Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Muzeul Memorial Mihai Eminescu din Ipotești, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Muzeul Memorial Mihai Eminescu din satul Ipotești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, muzeograful Maria Casian mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acestuia.

– Doamnă Maria Casian, ce cuprinde această instituție muzeală?
– Muzeul tematic ilustrează viața și opera poetului, fiind inaugurat în 2000, în cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, deschis în 1992. Include mai multe încăperi, între care o cameră rustică, alta boierească, odaia mamei scriitorului și alte spații expoziționale, precum și Biblioteca Națională de Poezie Mihai Eminescu, ce integrează săli de lectură și documentare, alături de amfiteatrul Laurențiu Ulici.

– Descrieți, vă rog, interiorul muzeului.
– În Sala Cernăuți, se află un secreter, un sfeșnic, o icoană, un portret al lui Aron Pumnul, profesorul de limba și literatura română al poetului, un altul al lui Iosif Vulcan, fondatorul și directorul revistei Familia, nașul literar al scriitorului, care i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu, și o reproducere a frontispiciului acestei publicații. În Sala Teatrului, sunt expuse fâșii de hârtie pe care sunt scrise nume de personaje imaginate de către poet pentru trilogia Bogdan Dragoș, recuzită teatrală, butaforie, o casetă de machiaj și o cușcă a sufleorului. În sala Viena – Berlin, se găsesc o fotografie a poetei Veronica Micle, muza sa inspiratoare, un cufăr de călătorie, o piatră tombală, o urnă funerară și medalia realizată cu ocazia sărbătoririi, în [15/27-16/28 august] 1871, a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, ctitorită de către Ștefan cel Mare [și Sfânt], când poetul a fost unul dintre principalii organizatori ai manifestării. Sala Mihai Eminescu este camera sa simplă de locuit, care adăpostește o ladă cu cărți și manuscrise. În Sala Junimea, pot fi văzute portrete ale lui Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, unicul prieten adevărat al scriitorului, și Vasile Pogor. Pășind pe o punte din lemn de stejar, se ajunge la o expoziție de icoane din biserica nouă a satului, sfințită în 1939, al cărei ctitor spiritual a fost savantul Nicolae Iorga. Sala Luceafărul prezintă expoziția intitulată Arde în candelă o lumină, cuprinzând obiecte din timpul vieții lui Eminescu, între care un leagăn acoperit cu o pânză străvezie, un sfeșnic, un vas inedit, un ceas, un sceptru de aur și portretele părinților săi, Gheorghe Eminovici și Raluca Iurașcu. Sala Timpul include un colț dintr-o redacție, unde sunt expuse un toc cu peniță, semnăturile poetului din diferite perioade, ziare și reviste din vremea sa, precum și un colț dintr-o tipografie, în care sunt înfățișate o presă, matrițe tipografice din epocă, o masă, un scaun, un samovar, câteva piese de aramă, fragmente dintr-un vechi dulap, un ceas de atunci și un tablou anonim intitulat Eminescu la ziarul „Timpul”. Sălile Horia Bernea și Portaluri găzduiesc expoziții temporare de artă plastică, cum ar fi cele din cadrul taberelor de creație.

– Ce reprezintă Casa Papadopol, aflată în apropiere?
– Este o locuință țărănească tradițională, construită în 1902, în stil moldovenesc, și alcătuită din două camere, din întregul imobil fiind refăcut doar pridvorul, în forma originală. Ultimii proprietari ai clădirii și ai moșiei Ipotești au fost soții Constantin Papadopol, medic veterinar, și Maria Isăcescu, casa adăpostind, în prezent, un muzeu etnografic inaugurat în 2000. Prima încăpere amintește de părinții poetului – tatăl se trăgea dintr-o familie veche de țărani liberi, răzeși veniți din Transilvania și din Bucovina, iar mama descindea dintr-o familie nobilă. Sunt expuse piese de mobilier elegante, cu motive decorative în formă de frunze de acant, ultima fotografie a lui Eminescu, realizată de Jean Bielig în 1887, la Botoșani, și portrete ale unor personalități contemporane cu scriitorul. Cealaltă sală conține aproximativ 450 de obiecte ilustrând atât gospodăriile țăranilor din zonă, cât și spațiul citadin provincial de la începutul secolului al XX-lea.

Florin Bălănescu