Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: ©Casa Prasa din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Prasa din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine a fost proprietarul acestui imobil?
– Casa Prasa, una dintre bijuteriile arhitectonice ale Botoșanilor, pusă perfect în valoare de restaurarea de care s-a bucurat în ultima perioadă, a aparținut unuia dintre personajele importante ale urbei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, juristul Alexandru Prasa, mare proprietar funciar și consilier județean. A fost un om cu dare de mână, de vreme ce și-a putut construi o asemenea locuință, care a fost și a rămas una dintre cele mai frumoase din oraș.

– Cum ați descrie edificiul?
– Clădirea este așezată pe un parter înalt, fără etaj, în schimb podul este mansardat și acesta îi dă o anvergură deosebită față de clădirile din jur. Acoperișul este realizat din tablă, în solzi de pește, și are o giruetă, detaliu mai puțin întâlnit la celelalte case. Locuința are 12 încăperi, iar accesul se face pe două scări, nu foarte mari sau înalte, dispuse simetric, ce duc spre parter, unde se află un hol principal din care se intră, spre stânga și spre dreapta, în patru camere generoase. În capătul culoarului, există un alt hol mare, din care se pătrunde în două încăperi, iar în partea finală a acestuia se găsesc diverse dependințe. Reține atenția decorația exterioară, extrem de sofisticată, cu multe elemente de stucatură – geometrice și florale –, amplasate, de sus până jos, pe fațada principală; în exterior, se observă câtă atenție a fost acordată ancadramentelor de la uși și ferestre.

– A existat și o curte?
– Casa avea ieșire la bulevard și o curte mare, fiind înconjurată de o grădină largă, la fel ca toate celelalte locuințe învecinate. Împrejurul casei, existau mai multe anexe, dar, din cauza faptului că zona a fost împânzită de blocuri care au ajuns până lângă casă, nu a mai rămas nimic din ceea ce a fost odată; aceeași soartă a avut și spațiul verde din jur, pentru că toată regiunea a fost rășluită. A rămas, însă, beciul imens, ce se întinde, pe dedesubt, de-a lungul construcției.

– Cine a mai stăpânit imobilul?
– Clădirea a avut un destin interesant; Prasa a vândut-o unui armean, Caracaș, care, la rândul lui, a lăsat-o ca moștenire uneia dintre fiicele sale; aceasta neavând urmași, locuința a ajuns în patrimoniul statului. Astăzi, acolo funcționează un frumos hotel-restaurant, al cărui proprietar a avut grijă să angajeze un arhitect ce a restaurat edificiul după toate regulile de specialitate, redând orașului una dintre bijuteriile sale de arhitectură, unică prin frumusețea ei.

– Casa a fost revendicată și, ulterior, vândută?
– De vreme ce cineva a cumpărat-o, altcineva a vândut-o. Cred că o rudă a avut dreptul să o revendice, i-a fost retrocedată și, după aceea, a înstrăinat-o.

Florin Bălănescu