Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Muzeul Memorial Alexandru Vlahuță din Dragosloveni, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Despre Muzeul Memorial Alexandru Vlahuță din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, județul Vrancea, custodele Valentina Porumb mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acestuia.
– Doamnă Valentina Porumb, ce legătură a avut Alexandru Vlahuță cu această casă?
– Scriitorul s-a stabilit aici, în 1905, în urma căsătoriei, în același an, cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiica unui mic proprietar agrar din Dragosloveni [fost sat în comuna cu același nume, plasa Marginea de Sus, județul Râmnicu Sărat], de la care soția lui a primit casa ca zestre. Această proprietate era locul său de retragere și de odihnă, unde se întâlnea, între alții, cu Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Gheorghe Brătescu-Voinești, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Octavian Goga [finul său] și Nicolae Grigorescu [cuscrul lui]. A locuit în sat până în 1916, când, din cauza înaintării frontului în Primul Război Mondial, s-a refugiat la Iași și, apoi, la Bârlad, ulterior revenind, periodic, din 1918 până la deces. După moartea soțului, văduva sa a renovat casa și, în 1926, a transformat-o în așezământ cultural, servind ca școală destinată fetelor din zonă și ca loc de întâlnire a scriitorilor vremii, pentru ca, în 1958, imobilul să devină muzeu. Din 2004, clădirea figurează în Lista Monumentelor Istorice.
– Descrieți, vă rog, spațiile expoziționale.
– Casa este construită în stil arhitectonic românesc, cu parter și etaj, fiind compusă din cerdac, pridvor și nouă încăperi. În prima cameră, sunt expuse ediții vechi și mai noi ale cărților lui Vlahuță, masa de scris, reconstituită după cea originală, distrusă în toamna anului 1916, fotografii ale scriitorului, soției Ruxandra, mamei Ecaterina Petrescu și tatălui Nicolai Vlahuță, precum și o imagine a satului său natal Pleșești [astăzi, Alexandru Vlahuță, comuna cu același nume, județul Vaslui, fost în comuna Buda, plasa Simila, județul Tutova, Principatul Moldovei, unde s-a născut la 5 septembrie 1858]. Salonul de primire reconstituie o odaie țărănească specifică acestui sat (incluzând o masă, scaune, blidarul cu oale din lut și din lemn, scoarțe și păretare), care mai adăpostește mobilier original, tablouri, obiecte ce au aparținut poetului și atelierul de lucru al soției. Urmează o încăpere de trecere, unde se găsesc portretul lui Vlahuță și un medalion dedicat pictorului Nicolae Grigorescu. În continuare, este amplasat dormitorul familiei, care cuprinde mobilier autentic, o pendulă, sfeșnice, tablouri și fotografii ale părinților. Urcând scara abruptă care duce la etaj, pot fi văzute alte tablouri și imagini ale scriitorului, părinților și prietenilor săi literați. Prima sală de deasupra este camera de lucru a lui Vlahuță, ce conține documente, obiecte personale ale sale (un binoclu și o casetă cu inserții de fildeș), tablouri, biblioteca, unde se află mai multe volume și câteva dintre revistele la care a colaborat, precum și o fotografie a mormântului său de la Cimitirul Bellu din Capitală [a murit la 19 noiembrie 1919, la București].
– Ce puteți spune despre viața de familie a poetului?
– Prima dată, s-a căsătorit cu Ida Pagano, fiica lui Frederic Pagano, profesorul său de limbile italiană și franceză de la Liceul Gheorghe Roșca Codreanu din Bârlad, fără a avea copii. Din a doua căsătorie, cu Margareta Dona, fiica generalului Nicolae Dona, a avut două fiice – Margareta [(Mimi), măritată cu istoricul de artă și bizantinologul Ion D. Ștefănescu] și Ana [(Anișoara), căsătorită cu Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului Nicolae Grigorescu] –, pe care le-a crescut împreună cu a treia sa soție.
– Mai există descendenți în viață ai scriitorului?
– Margareta Ștefănescu a avut un fiu, decedat de tânăr, iar Ana Grigorescu a avut cinci copii, unul dintre ei fiind arhitectul Ruxandra Teodorescu Vlahuță, stabilită la Paris. Trăiesc și alți urmași ai acestora – nepoți și strănepoți ai poetului.
Florin Bălănescu
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania