De undeva apăru un lăutar cu un țambal. Era o zi de sărbătoare- Rusaliile.

Era o veselie generală. Din deal se arunca cu pietre de către lăutarii dușmani ai lui Lae. Erau supărați că cei din vale le-au acaparat publicul cu bani. Șeful lor îi îndemnă să lase oalele și să se înarmeze cu polonice în vederea unor lupte de stradă. Conflictul se acutiză după intrarea în scenă a Marghioliței. Aceasta își aminti de un cântec vechi care îi învioră pe tinerii cu chef de bătaie. Era cunoscuta melodie „Trec țiganii, trec”. Cele două cete rivale au început să alerge una spre alta, oprindu-se față în față. Privindu-se atent, observară că mulți se cunosc, fiind chiar neamuri. Un cântec patriotic țâșni din zeci de piepturi –„Doamne ocrotește-i pe români”. Se încinse o horă de mare sărbătoare. Cei din spate începură să strige speriați, fugiți, fugiți! Vin arătările cu chip de om! Soldățeii au început să tragă în mulțimea îmbrăcată în straie de sărbătoare. Soldățeii se treziră înconjurați de sute de femei rome înarmate cu tigăi cu câte o coadă lungă manevrată cu precizie făcând să sune ciudat micile capuri ale oastei de pitici. Izbânda femeilor fu efemeră. În eșalonul doi al soldaților ce semănau cu niște păpuși, veni din vale o formație de uriași în armuri metalice. Trăgeau cu lansatoare de flăcări. Speriați, cei adunați să serbeze Rusaliile își găsiră refugiul în cimitir. Sătenii se închinau de zor bucuroși că au scăpat cu viață.

Vasile Lefter