„Cartea e o făgăduință, o bucurie,o călătorie prin suflete,gânduri și frumusețe.”
 (Tudor Arghezi)                                                                                                                                             

Cunoscătoare a lumii reale, dar și a universului înfăptuit de imaginație, fiind tot timpul în căutarea noului, care aduce bucurie, uneori tristețe, autoarea, Toni Hulubei Macovei este suspendată între două lumi, lumea românească (cu deosebire cea ieșeană) și traiectoria diplomatică jalonată de soțul său, ambasadorul Vasile Macovei.
     Scriitoarea printr-o autoevaluare obiectivă deschide cititorului mai multe perspective despre volumul „Geoda de ametist”-„Am așezat în ea inocența adolescenței,prietenia, iubirea, credința în Dumnezeu, datoria față de Țară, știința pe culmile ei cele mai înalte, arta…! În final, împreună cu Eminescu,am dat ocol Lumii! ”                                                                                          

       Parcurgând paginile acestui volum de evocări putem cu ușurință să-l redenumim „Umbre pe pânza vremii”. Acest titlu generic acoperă deopotrivă trecutul și prezentul, două dimensiuni ale timpului universal filtrate prin sensibilitatea unei scriitoare pentru care lumea este receptată la nivel cerebral, retrăirea fiind modul principal de readucere în fața cititorului a unor vremuri trecute proiectate in prezent. Coordonatele principale pe care se înscrie evocarea se interpătrund-război și pace, trăiri individule și colective, decor domestic și social. Cu multă finețe autoarea păstrează ca sprijin sensibil credința. Biserica prin slujitorii ei este omniprezentă atât la nivel familial cât și la nivel colectiv. De subliniat firescul evocărilor. O lume de vis privită cu ochii sufletului, reflectată, filtrată intens și difuzată narativ cu noblețe și  talent.  Prinsă în jocul amintirilor,autoarea rememorează vremuri romantice în care Eminescu, Macedonschi etc fac  cititorul să viseze la zilele de aur ale culturii românești. Evocarea caldă și aerul molcom al Moldovei ne îmbată  purtându-ne pe aripi de vis. „Visul”evocă un moment istoric care a marcat viața românilor de dincolo de Prut în momentul apariției pericolului rusesc. Preotul este văzut ca un stâlp al comunității românilor revenindu-i  misiunea de salvator.
(Casa de lângă lac) Întoarcerea în copilărie devine un laitmotiv încadrat în evocare. Această pendulare  între două spații temporale este o realitate istorică pe care autoarea o privește prin ochii copilului, dar și ai maturului. Firul biografic  al tatălui Lizei se frânge brusc,iar despărțirea  dintre tată și fiică este dureroasă. Liniștea vine prin sfatul duhovnicului. Proiecțiile  portretistice se însăilează cursiv, natural, creând o țesătură de oameni și locuri în care vibrează autenticitatea. Bey  întruchipează profilul savantului Horia Hulubei, unchiul autoarei „…figură aristocrată, trăsăturile fine, mâinile albe cu degete foarte lungi. Și ochii aceia, mari și frumoși, care m-au cuprins dintr-odată.”                                                                   

            În același registru portretistic, evocă personalitatea actriței Rodica Mandache, colegă de liceu, care „…interpretează cu un firesc nebănuit gingășia, puritatea sufletului de adolescentă” în „Visul unei nopți de iarnă” avându-l ca partener de scenă pe inegalabilul actor , Florin Piersic.                                                                                                                                                         

              Volumul„Geoda de ametist”reușește să se mențină pe două coordonate – pe de o parte evocările din spațiul autohton, iar pe de altă parte proiecția în plan diplomatic prin efortul de promovare a culturii românesti  făcut de Excelența Sa Ambasadorul Vasile Macovei și Atașatul Cultural Toni Hulubei Macovei în Chile, Brazilia, Uruguay, Cuba etc.
  Scriitoarea plantează cu grijă cuvintele în suflet,demonstrând lumii că românii sunt culți,sensibili, promotori ai prieteniei și colaborării pe multiple planuri.                                                 

             Metaforic Mihai Eminescu este proiectat în universalitate ca un adevărat pașaport diplomatic. Cine zice Eminescu, zice România!                                                                                  

                                Elizia și Vasile Lefter