Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Ciprian Porumbescu din Ciprian Porumbescu, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială Ciprian Porumbescu din satul Ciprian Porumbescu, comuna cu același nume, județul Suceava, ghidul Cristian Moldoveanu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Domnule Cristian Moldoveanu, care este istoria acestei clădiri?
– Muzeul este amenajat în fosta casă parohială a satului Stupca [astăzi, Ciprian Porumbescu], în care părintele Iraclie [Golembiovski], tatăl lui Ciprian, a locuit, împreună cu soția sa Emilia [Clodnițchi] și copiii lor, între 1865 și 1884. Ei au venit de la Șipotele Sucevei [(Șipote), în prezent sat în comuna omonimă, raionul Vijnița, regiunea Cernăuți, Ucraina], unde s-a născut compozitorul [la 14 octombrie 1853], al doilea din cei nouă copii ai familiei. Dintre ei, doar trei au ajuns adulți, ceilalți șase murind până la vârsta de 11 ani; Ciprian a trăit aproape 30 de ani, Ștefan – 40, iar Mărioara [căsătorită Rațiu] – 72. Această căsuță, construită din lemn, la sfârșitul secolului al XIX-lea, este singura care a mai rămas din fosta curte, ce mai cuprindea o livadă, o fântână cu foișor și casa mare (ce se afla în spatele bustului din curte al muzicianului și avea patru încăperi, o tindă și un cerdac), distrusă într-un incendiu în timpul Primului Război Mondial. [Din 2015, casa memorială figurează în Lista Monumentelor Istorice.]

– Descrieți, vă rog, interiorul muzeului.
– Casa este alcătuită din două camere (pe atunci, bucătăria de vară și cancelaria parohială), un hol și o verandă cu prispă de lemn, acoperită cu șindrilă, inaugurată ca muzeu la 9 iunie 1963. În prima odaie, sunt expuse fotografii ale părinților lui Ciprian, documente și imagini ce ilustrează perioada lui de studii, pianul surorii sale Mărioara, care a fost profesoară de muzică, predând acest instrument, o oglindă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, o canapea cu motive tradiționale și câteva dintre piesele compozitorului; pe una dintre bârnele de lemn din tavan, se poate vedea semnătura sa, scrijelită cu un briceag în vremea copilăriei. În hol, se află ultima lui fotografie, realizată la Genova [Italia] în 1883. În a doua încăpere, se găsesc o sobă cu vatră și cuptor, o laviță, obiecte țărănești tradiționale (de prelucrare a laptelui și a lânii), altele de uz casnic (boluri și farfurii din ceramică), fotografii ale muzicianului din prima parte a vieții, un fragment dintr-o scrisoare trimisă de el din Italia, în care, bolnav de tuberculoză, era conștient de iminența sfârșitului, și o imagine a mormântului său din curtea bisericii satului, situat lângă locurile de veci ale celorlalți membri ai familiei. Crucea este înfășurată în drapelul românesc, așa cum și-a dorit în Cântecul tricolorului [Trei culori sau Tricolorul], muzica și textul aparținându-i: „Iar când, fraților, m’oi duce/De la voi ș’oi fi să mor,/Pe mormânt, atunci să-mi puneți/Mândrul nostru tricolor.” În dimineața zilei în care a murit, Ciprian a adresat fraților, surorilor și părinților aflați lângă el aceste cuvinte tulburătoare: „Nu lăsați să moară muzica mea…”

– Există moștenitori în viață?
– Ciprian și-a dorit mult să se căsătorească cu Berta Gorgon, iubita lui [măritată Rossignon], ceea ce nu s-a întâmplat, și nici copii nu a avut – la fel ca fratele său Ștefan. Singurul urmaș al Porumbeștilor este Nina Cionca, fiică a Liviei, care a fost fiica Mărioarei; ea locuiește la București și vine, anual, aici, mai ales vara, cu prilejul comemorării morții lui Ciprian Porumbescu [la 6 iunie 1883, în satul Stupca, comuna omonimă, plasa Ilișești, județul Suceava, unde a fost înmormântat].

Florin Bălănescu