Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa-muzeu ”La vatra cobzarului” din Strășeni, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Tudor Ungureanu s-a născut la 24 aprilie 1963, în satul Căpriana, comuna cu același nume, raionul Strășeni, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). Este căsătorit și are un fiu și o fiică. A absolvit Institutul de Stat al Artelor Gavriil Musicescu (în prezent, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) din Chișinău. Este fondatorul și conducătorul Ansamblului Etnofolcloric Ștefan Vodă din Strășeni și lucrează ca regizor de manifestări culturale. Este proprietarul Casei-muzeu La vatra cobzarului din Strășeni, raionul omonim, pe care a înființat-o în anul 2021. A primit titlul de Artist al Poporului (2010), Medalia Mihai Eminescu (2013), Medalia Aniversară Centenarul Marii Uniri (2021), titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Strășeni (2021) și titlul de Tezaur Uman Viu (2023).

Despre muzeul pe care l-a întemeiat, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 28 iunie 2026, în incinta acestuia.

– Domnule Tudor Ungureanu, când și de ce ați creat această colecție?
– Toată viața, am adunat instrumente muzicale, pentru că muzica este pasiunea mea dintotdeauna. Alături de ele, am adăugat piese autentice de artă populară românească de uz casnic și decorativ, obiecte de artizanat și mobilier de epocă.

– Ce loc ocupă muzeul între altele cu același profil?
– Ca mărime, acesta este unic în spațiul european, la noi neexistând unul similar; se mai află altul în orășelul Aalst, lângă Bruxelles [Belgia], dar nu are dimensiunile celui de față, care reprezintă, totodată, studioul de etnografie și folclor al grupului Ștefan Vodă.

– Descrieți, vă rog, spațiile expoziționale.
– În cele aproximativ zece încăperi, sunt prezentate peste 100 de instrumente tradiționale românești și din alte țări, multe fiind extrem de rare prin vechimea lor. Prima cameră adăpostește colecția de covoare și ștergare din zona de nord și centrală, ulcioare și coarne de cerb de toate felurile. Următoarele săli cuprind instrumente muzicale vechi – orgi, între care una din 1805, alta bisericească cu două rânduri de clape, de la începutul veacului trecut, țitere, una datând din secolul al XVIII-lea, cu care se cânta mai mult în Oltenia, dar folosită și la noi, o rababă [rebab sau repab] din Irak, oud-uri [ud-uri] africane și iordaniene, balalaici rusești, banjouri americane, un sitar indian, căușuri găgăuze și bulgărești, baiane rusești și ucrainene, un pian american de la începutul veacului al XIX-lea, altul rusesc marca Rostov-Don, tobe africane, o dombră [domră] bas, acordeoane, lăute, viori, trei cobze bas din cele cinci care există în republică, un clopot, trompete, fluiere, un cimpoi, chitare, ocarine, un contrabas, armonici, dintre care una a aparținut bunicului meu, întors din Crimeea în 1954, după 12 ani de prizonierat, un caval de lemn, naiuri, o tilincă făcută dintr-un băț de soc – primul instrument muzical din istorie – și diverse huse pentru aparatură. Dintre piesele de mobilier, rețin atenția dulapurile vechi și o oglindă de la începutul secolului trecut.

Florin Bălănescu