Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa-muzeu Saveta Cotrubaș din Solca, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa-muzeu Saveta Cotrubaș din Solca, județul Suceava, ghidul Filomela Gireadă mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Doamnă Filomela Gireadă, care este istoria acestei case?
– Clădirea, situată pe strada Tomșa Vodă, numărul 111, este cea mai veche din localitate, fiind construită în 1670. Cu circa 150 de ani în urmă, în ea a locuit o familie modestă de țărani (eu aici m-am născut), iar ultimul proprietar a fost Saveta Cotrubaș, bunica mea.

– Cum a luat ființă muzeul?
– Bunica și-a donat casa statului pentru a fi amenajată ca muzeu etnografic local, care a fost înființat în 1971, cu obiectele rămase de la ea și cu altele adunate de la bătrânii locului. Inițial, imobilul a fost arondat Muzeului Raional Gura Humorului, după care a trecut în custodia Muzeului Județean [astăzi, Muzeul Bucovinei] din Suceava. [Din 2015, casa figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

– Descrieți, vă rog, interiorul.
– Clădirea este construită din cununi de bârne îmbinate la colțuri în „coadă de rândunică”, fiind alcătuită din bucătărie, camera de oaspeți [casa mare], tinda dintre ele, foișorul învelit din fața intrării și prispa de lut. Pereții sunt lutuiți și văruiți, iar acoperișul este realizat în patru ape, cu învelitoare din draniță. În bucătărie, se află soba cu plită și cuptor, pe care dormeau copiii, împreună cu obiectele folosite la prepararea și servirea mâncării – căni, linguri și polonice din lemn, alături de vase de lut pentru fiert sarmale. Tot aici, se găsește un război de țesut și o furcă pentru tors, acestea fiind ocupațiile de bază ale femeilor. Încăperea mai cuprinde o masă de lemn, acoperită cu o țesătură din bumbac realizată în casă, împrejurul ei fiind așezate scaune tot din lemn, o laviță, un blidar cu vase din ceramică, o doniță pentru muls vaca, o untelniță [putinei de bătut unt] și un fier de călcat cu cărbuni. Tinda adăpostește o râșniță veche pentru măcinat porumb, o meliță, un melițoi și două ragile, folosite la curățarea inului și a cânepii de părțile lemnoase în vederea obținerii fuiorului pentru tors, un hreabăn [hrebincă], cu care se scotea sămânța din in și din cânepă, un fușalău [pieptene pentru scărmănat lâna], o unealtă utilizată la pregătirea draniței de pe acoperiș, o colivie pentru păsări, o scară folosită la urcarea în pod, un felinar cu lumânare, o cobiliță de adus apă, un vârtej cu care se făceau funii și diverse unelte din gospodărie (ciocan, clește, secere, coasă și altele). Camera de oaspeți este spațioasă, susținută de grinzi aparente, unde familia și oaspeții se adunau la nunți, botezuri, hramuri și șezători. Podeaua este făcută din pământ lipit cu lut și acoperită cu țoale. Aici, se află o sobă de încălzit, lavițe învelite cu lăicere de-a lungul pereților, un cântar din lemn, un corn scobit de cerb, unde se ținea praful de pușcă la vânătoare, un coș din rădăcină de molid, în care se ducea pasca la biserică pentru sfințire, polițe din lemn, păretare [covoare de perete], ștergare țesute, năframe împodobite cu cusături, un pat acoperit cu covor țesut din lână, perne lucrate manual, haine țărănești așezate pe grindă, o ladă de zestre din 1879 pictată în timpul Imperiului Austro-Ungar, o masă mare de lemn, înconjurată de scaune tot din lemn, o cană cu busuioc, două coveți – în cea mare era opărit porcul, iar în cea mică se frământa pâinea –, un leagăn pentru copii, butoiașe pentru vin, o ploscă din care erau cinstiți nuntașii și icoane vechi pictate pe lemn.

Florin Bălănescu