Au fost vremuri în care să devii bun la ceva însemna să rămâi suficient de mult timp lângă acel lucru pentru a-l stăpâni cândva cu adevărat.
O meserie, un meșteșug, un instrument, o abilitate transmisă de la o generație la alta… Învățai încet, greșeai, repetai, deveneai mai bun. Și, poate, în final, acel lucru pe care știai să-l faci cu adevărat bine spunea ceva despre tine.
Astăzi, parcă învățăm să cântăm la toate instrumentele deodată. Pentru a rămâne utili încercăm să învățăm câte puțin din toate, să acumulăm permanent, să ne dezvoltăm noi competențe, să învățăm tehnologii, să ne adaptăm noilor medii, să rezolvăm probleme, să comunicăm altfel, să creăm, să organizăm, să înțelegem și să ne reinventăm ori de câte ori lumea se schimbă, dar și de câte ori ne schimbăm locul.
Devenim propria noastră orchestră și continuăm să adăugăm instrumente. O nouă abilitate, un nou curs, o nouă aplicație, o nouă responsabilitate. Încă un lucru pe care ne spunem că ar trebui să fim capabili să-l facem. Apoi se întâmplă ceva ciudat.
Orchestra devine prea mare pentru un singur om. Ajungem obosiți de procesul interminabil. Știm mai multe, dar rareori simțim că știm suficient ori că ne sunt toate utile. Putem face multe lucruri, dar ne rămâne din ce în ce mai puțin timp pentru a face vreunul dintre ele în profunzime.
Și poate că adevărul incomod este că a fi capabil să faci multe lucruri nu e același lucru cu a fi cu adevărat bun la ele. Pot trece ani în care acumulăm cunoaștere fără ca aceasta să adauge neapărat o calitate reală lucrurilor pe care le facem. Devenim eficienți, adaptabili, versatili și uneori, pur și simplu, obosiți.
“One Man Orchestra” poate fi astfel mai mult decât o celebrare a ingeniozității umane. Poate fi portretul omului contemporan: cel care poartă prea multe după el, învățând la nesfârșit, îndeplinind mai multe roluri în același timp și hotărât să demonstreze că poate și e util.
Dar poate că înțelepciunea nu înseamnă doar să știi când să adaugi un instrument nou. Poate trebuie doar să alegi unul. Și să te întrebi dacă a cânta la toate instrumentele deodată este cu adevărat muzică sau e doar zgomotul unui om care încearcă disperat să țină pasul.
Mai multe ilustrații: [https://peopleandpaintings.com/vitaliy_gonikman]
Cosmina Marcela OLTEAN
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania