Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Blebea din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Blebea din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine a fost proprietarul casei?
– Această clădire este una dintre puținele case monument de arhitectură din Botoșani care are și o placă explicativă referitoare la rostul și rolul ei. Nicolae Blebea a fost unul dintre marii profesori ai orașului din perioada interbelică, predând fizică și chimie la Liceul [August Treboniu] Laurian. În 1930, și-a construit o frumoasă locuință pe strada Vila Boian [astăzi, strada Belvedere], numărul 1, numele vechii artere provenind de la o casă deosebită pe care o avusese primarul orașului [între anii 1875 și 1884], Teodor Boian.

– Faceți, vă rog, o descriere a clădirii.
– Este o construcție în stil neoromânesc, care respectă, din punct de vedere al concepției artitectonice, vechile case moldovenești. Are un pridvor închis la intrare, prin care se pătrunde, dintr-o parte laterală, pe sub un portic sprijinit pe patru coloane din lemn sculptat. Urmează o tindă largă, din care se intră, pe o latură, în două încăperi, iar, pe cealaltă, în salonul familiei. În capăt, se află alte două camere, o toaletă și o magazie. Locuința este așezată pe un soclu, nu foarte înalt, iar pridvorul e extrem de luminos și puțin alungit, astfel încât casa pare mai zveltă decât în realitate.

– A existat și o curte?
– Imobilul avea o curte mare, din care nu a mai rămas aproape nimic, pentru că, acum, casa este înghesuită între un mare magazin alimentar și un sediu al protecției copilului [Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului]. În schimb, se detașează prin frumusețea fațadei, fiind singura clădire veche între toate celelalte noi.

– Cum arătau împrejurimile în trecut?
– Acolo, se intersectau străzile Vila Boian și Bariera Agafton, care se numea astfel pentru că, spre capătul ei, era un drum care ducea în satul Agafton [astăzi, în comuna Curtești, județul Botoșani], situat la vreo 7 km de oraș, unde există o cunoscută mănăstire de călugărițe. Toată zona era înverzită și avea mulți copaci, din care, și acum, se mai păstrează unele exemplare. Din păcate, ea a trebuit să fie sistematizată și, de aceea, a mai rămas foarte puțin din ambientul de altădată.

– Edificiul a avut și alte destinații?
– A fost doar locuință, fiindcă nu a întrunit calitățile pentru a fi sediu administrativ, dar a avut, întotdeauna, un proprietar.

– Prin urmare, nu a fost revendicat?
– Nu, pentru că Manole, ultimul posesor, a avut trei copii care au plecat din oraș și, probabil, nu au avut urmași; de aceea, clădirea a rămas în patrimoniul statului, în prezent fiind sediul Casei Corpului Didactic.

– Care este starea sa actuală?
– Construcția arată foarte bine; din 1930 până acum, a fost mereu locuită și, din acest motiv, este bine îngrijită.

Florin Bălănescu