între 1988 și 1993, în tehnica frescă și stilul neobizantin. Cel mai prețios odor al mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de izbăvitoare de secetă sau aducătoare a ploii, realizată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și provenind din vechea biserică de lemn. Arhitectura bisericii conține atât elemente romano-bizantine, cât și influențe rusești în configurația celor opt turle.

– Biserica a suferit modificări de-a lungul timpului?
– După 1980, ea a fost supusă unui amplu proces de renovare, care a constat în restaurarea catapetesmei și a altor piese de mobilier, vechi din 1867 (scaunul sau jilțul arhieresc și două strane fixe din pridvor ce poartă icoana Maicii Domnului și pe cea a Mântuitorului). De asemenea, policandrele au fost înlocuite, biserica a fost văruită la exterior, iar tabla acoperișului a fost schimbată cu alta zincată. Totodată, au mai fost realizate lucrări de renovare la paraclis și în incinta lăcașului de închinăciune.

– Care a fost soarta mănăstirii în comunism?
– Așezământul nostru a rămas pustiu numai între februarie și octombrie 1959, după care un părinte duhovnic și mai mulți călugări au primit permisiunea de a veni aici pentru a duce o viață de obște și a ține sfintele slujbe până în prezent.

Florin Bălănescu