Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Savinescu din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Savinescu din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine a fost proprietarul acestui imobil?
– Casa a fost locuită de avocatul Ramiro Savinescu, membru al Partidului [Național] Liberal și unul dintre importanții oameni politici botoșăneni din perioada interbelică, precum și de sora sa, Olga Savinescu, rămasă necăsătorită, o eminentă profesoară de limba română, care a fost, timp de 18 ani, directorul Școlii Normale de Fete [Carmen Sylva] din Botoșani. Tatăl lor fusese Costache Savinescu, unul dintre directorii de marcă ai Liceului [August Treboniu] Laurian, a cărui casă, ruinată, a fost refăcută și se păstrează și acum pe strada Nicolae Iorga, fiind sediul unui centru pentru protecția minorilor.

– Faceți, vă rog, o descriere a Casei Savinescu.
– Clădirea a fost construită la începutul secolului al XX-lea, în stil neoromânesc, și este situată pe bulevardul Mihai Eminescu, având în apropiere fostul sediu al prefecturii județului [astăzi, Muzeul Județean], Casa Prasa, în care, acum, se află un hotel-restaurant, și, vizavi, Casa Antipa și vechiul edificiu al tribunalului. Imobilul are un parter înalt, cu nouă camere, pentru că, între timp, a suferit unele transformări, precum și o verandă frumoasă, sprijinită pe coloane; nefiind revendicat, a fost oferit unor familii care nu aveau locuință. Bine construită și nu foarte veche, clădirea a fost transformată în muzeu și figurează în Lista Monumentelor Istorice din județ. Se păstrează în condiții bune și acum, dar, din păcate, în fața sa au fost construite niște chioșcuri și ea nu poate fi văzută decât în perioadele fără vegetație.

– A existat și curte?
– Sigur; ca toate casele mari de pe bulevard, și aceasta era înconjurată de o curte generoasă, care includea o grădină cu flori, iar, în partea din spate, clădirile anexe și mai mulți pomi fructiferi. Nu se putea să nu aibă și pivniță, cu pereți solizi, construiți din cele mai bune materiale, suficient de adâncă pentru ca alimentele să fie păstrate în condiții optime. Ca și celelalte locuințe, casa era împrejmuită cu gard din scândură, doar câteva edificii, precum fostul sediu al prefecturii, având garduri metalice, din fier forjat.

– Ce se mai păstrează, astăzi, din întreaga proprietate?
– Doar imobilul, pentru că în jurul acestuia au fost construite, foarte aproape, blocuri și nu mai putea rămâne nimic altceva din ceea ce a fost.

Florin Bălănescu