Al. Florin Țene, „Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Române
Preoți care sfințesc parohiile”, vol. V, Editura 2026

Volumul al V-lea din ciclul Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Române semnat de Al. Florin Țene reprezintă o etapă de maturitate a proiectului său istorico-teologic, marcând o deplasare semnificativă de la istoria instituțională către o istorie trăită și personalizată, centrată pe figura preotului ca agent spiritual și cultural.
Lucrarea se înscrie într-un demers interdisciplinar, la confluența dintre:istorie ecleziastică, teologie pastorală, sociologie religioasă, literatură spirituală. 

Această orientare confirmă intenția autorului de a depăși modelul istoriografic clasic, propunând o hermeneutică a experienței religioase.
Unul dintre meritele majore ale volumului constă în asumarea unei metodologii adaptate specificului ortodox. Studiul introductiv privind „discreția biografică” a clerului evidențiază diferențele structurale dintre Ortodoxie și Catolicism: Ortodoxia privilegiază anonimatul și smerenia; Catolicismul dezvoltă o cultură biografică sistematică. 

Această observație justifică opțiunea autorului pentru un stil: sintetic,  prudent documentar, lipsit de speculații.
În mod pertinent, Țene transformă o aparentă limită (lipsa datelor biografice) într-un principiu metodologic legitim, fidel ethosului tradiției ortodoxe.

Volumul este construit pe o serie de medalioane biografice și studii tematice, articulate în jurul unor tipologii clericale:
Figura preotului apare ca: mediator între sacru și social, factor de coeziune comunitară, reper moral.
Exemplele analizate (Sabin Vodă, Emil Roman, Gligor Trif) ilustrează concret această funcție, relevând o teologie trăită, manifestată în acțiuni pastorale, filantropice și educative.
Un capitol de mare consistență teoretică analizează conceptul de „preot cu har”, operând distincția între:harul ontologic (sacramental) – identic pentru toți preoții, harul lucrător (existențial) – diferit în manifestare. 

Această distincție, fundamentată pe teologia ortodoxă clasică, evită derapajele carismatice și reafirmă caracterul obiectiv al harului.
Autorul introduce conceptul de „literatură vie”, incluzând: predica, cateheza,  reflecția pastorală.
Astfel, discursul religios este integrat în sfera literaturii, dar cu o funcție predominant formativă, nu estetică.
Un alt capitol remarcabil tratează relația dintre teologie și știință, propunând modelul complementarității epistemologice: știința explică „cum”, teologia răspunde la „de ce”. 

Această viziune integrează tradiția patristică într-un dialog actual cu modernitatea.
Din punct de vedere stilistic, volumul se caracterizează prin: accesibilitate și claritate, tonalitate confesivă, utilizarea exemplului concret.
Discursul se situează între: eseu teologic, literatură duhovnicească, discurs pastoral.
Criteriul estetic este subordonat celui formativ, ceea ce plasează lucrarea în categoria literaturii de edificare spirituală.
Principalele contribuții ale volumului sunt: Redefinirea istoriei ecleziastice ca experiență vie, nu doar ca succesiune de evenimente; Conceptualizarea „literaturii vii” ca formă legitimă de expresie culturală; Clarificarea teologică a noțiunii de har în context pastoral; Integrarea interdisciplinară (teologie–sociologie–cultură).
Prin aceste direcții, Țene propune o istorie axiologică, orientată spre modele și valori.

Din perspectivă academică, pot fi formulate câteva rezerve: absența unei sistematizări riguroase a aparatului critic în toate capitolele;  caracterul uneori eseistic, care poate diminua rigoarea științifică;  dependența de surse fragmentare, inerentă domeniului. 

Totuși, aceste aspecte sunt compensate de coerența viziunii și de fidelitatea față de specificul ortodox.
Volumul V al lucrării lui Al. Florin Țene reprezintă o sinteză matură a spiritualității ortodoxe contemporane, în care istoria, teologia și literatura converg într-un discurs formativ.
Cartea nu este doar o lucrare de istorie, ci și: un ghid spiritual,  un instrument de reflecție, un model cultural.
Prin această abordare, autorul reușește să transforme istoria Bisericii într-o pedagogie a exemplului viu, adaptată sensibilității contemporane.

Preot profesor dr. Ionel Soroceanu

• Bibliografie selectivă
• Surse primare
• Țene, Al. Florin, Scurtă istorie a Bisericii Ortodoxe Române, vol. V, 2026. 
• Literatură teologică
• Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I–III, București, 1996–1997. 
• Evdokimov, Paul, Ortodoxia, București, 1996. 
• Schmemann, Alexander, Pentru viața lumii, București, 2001. 
• Surse patristice
• Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș. 
• Ioan Gură de Aur, Despre preoție. 
• Isaac Sirul, Cuvinte ascetice. 
• Studii și lucrări complementare
• Delumeau, Jean, Le catholicisme entre Luther et Voltaire, Paris, 1971. 
• Ware, Kallistos, The Orthodox Church, London, 1993.