Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Balasan din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Balasan din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine a fost proprietarul Casei Balasan și când a fost construită?
– Gaspar Balasan a fost unul dintre armenii bogați din Botoșani, fiind liderul comunității armene și epitrop al Bisericii Sfânta Treime. Locuința, clădită de el, datează de pe la 1850 și se află în cartierul armenesc, pe Strada Armeană, numărul 11, în vecinătatea bisericii.

– Cum ar arăta o descriere a clădirii?
– Edificiul este foarte solid și seamănă cu alte locuințe din cartier. Deși le depășește în mărime și vechime, are aceeași structură de casă moldovenească, cu pridvor la intrare, care, inițial, era deschis și sprijinit pe piloni de lemn, ce a fost închis în anii ’70, când a devenit grădiniță de copii. De aici, se intră într-o tindă mare, din care se deschid două încăperi spațioase spre stânga și alte două spre dreapta. Din capătul holului, se pătrunde într-un culoar lung de 20 de metri, unde se află dependințele – bucătăria, magaziile pentru alimente și grupurile sanitare. Ca și la intrare, și aici există un luminator care dă mai multă limpezime holului. Clădirea are și un beci cu bolte succesive, foarte bine conservat, prelungit sub o casă din dreapta, lipită de ea și construită în perioada interbelică.

– Ce destinații a avut acest imobil?
– Balasan nu l-a folosit încă de la început, pentru că l-a închirat, între 1860 și 1863, Liceului [astăzi, Colegiul Național August Treboniu] Laurian, care nu avea un sediu propriu. În 1864, aici s-a instalat o școală de băieți a comunității armene, iar, în 1869, Camera de Comerț [și Industrie], a cărei conducere era alcătuită preponderent din armeni, a decis să înființeze, în aceeași casă, o școală comercială de băieți. În 1944, imobilul a găzduit o parte a spitalului militar, iar, mai târziu, edificiul a căpătat diverse alte întrebuințări. Nefiind revendicat de nimeni, a intrat în patrimoniul primăriei, care a decis să o repartizeze Inspectoratului Școlar [Județean] și, astfel, în prezent aici funcționează Grădinița cu Program Prelungit numărul 25.

– A existat și o curte?
– Sigur; clădirea a fost și este, și astăzi, înconjurată de o grădină cu multe flori și pomi fructiferi, cum, de altfel, spun, în amintirile lor, cei care au povestit cum arăta orașul de altădată. Botoșani a fost numit oraș al grădinilor, pentru că, inițial, era foarte mic. Casele erau suficient de depărtate unele de altele și, pretutindeni, exista vegetație, fiind o zonă înverzită, înflorită și împădurită. Până pe la 1890, nici străzi nu prea erau; exceptând centrul urbei, între proprietăți existau doar ulițe și cărărui prin care se trecea de colo-colo. În 1877, când parcul a început să capete contur definitiv, orașul părea o stațiune de odihnă.

– Cum arată clădirea astăzi?
– Este un edificiu bine întreținut, în care elementele de arhitectură ce au putut fi înlăturate au fost înlocuite – spre exemplu, ferestrele de termopan – dar interiorul a rămas neschimbat.

– Mai sunt urmași ai familiei Balasan?
– Nu mai există nimeni, de aceea casa nu a fost revendicată și retrocedată.

Florin Bălănescu