Se lasă seara peste sat,
Cu miros de fân cosit,
Iar prin iarba de pe deal
cerul pare coborât.

Fetele cu flori în păr,
Împletesc din vis cununi,
Iar bătrânii spun încet:
se coboară Sânziene.

De ai inima curată,
Îți deschide cerul poarta.
Iar de sufletul iubește,
Orice dor ne dă de veste.

Sânziene, flori de aur,
Peste codri și ogor,
Peste casa mea și neam,
Peste cântec și izvor.

Prinde hora, iar române,
Lasă grijile să zboare!
Că o noapte ca aceasta
Ne e doar o simplă noapte… e chemare.

Naiul plânge lin în vale,
Luna urcă peste vii,
Parcă îngerii coboară
Printre oameni și copii.

Roua spală orice rană,
Vântul duce orice greu,
Iar în liniștea din noapte
Se aude glas de Dumnezeu.

Sânziene, flori de aur,
Binecuvântați pământul meu!
Să rămână peste veacuri
Dorul sfânt și Dumnezeu!

Cât vor înflori câmpiile,
Cât vor curge râurile,
Va trăi în noi, mereu,
Neamul românesc cel viu și Dumnezeu!