Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Ciomac – Cantemir din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Ciomac – Cantemir din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, cine și când a construit Casa Ciomac – Cantemir?
– Numele primului proprietar nu este cunocut, dar a el fost unul dintre membrii bogatei familii de armeni Ciomac, care a ridicat-o în limitele cartierului armenesc înainte de anul 1800, astăzi aflându-se pe Strada Victoriei, numărul 15. Este tipul clasic de casă boierească din acea vreme – de fapt, una specific românească.

– Descrieți-o, vă rog, așa cum era în epocă.
– Clădirea actuală a fost reconstruită după modelul celei originale, puțin mărită pentru că are destinația de muzeu. Casă tipică de târgoveți de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul veacului următor, are ziduri groase de peste 1 m și o înălțime de 2,5 metri până la acoperișul din șindrilă. Supradimensionată în comparație cu locuințele obișnuite, avea un pridvor brâncovenesc deschis, sprijinit pe stâlpi profilați din lemn și înălțat, în comparație cu casele țărănești mai mici, deasupra unui beci. De aici, se intra în tindă printr-o ușă prevăzută cu luminator, apoi urmau patru camere despărțite de un vestibul și o bucătărie la capătul acestuia, de unde se urca în pod și se cobora, printr-o trapă, în pivniță.

– Exista și o curte?
– Ca toate locuințele din zonă, și această casă era înconjurată de o grădină cu flori, în care se cultivau și legume, iar, în spate, se aflau pomi fructiferi. În partea sudică, exista un gard din zidărie, astăzi demolat.

– Până când a rezistat clădirea ?
– Ultimul locatar a fost inginerul Dimitrie Cantemir, care a locuit-o până prin 1980. Celibatar fiind, nu a avut urmași care să o revendice și, nemaiaparținând nimănui, n-a mai fost băgată în seamă, astfel încât, după moartea lui, a fost abandonată și ajunsese o ruină. Clădirea s-a ruinat cu totul până când o persoană cu inițiativă a solicitat-o, a reconstruit-o și a transformat-o în ceea ce este astăzi – o casă foarte frumoasă, ce adăpostește, între altele, sediul Fundației Ștefan Luchian și o secție memorială a marelui pictor botoșănean.

Florin Bălănescu