Ne împiedicăm umbrele în lumini
Ce le stingem depărtați.
Ca două stele încercăm
Să ne-ajungem
Când frica ne aruncă departe de noi
Pe urmele unei ploi, ascunși.
În zile sparte ne regăsim
Încă goi. 

Dorințele se înfruptă de marginile lumii noastre
Rămânemi într-o pată ce se rătăcește
Prin întunericul dintre astre
…
Liniștea ne îmbată cu izul său
De singurătate, clipa unirii e moartă
Între minciuni și dreptate. 

Se încâlcesc umbrele în visele obosite
Nu mai știm a-le rupe din somn,
Cele râvnite se las căutate
În lipsă de fapte ascunse în horn.

Ajutându-ne, ne sunt luate, furate
Rămânând două umbre
Împrumutate.