Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Conacul Negruzzi din Hermeziu, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Conacul Negruzzi din satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, muzeograful Olga Rusu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2012, în incinta acestuia.

– Doamnă Olga Rusu, cât de mare era moșia Negruzzi?
– Domeniul, intrat în posesia spătarului Dinu Negruț [(i), decedat în 1826] prin căsătoria, în 1807, cu Sofia Hermeziu [răposată în 1809] (de unde și primul nume al satului, devenit, ulterior, Trifeștii Vechi, Lunca Prut și, din 1994, din nou, Hermeziu), ca zestre a ei, avea, atunci, aproximativ 900 ha. În 1839, singurul lor fiu, Constantin Negruzzi [(Costache), 1808-1868], s-a căsătorit cu Maria Gane, moștenind toată proprietatea, care avea aceleași dimensiuni și în 1908. Apoi, aceasta s-a diminuat prin împărțirea între urmași sau în urma conflagrațiilor mondiale, când boierii Negruzziști și-au donat o parte a pământurilor orfanilor de război.

– Ce cuprindea posesiunea?
– Jumătate din terenuri erau arabile, o treime – păduri, iar restul consta din fânețe (pentru că aveau și animale), iazuri, o livadă cu pomi fructiferi și o vie pentru struguri de masă. Conacul a fost ridicat, între 1807 și 1810, de părinții scriitorului, pe temelia lui fiind construită, în 1992 și 1993, actuala casă memorială a acestuia, având aceleași proporții.

– Faceți o descriere a curții boierești, așa cum arăta la început.
– Conacul era structurat pe un singur nivel, cu șase camere și un hol central, însumând peste 300 m2, două căi de acces (cea centrală având cel puțin șase trepte), o terasă în față și alta în spate – ambele neacoperite și înțesate de iederă. Curtea era prevăzută cu două intrări (porți din lemn) – una prin față, destinată persoanelor, și alta prin spate, pentru care, șarete și calești. Aleea pietruită care ducea de la poarta principală până la conac era mărginită, de o parte și de alta, de pomi fructiferi, întreaga proprietate fiind îngrădită cu un gard străjuit de plopi. În fața casei, se găseau tamarini și straturi de flori, iar, după un spațiu liber, unde aveau loc spectacole de tatru, urmau ronduri de trandafiri, tufănele și lăcrămioare, continuate cu o grădină de legume. Mai existau un leagăn pentru copii, o fântână, cuhnia [bucătăria], beciul, situat vizavi, ce avea și rol de ghețărie, încăperile slugilor, adăposturile animalelor (cai și boi), hambarele și șopronul trăsurii, aceasta servind, între altele, pentru plimbări la Prut, când domnii erau îmbrăcați în ținute lejere, iar doamnele purtau rochii elegante, pălării și umbreluțe.

– Care au fost raporturile boierilor cu sătenii?
– În 1839, Constantin Negruzzi a zidit biserica [cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena], în cinstea zilei căsătoriei sale, 6 iulie, iar, în 1870, urmașii săi au înălțat școala – ambele aflate vizavi de conac. În urma Războiului de Independență din 1877-1878, boierii au înzestrat familiile eroilor cu pământ, iar, după prima conflagrație mondială, orfanii de război au primit din partea lor câte o bucată de teren, doi boi și o mașină de cusut. În aceeași perioadă, când satul era sediul comunei, Negruzziștii au construit și localul primăriei.

– Cine au fost posesorii succesivi ai moșiei?
– În ordine, proprietarii domeniului au fost Dinu Negruț și Sofia Hermeziu, Constantin Negruzzi și Maria Gane, Iacob Negruzzi [1842-1932], fiul acestora, și soția sa Maria Rosetti, Costache Negruzzi [mort în 1953, altul decât scriitorul] și Mihai Negruzzi, general și rezident regal al ținutului Prut [1873-1958], fiul lui Leon Negruzzi [1840-1890, căsătorit cu Anna Botezatu (Bothefato)], fratele lui Iacob Negruzzi.

– Care a fost destinul ultimilor proprietari ai moșiei?
– Costache Negruzzi [tizul scriitorului] a trăit în ultimii ani la Iași, unde a decedat și a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea, iar Mihai Negruzzi a locuit, după plecarea din Hermeziu, la Iași și, apoi, la București, unde a murit și a fost înhumat la Cimitirul Bellu, alături de Ella Negruzzi [1876-1948, căsătorită cu George Beldiman], sora lui, de Iacob Negruzzi și de alți membri ai familiei.

– Ce soartă a avut domeniul după instaurarea regimului comunist?
– Atât în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și la venirea comuniștilor, au avut loc mari distrugeri ale conacului și curții, începând cu biblioteca. Livada a fost stricată, drumurile de acces – sfărâmate, iar clădirea a devenit sediul C.A.P.-ului local, fiind transformată, în perioada 1968-1978, în punct muzeal de „hârtie” [adăpostind înscrisuri ale familiei Negruzzi], arheologie și etnografie, iar, după restaurare, a fost inaugurată casa memorială la 7 octombrie 1995.

– Ce a mai rămas, astăzi, din fosta curte boierească?
– S-au păstrat temeliile și un perete din conacul inițial, caleașca familiei cu monograma „C.N.” (Constantin Negruzzi), opt dintre plopii de lângă gard, fântâna s-a colmatat, dar a fost săpată alta pe același loc, beciul s-a surpat și mai există doar cel dintr-o curte de vizavi, care a aparținut lui Mihai Negruzzi, iar leagănul a dispărut, însă a fost construit altul la fel.

– Există morminte ale Negruzziștilor la Hermeziu?
– În curtea bisericii din sat, se află necropola familiei, unde sunt îngropați Constantin Negruzzi, fiul său George [Gheorghe] Negruzzi [1849-1890], soția lui, Ana Sturdza, Leon Negruzzi, soția acestuia, Anna Botezatu, Leon L. Negruzzi [1872-1875] și Sanda Racoviță [1912-1912], copiii lor.

Florin Bălănescu