Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 18 → 2026

Binecuvântaţi-i pe poeţi!

  • ocrotiţi-i şi iubiţi-i pe poeţi
  • ei sunt concertul de vioară
  • cântat în taină pentru greieri  
  • sunt cei care pot să fabrice
  • uimiri şi îngeri noi 
  • sunt singurii care ştiu 
  • cum să ţină pentru o secundă
  • nemurirea în palme  
  • şi să ne mângâie cu veşnicia ei 
  • .
  • ocrotiţi-i pe poeţi
  • sunt trupuri de lut cu capul în nori, 
  • se hrănesc cu metafore unse pe cuvinte  
  • ca un vrăjit magiun de prune pe pâine,  
  • beau din ambrozia zeilor 
  • care-i face ne-muritori 
  • şi etern visători
  • .
  • ocrotiţi-i pe poeţi
  • sunt cai neodihniţi, fără potcoave  
  • ce-aleargă prin stepă, fără repaus 
  • se răstignesc în numele cuvintelor frumoase,  
  • ca tu să poţi să te agăţi de ei  
  • să te poarte într-un timp fără timp 
  • pentru a trăi puţin, preţ de o clipire 
  • măreţia unui Împărat roman 
  • şi veşnicia unui Faraon egiptean 
  • .
  • ocrotiţi-i pe poeţi
  • sunt săraci şi vând fiori şi aripi 
  • pentru câţiva îngeri 
  • care să ne colinde sufletele 
  • în muzica corurilor din cer
  • unde devenirea nu mai există   
  • .
  • ocrotiţi-i pe poeţi 
  • lumina lor curge prin oameni
  • ca sângele prin vene  
  • să-i dea motive inimii să fie vie  
  • şi să se simtă iubită 
  • .
  • ocrotiţi-i pe poeţi 
  • sunt făuritori de duhuri şi frumos  
  • de ireal, fantastic şi fabulos, 
  • vrăjitori de aştri noi şi mitologii,  
  • de dimineţi şi înserări
  • sunt învinşii şi învingătorii propriilor chinuri 
  • până când din inima lor înfloresc versuri 
  • .
  • timpul îi atinge cu eternitatea lui 
  • pentru ca sufletul nostru 
  • să nu rămână sterp şi singur  
  • Bine-cuvântaţi-i pe poeţi!


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.840 de abonați.

Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania