Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu din Ciprian Porumbescu, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu din satul Ciprian Porumbescu, comuna cu același nume, județul Suceava, muzeograful Adina Istrate mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acestuia.

– Doamnă Adina Istrate, când a fost înființat acest muzeu?
– Expoziția muzeală a fost inaugurată în 1971, în cinci camere ale fostului conac boieresc al lui Dimitrie Costin, construit în secolul al XVIII-lea. Inițiativa a aparținut scriitorului bucovinean Leca [Alexandru] Morariu, autorul mai multor studii, articole și al unei monografii dedicate lui Ciprian Porumbescu.

– Descrieți, vă rog, ansamblul expozițional.
– În prima încăpere, este prezentată viața compozitorului în copilărie [1853-1863], la Suceava [1863-1873] și Cernăuți [1873-1877], prin fotografii ale părinților, Iraclie Porumbescu și Emilia Clodnițchi, a lui Simion Maier, învățătorul care l-a îndrumat să deprindă tehnica interpretării la vioară, a lui Carol Miculi [Karol Mikuli], primul său profesor de muzică, și a lui Grigore Vindereu, un mare lăutar al vremii din Suceava, împreună cu care a cântat la diferite petreceri și nunți sau în cârciumi. Pe un perete, este expusă varianta originală a Cântecului tricolorului [Trei culori sau Tricolorul], muzica și textul aparținându-i lui Ciprian Porumbescu, devenit Imnul Național al României în perioada comunistă, cu versurile modificate, iar, alături, se află pianul surorii sale Mărioara [măritată Rațiu], portretul lui și cel al Bertei Gorgon [căsătorită Rossignon], iubita sa. Următoarea cameră ilustrează perioada petrecută la Viena [1879-1881], aici fiind reconstituit un salon de muzică din secolul al XIX-lea, care include mobilier din acea perioadă, mai multe partituri și violoncelul compozitorului. A patra încăpere înfățișează anii în care a activat ca profesor și dirijor la Brașov [1881-1882], unde a compus foarte mult, atingând apogeul carierei, spațiu ce adăpostește o pianină și un ariston funcționale. Penultima sală este dedicată celor câtorva luni trăite în așezarea pescărească Nervi [astăzi, cartier al orașului Genova] din Italia [1882-1883] pentru a se trata de tuberculoză, după care s-a întors la Stupca [satul natal – în prezent, Ciprian Porumbescu], unde a mai trăit doar patru luni. În acest loc, se găsesc husa viorii sale, bagheta cu care a dirijat opereta Crai nou și un fragment din vechea cruce de la mormântul lui, aflat vizavi de muzeu, în cripta familiei din curtea bisericii. Ultima cameră este rezervată intelectualilor născuți în localitate, decorul fiind întregit de sobele originale ale conacului, albumul foto oferit de compozitor iubitei lui, mărturii din ziare, fotografii, scrisori, tipărituri, afișe, piese numismatice și filatelice reflectând viața și opera marelui muzician, precum și recuzita filmului Ciprian Porumbescu [1973], turnat, aici, în 1972 și 1973 (un pat, o masă, două scaune, un gramofon, un joben și pianul lui Leca Morariu, donat de soția sa).

– Vă rog să propuneți o încheiere a acestei descrieri.
– Lângă bustul marelui muzician, există un citat din spusele lui: „Eu am avut, din copilărie, o antipatie de neînvins contra înstrăinării. Eram legat, cu atâta duioșie și dragoste, de patria mea și de casa părintească, încât îmi cădea, întotdeauna, greu să mă îndepărtez de ele chiar și pentru scurtă vreme. Că această patrie și această casă părintească mi-au devenit tot mai scumpe, se înțelege de la sine.”

Florin Bălănescu