Articolul sub titlul „Centrul vechi al Botoșanilor – între multe bune intenții și fapta …”, publicat în 2008 în volumul „Bucuriile mele” (Ed. Agata) al lui Traian Apetrei, are meritul incontestabil de a fixa într-un instantaneu jurnalistic o realitate locală specifică: degradarea și neglijarea centrului istoric al Botoșanilor. Prin formula interviului intercalat cu comentariu de autor, conținutul combină perspectiva subiectivă a jurnalistului cu mărturia directă a unui botoșănean implicat concret în restaurare unui imobil de valoare istorică și arhitecturală, ca prima inițiativă a mediului privat în acest sens. Această modalitate, ca stil specific jurnalistului Traian Apetrei, dă conținutului o anumită credibilitate și nevoia necesară unei sprinteneli în atitudinea civică.

Limbajul expresiv și personalizat este fără drept de tăgadă atuul cel mai evident al lui Traian Apetrei. Metaforele folosite sunt memorabile și arată că este un scriitor cu simț estetic format. Doar câteva exemple: beciuri care „cască către ceruri o gură”, trecătorii care aruncă în ele „povești mustind de cocoșei de aur și vinuri vechi, groase precum mierea de albine”[1] — sunt imagini cu adevărat reușite, care ridică textul deasupra reportajului sec.

Cine va căuta această carte și se va aplica asupra acestui articol, va descoperi că diagnosticul social și politic formulat de autor este lucid și, din nefericire, valabil și acum. Descrierea mecanismului electoral — candidatul care promite salvarea centrului vechi și, imediat după alegeri, uită de promisiune — nu și-a pierdut nimic din acuitate nici astăzi, în 2026. Că din când în când se mai salvează un imobil, se mai vopsesc fațade al clădirilor, ne arată totuși un portret al disfuncționalității administrației locale românești, valabil, cu mici excepții, pentru zeci de orașe din țară.
In acest articol, vocea intervievatului aduce informații concrete și valoroase: istoricul clădirii Librăriei Agata, birocrația sufocantă a avizelor (doi ani de așteptare!), neaplicarea Legii 422/2001 privind scutirea de taxe, costurile reale ale restaurării sau al întreținerilor clădirilor, limitarea accesului prin diferite mijloace de restricție la imobile a proprietarilor.

Așadar, „Centrul vechi al Botoșanilor – între intenții și fapte” este un text cu valoare documentară locală reală, scris cu talent literar autentic și animat de un patriotism civic onest. Traian Apetrei nu este un simplu cronicar, pentru că are ochi și are glas. Limitele sale sunt mai degrabă limitele genului jurnalistic practicat — reportajul de opinie —, nu ale autorului însuși. Citit astăzi, articolul provoacă o melancolie familiară: problemele descrise în 2008 sunt, în esență, aceleași cu care se confruntă și astăzi centrele istorice ale multor orașe românești. Și aceasta, în sine, este o judecată aspră nu asupra textului, ci asupra realității pe care o descrie.

Note:
[1] Prin anii ’60, când s-a edificat fosta Fabrică de confecții în parte de NE a Bisericii Uspenia, s-au descoperit, în urma excavațiilor, beciuri cu butoaie pline de vin în stare gelatinoasă (marmeladă). Cit. Ionel Bejenaru.