Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Sofian – Arapu din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Sofian – Arapu din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cui a aparținut această clădire?
– Nicolae Sofian, de al cărui nume sunt legate mai multe case din Botoșani ce au dăinuit, a fost unul dintre marii proprietari funciari din județ, primar al orașului [1865], senator [1876] și singurul filantrop local în adevăratul sens al cuvântului. A fost unul dintre boierii luminați ai urbei, fiii săi urmând studii superioare și devenind profesori universitari. În zona bulevardului, care, mai apoi, a devenit cea mai frumoasă a orașului, el a construit mai multe locuințe, pe care, din varii motive, le-a înstrăinat. Una dintre ele este situată pe strada [Arhimandrit] Marchian, vândută lui Vasile Arapu, și el un proprietar important al județului, de unde și numele sub care este cunoscută, Casa Sofian – Arapu.

– Cum arată clădirea?
– Spre deosebire de celelalte locuințe din oraș, are aspectul unui mic palat, structurat pe un singur nivel – un parter înalt –, maiestuozitatea casei fiind dată de supradimensionarea încăperilor. Imobilul este prevăzut cu mai multe căi de acces, fiecare dintre ele având trepte frumoase, iar, în fața intrărilor, există niște nișe în care, odinioară, se aflau statuete. Dintr-un hol larg, se pătrunde în patru camere spațioase și luminoase, cu ferestre mari, după care, în spate, urmează câteva spații pentru utilități. Sălile nu sunt foarte multe, pentru că, inițial, proiectantul nu i-a dat neapărat destinația de locuință, dar construcția este foarte bine compartimentată. Casa a fost dotată cu tot ceea ce era necesar unui domiciliu boieresc – curte, pivniță, funcțională și astăzi, dependințele în care stătea personalul de serviciu, magazii și anexe. Imobilul era situat în mijlocul unui parc minunat, în apropierea lui mai existând, și acum, un stejar imens, de peste 300 de ani. Întreg spațiul verde a trebuit să fie rășluit pentru a face loc spitalului, blocurilor și altor obiective.

– Ce alte destinații a mai avut edificiul?
– După plecarea din Botoșani a fiilor lui Vasile Arapu, casa a intrat în patrimoniul statului, acum fiind sediul colegiului medicilor.

– Proprietatea a fost revendicată?
– Nu, dar a avut norocul de a fi fost modernizată, motiv pentru care, în prezent, arată foarte bine. E una dintre clădirile pe care administrația orașului o poate prezenta, oricând și oricui, ca model de arhitectură a secolului al XIX-lea și ca prototip de restaurare.

Florin Bălănescu