Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Secția Muzeală Ștefan Luchian a Fundației Ștefan Luchian din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Secția Muzeală de Etnografie a Fundației Ștefan Luchian din Botoșani, muzeograful Aglaia Corneanu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Doamnă Aglaia Corneanu, care este istoria clădirii care adăpostește această secție?
– Casa Cantemir – Ciomac a aparținut unor târgoveți armeni, fiind un model de astfel de clădire, importantă pentru istoria arhitectonică a orașului medieval. Membrii familiei Ciomac erau proprietari de terenuri agricole la Prut, construind mai multe locuințe în oraș, între care și aceasta. În 1891, Iacob Ciomac scria, într-un act de vânzare-cumpărare încheiat cu fiul lui, că părinții săi Ecaterina și Vasile Ciomac, care au fost primii proprietari ai clădirii, au murit în 1855; prin urmare, casa a fost construită înainte de 1800. Un alt armean, Capri Munteanu, a achiziționat-o, printr-un contract de vânzare-cumpărare, de la Vasile Ciomac. Ultimul locatar a fost inginerul Dimitrie Cantemir, care a domiciliat aici până prin 1980 împreună cu mama lui, ce primise imobilul, prin certificat de moștenitor, de la Capri Munteanu, pentru că avusese grijă de el. Aici, a locuit și Gheorghe Cantemir, fost președinte al Consiliului Județean, până la moartea lui, în 1881.

– Cum este structurat edificiul?
– Casa, situată pe Strada Victoriei, numărul 15, este construită în stil moldovenesc, cu ziduri groase de peste 1 m și înălțimea de 2,5 metri până la acoperișul din șindrilă, fiind tipul clasic de locuință boierească din acea vreme. Este alcătuită din două încăperi pe fiecare parte, separate de un pridvor brâncovenesc deschis, și un sacnasiu [cameră mică de așteptare în casele boierești] în care boiernașul servea cafeaua după-masă. Din 2004, clădirea figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Faceți, vă rog, o descriere a secției muzeale.
– Prima încăpere este bucătăria, care include o sobă din secolul al XVIII-lea, un cuptor cu rolă în care se punea jar și, apoi, se coceau cozonacii, două coveți – una, mai mare, pentru spălat, iar cealaltă, mai mică, de frământat aluatul –, un ceaun, vase de lut legate cu sârmă ca să nu se spargă, între care unul pentru fiert sarmale, o cofă în care se păstra apa, o măsuță rotundă de lemn cu trei picioare, cu scăunele, tot din lemn, împrejurul ei, un război de țesut vertical la care se lucrau covoare, un altul orizontal (stative), un leagăn pentru copii, icoane bizantine pe lemn și un dulap de colț, traforat, care a aparținut unei familii de armeni. Sacnasiul, cândva o verandă cu mai multe geamuri, include vechi costume populare moldovenești, un altul modern, mascați cu căiuți, capră și stea, ceramică specifică zonei, o tocilă pentru ascuțirea cuțitelor și un covor de mari dimensiuni din Cernăuți. De aici, o scară urcă în pod și alte trepte coboară în beci, prevăzut cu câteva ferestre oarbe și încă două pentru aerisire, care era plin de butoaie cu măsline, brânză și vin, ce făceau obiectul negoțului practicat de târgoveț.

Florin Bălănescu