Tema războiului, o prezență constantă și profundă în literatura română, este adesea abordată nu ca act de eroism glorios, ci ca o oglindă a unor realități istorice marcată de suferință și distrugere. Un exemplu emblematic este opera lui Liviu Rebreanu, despre care scriitorul Ioan Boțan, locuitor al satului care poartă astăzi numele romancierului,  scrie un important studiu intitulat ,,Liviu Rebreanu între conștiință, datorie și lege”.

          Analiza făcută de autor este o incursiune în scrierile lui Liviu Rebreanu, având în vedere că scriitorul avea  o experiență militară de peste șapte ani, în armata austro-ungară. Cuvintele ,,cheie”ale acestui  studiu se referă la: ,,conștiință”, datorie”, ,,lege” ,,libertate”, ,,iubire” și ,,credință”. Pentru ilustrarea lor face trimiteri la ,,Calvarul ”, un roman-confesiune, la nuvelele, Catastrofa, Ițic Ștrul,dezertor, Hora morții și, la romanul psihologic ,,Pădurea spânzuraților”. În argumentul prezentat la început, autorul analizează ,,conștiința națională” a românilor din Transilvania, plecând de la câteva cerințe esențiale, cum ar fi : păstrarea limbii române și a credinței strămoșești. 

          Cartea lui Ioan Boțan cuprinde patru capitole distincte : Tânărul Rebreanu, în armata Austro-Ungariei, Perioada Primului Război mondial trăită de Rebreanu și literaturizată în ,,Calvarul”, Războiul în cele trei nuvele ale scriitorului Liviu Rebreanu și romanul psihologic ,,Pădurea spânzuraților”, precum  și trei subcapitole cu referire la critica romanului, aprecieri despre Rebreanu și apariția operei scriitorului în limbi străine. La toate acestea se mai adaugă postfața, bibliografia și anexele, care alcătuiesc un instrumentar atât de necesar întocmirii unei asemenea lucrări.

            Ioan Boțan dovedește o mare abilitate în selectarea citatelor, în capacitatea lor de a susține și completa expozeul critic, de a sublinia idei sau a contura caractere. După prezentarea unor scurte date biografice ale scriitorului, cu accent pe perioada în care a urmat școlile în țară și apoi școlile militare din străinătate (Ungaria), la Șopron și Budapesta, sintetic, se trece prin scurta carieră de ofițer și întoarcerea la părinții săi din Prislop. În capitolul următor este analizată activitatea lui Liviu Rebreanu în armata Austro-Ungariei. Cariera lui  va fi scurtă, datorită unei întâmplări nefericite, care îl va determina să demisioneze din armată. Adevăratul său calvar se petrece în perioada Primului Război Mondial, când trece prin primejdii extrem de mari, în care era posibil să-și piardă viața, apoi prin tot felul de suspiciuni, și chiar acuze la care cu greu a fost nevoit să facă față. Ele vor fi transpuse în romanul-confesiune, intitulat ,,Calvarul” .

              Conținutul celor trei nuvele de război este prezentat succint. Ițic Ștrul, dezertor este victima unei înscenări tragic-umane. Când caporalul Ghioagă primește ordin ca Ițic să fie împușcat, dar mustrat de conștiință nu-l ucide ci, îi redă libertatea. Ițic înțelegând gestul nu dezertează și se sinucide. Despre conștiința umană se vorbește și în nuvela ,,Hora morții”, care e mult mai puternică decât alienarea socială produsă de război. În Catastrofa, intelectualul român, David Pop, în calitate de ofițer rezervist, fiind concentrat, pleacă la război cu deviza ,,datoria” este cea mai importantă. Ajuns pe frontul românesc este puțin cutremurat, dar continuă să-și facă datoria. Are ușoare îndoieli și remușcări, când este aflat în situația critică de a trage în frații săi  români, dar nu renunță să-i secere cu mitraliera. Când poziția sa este ocupată de români, cere clemență acestora prin expresia ,,Frate român”…și primește o replică neîndurătoare : …Ne omorâși cinci ceasuri cu mitraliera și acum zici că esti frate ?…Grijania și anafura ta de câine ! 

În romanul ,,Pădurea spânzuraților, Liviu Rebreanu explorează tensiunea tragic dintre datorie, conștiință și lege explorează tensiunea tragică dintre datorie, conștiință și lege,  Personajul principal, Apostol Bologa, trăiește o dramă sfâșietoare, fiind forțat să lupte sub steagul inamic. El oscilează între datoria militară, conștiința națională și necesitatea unei decizii morale etice.
„Pădurea” nu este doar un spațiu geografic concret, ci devine un topos al morții, un decor al execuțiilor militare, o natură profanată de absurdul războiului. Termenul „spânzuraților” se referă la victimele unui sistem militar inuman, la cei sacrificați pe altarul unui conflict absurd, indiferent de naționalitate. Titlul anticipează destinul tragic al lui Apostol Bologa, a cărui criză de conștiință debutează chiar în urma spânzurării ofițerului ceh Svoboda în respectiva pădure, și se încheie cu propria sa execuție, în același loc, confirmând ideea de fatalitate și predestinare.
Atunci când se vorbește despre viață și despre datoria față de stat, protagonistul romanului spune : „Conştiinţa să-ţi dicteze datoria, nu legile”- precum „Eu nu afirm că statul nostru e bun! […], dar câtă vreme există, trebuie să ne facem datoria…” După ce fusese rănit, într-un dialog purtat cu Varga în tren, Bologa susţine ideea că legea şi datoria sunt valabile „numai până în clipa când îţi impun o crimă faţă de conştiinţa ta” şi că nici o datorie nu are dreptul „să calce în picioare sufletul omului„.
          Tot aici apare și problema libertății naționale. La finalul  eseului, autorul arată semnificația unor simboluri pe care le-a folosit Rebreanu de-a lungul acestei drame psihice a eroului său Apostol. Primul este spânzurătoarea, care reiese și din titlul cărții și va fi unul  din componentele principale ale construcției romanului, purtând semnificația supliciului și a morții. Al doilea simbol este cel al luminii văzută în câteva ipostaze : lumina speranței,  a dezamăgirii, a încrederii și a credinței, lumina rațiunii umane și a morții.  Ce de-al treilea simbol este al iubirii și credinței. Eroul își iubește mama, naționalitatea, pe Dumnezeu, pe Marta, pe Ilona, iubește viața :Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge, căci iubirea îmbrățișează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea ”Numai în faţa morţii pricepe omul preţul vieţii şi numai primejdia îi oţeleşte sufletul„.

             Statul, datoria şi războiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol pentru concepţia eroului şi principalele lui coordonate de conştiinţă. Stilul scriitorului Ioan Boțan este unul care îndeamnă la lectură, cu toate că nu face rabat rigorilor științifice, având drept țintă o categorie mai largă de cititori cărora le oferă informații utile și sistematizate.

            Cartea este scrisă într-un  limbaj accesibil,  coerent, cu o structură sintactică bine construită, iar conținutul se bazează pe o documentare riguroasă, un studiu laborios al operei rebreniene și o dragoste nemărginită pentru creatorul romanului românesc modern, căruia îi aduce un pios omagiu.

Prof.Mircea Daroși