Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială George Enescu din George Enescu, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială George Enescu din satul George Enescu, comuna cu același nume, județul Botoșani, ghidul Valerică Podariu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Domnule Valerică Podariu, care este istoria acestei case?
– Clădirea în care s-a născut [la 19 august 1881, în satul Liveni-Vârnav (astăzi, George Enescu), comuna Dumeni, plasa Centrală, județul Dorohoi] și a copilărit muzicianul în primii trei ani a fost achiziționată, în același an, împreună cu 97 ha, de părinții săi, Costache Enescu și Maria Cosmovici. Anterior, ei locuiseră într-un imobil (care a ars în 1947 și nu mai există) din satul vecin Cracalia [în prezent, Dumeni, comuna George Enescu], unde arendaseră 500 ha, și, apoi, la Dorohoi. Casa memorială, situată la 15 km nord-est de Dorohoi, a fost construită în 1957, pe locul fostei locuințe a familiei, care a fost demolată, fiind inaugurată ca muzeu în 1958. Din 2004, ea figurează în Lista Monumentelor Istorice.

– Descrieți, vă rog, interiorul muzeului.
– Casa este o locuință țărănească cu pridvor de lemn și are cinci încăperi: sufrageria (salonul), camera micului George, bucătăria, unde dormeau părinții, și alte două săli expoziționale. În prima dintre ele, se află mobila de patrimoniu a familiei (masa, scaunele, fotoliul din lemn de trandafir, dulapul și măsuța cu oglindă), o icoană, o candelă, un ceas de birou, pianina primită de Enescu din partea bunicilor materni de la Mihăileni [sat în comuna cu același nume, județul Botoșani], o imagine din 1904 a casei din Cracalia, fotografii și documente de familie. A doua sală cuprinde volume cu notația muzicală din 1864, cărți de povești, actul de naștere al maestrului, desene pe care Jurjac, cum era alintat, le-a executat la vârsta de patru ani, o fotografie pe sticlă a mamei lui, leagănul său, cuptorul pe care se juca și colivia în care-și ținea păsările. Deoarece toți ceilalți șapte copii ai părinților lui au murit de mici, în cei trei ani în care a trăit aici el a fost izolat în această încăpere. În camera părinților, care era și bucătăria, sunt expuse scoarțe din 1899, icoane vechi, lada de zestre a mamei sale, ceasul familiei, un dulap de vase (blidar), soba cu horn, o lampă cu gaz, solnițe, o cofă pentru apă, o băncuță, un Moș Crăciun jucărie și batistele pe care le punea sub vioară. Ultimele două săli conțin o vioară jucărie la care Enescu a cântat la vârsta de patru ani, viori din coceni de porumb, pe care și le confecționa singur, trusa lui de culori, partituri muzicale din anii tinereții și fotografii ale profesorilor pe care i-a avut în cariera sa. Ultima oară, maestrul a fost aici în 1946.

– Ce puteți spune despre viața particulară a lui George Enescu?
– Marele violonist, pianist, compozitor, dirijor și pedagog s-a căsătorit, în 1937, cu Maria Rosetti-Tescanu și nu a avut copii. În ultimii ani ai vieții, de el a avut grijă mai mult violonistul și dirijorul american Yehudi Menuhin, discipolul său, care l-a internat într-un sanatoriu parizian. A murit la 4 mai 1955, la Paris, iar ultima lui dorință a fost să fie înhumat, alături de soția sa, la conacul ei din Tescani [sat în comuna Berești-Tazlău, județul Bacău], dar mormântul lui se află în Cimitirul Père-Lachaise din capitala Franței.

Florin Bălănescu