Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Fostul palat Negropontes din Mărășești, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre fostul palat Negropontes din Mărășești, județul Vrancea, inginerul Valerică Chicior mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Valerică Chicior, care este istoria familiei Negropontes?
– Membrii acesteia au fost boieri de origine greacă provenind din Insula Chios și refugiați din calea turcilor în nordul Dunării. Primul venit, prin 1840-1848, a fost Jean Negropontes [căsătorit cu Catherina Meimeridis], care a achiziționat case la Brăila și Constanța. Fiul său, Jean Ulise [armator], a cumpărat o moșie la Mărășești, de la boierul [antiunionist] Ștefan Catargiu, precum și altele la Grozești [sat în comuna omonimă, plasa Nisporeni, județul Lăpușna (astăzi, în județul Iași)] și Afumați [sat în comuna cu același nume, plasa Pantelimon, județul Ilfov], ajungând să dețină, astfel, 42.000 ha. S-a căsătorit cu Sophie Zarifi, cu care a avut patru copii: Catina [(Ecaterina), măritată cu contele austriac Hector D. Economus], George Ulise [căsătorit cu Hariclea Scanavy, cu care a avut cinci copii: Jean Ulise (mort de mic), Ulise (George), Theodore (Tedy), Ioannis (Ion/Vania) și Theresa (Zizica) – ultimii, gemeni], Elena [măritată cu generalul Eremia Grigorescu] și Jean [neînsurat].

– În ce consta domeniul din Mărășești?
– Moșia totaliza 6.158 ha (pământ arabil, 100 ha de vie și livezi cu pomi fructiferi), incluzând Palatul Negropontes [construit de Ștefan Catargiu în a doua jumătate a secolului al XIX-lea], care a fost moștenită de la tatăl său de George Ulise Negropontes [primar al orașului în 1920 și 1921]. El mai deținea, aici, două mori de apă și două cu aburi, o presă de ulei, o fabrică de materiale de construcții și un centru de vinificație („via Sofia” [după numele Sophiei Zarifi]), investind în fabrica de zahăr, în cea de parchete și în cea de sticlă și produse chimice. Mai avea o herghelie de cai de rasă, cirezi de boi și vaci, o crescătorie de porci și un beci pentru vinuri în Câmpul Cuza.

– Cum arăta, pe vremuri, curtea boierească?
– Palatul avea două niveluri, o mansardă și un turn, cu o cale de acces principală și altele secundare, în față aflându-se peronul pentru trăsuri. În jurul edificiului, se găseau alei pietruite mărginite de flori, copaci și iarbă de Sudan, o fântână arteziană la intrare, o clădire pentru administrație, castelul de apă, o construcție frumoasă dincolo de el, o alta peste drum, în dreapta ei fiind amplasată o statuie din care a mai rămas doar obeliscul, o moară de grâu și de porumb, hambarele pentru cereale, magaziile de lemne, grajdurile vitelor pe latura sudică a incintei și o livadă în partea de est, întregul perimetru fiind îngrădit cu un gard din fier forjat prevăzut cu o poartă mare.

– Ce soartă a avut fosta proprietate?
– În august 1917, palatul, în care era încartiruit comandamentul german din zonă în Primul Război Mondial, a fost bombardat și distrus, în mare parte, de armata română, cu aprobarea lui George Ulise Negropontes, același deznodământ împărtășindu-l fabricile și celelalte posesiuni ale sale din zonă. Clădirea nu a mai fost refăcută, de ea mai amintind doar fosta cabană a paznicului de la intrarea în domeniu [astăzi, sediul Bibliotecii Orășenești]. În 1948, întregul domeniu a fost confiscat și trecut în proprietatea statului, iar soția lui George Ulise [născut în 1871, la Galați și decedat în 1945, la București], ultimul proprietar, împreună cu gemenii săi, s-a exilat în Franța.

– Ce contribuții a avut această familie în favoarea comunității?
– Pe lângă realizările notabile ca primar al orașului, George Ulise Negropontes a donat 20 de hectare de teren şi 50.000 de lei pentru ridicarea Mausoleului [Eroilor Neamului] de la Mărășești, inaugurat în 1938. Între 1926 și 1932, el a finanțat lucrările de restaurare a Bisericii Sfânta Sofia din Capitală, donându-i terenul din jur, cu o suprafață de 800 m2, unde este înmormântat alături de soția sa.

Florin Bălănescu