Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Memorială Mihail Sadoveanu din Fălticeni, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Casa Memorială Mihail Sadoveanu din Fălticeni, județul Suceava, ghidul Dan Baltazar mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2009, în incinta acesteia.

– Domnule Dan Baltazar, ce l-a legat pe Mihail Sadoveanu de această casă?
– Este singura locuință pe care și-a construit-o scriitorul [născut la 5 noiembrie 1880, la Pașcani, plasa cu același nume, județul Baia (astăzi, în județul Iași)], după schițele lui, în 1908, locuind în ea între 1909 și 1918. Când a început să o ridice, nu-și închipuia că-și va câștiga existența prin scris; de aceea, pentru a-și întreține familia, ce devenea tot mai numeroasă, a făcut și o moară cu motor, împreună cu folcloristul și etnograful Arthur Gorovei, în incinta ei amenajând o bibliotecă în care, gândeau ei, țăranii vor citi literatură în timp ce stau la coadă la măcinat făina. Aici, a făcut gimnaziul, o parte din liceu și armata, s-a căsătorit pentru prima dată [cu Ecaterina Bâlu, cea de-a doua soție fiind Valeria Mitru], i s-au născut zece dintre cei 11 copii [șase fiice și cinci fii] și, tot aici, a deprins năravul pescuitului și al vânătorii, precum și pasiunea pentru șah. Ca vânător și pescar, a cutreierat toate locurile, mai târziu având să noteze într-un caiet: „Nu există ochi de apă în care să nu fi aruncat undița în țara asta.” Ca șahist, a fost maestru internațional și fondator al Societății Române de Șah și al Revistei române de șah. În plus, o treime din operă a scris-o în „casa din deal” sau în „livada liniștii”, cum le spunea el locuinței și, respectiv, grădinii. Ulterior, avea să scrie: „La Fălticeni, am băut apa vie a sufletului românesc, pe care n-am uitat-o nici până azi. În ea, se va răsfrânge până la moarte toată taina sufletului meu.” În august 1961, Sadoveanu a venit, pentru ultima oară, aici, ca să-şi ia rămas bun de la târgul tinereții lui. A murit la 19 octombrie 1961, la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală.

– Faceți, vă rog, o descriere a muzeului.
– Casa este alcătuită dintr-un hol și cinci încăperi, fiind transformată în muzeu memorial în 1987. [Din 2015, ea figurează în Lista Monumentelor Istorice.] În holul de intrare, sunt prezentate planurile clădirii, alături de niște însemnări prin care Sadoveanu își notase cheltuielile pentru a porni gospodăria. În prima cameră, sunt expuse fotografiile părinților – Profira Ursache, fiică de răzeși, și avocatul Alexandru Sadoveanu, necăsătoriți –, foaia matricolă din clasa a III-a de la școala învățătorului Mihai Busuioc, pe care îl va imortaliza în nuvela Domnu Trandafir, și teza la limba română din clasa a VI-a, redactată în luna mai, ce prefigura un mare scriitor. A doua sală găzduiește o mare parte dintre cărțile scrise la Fălticeni, primele având și cel mai mare succes; de fapt, 1904 a rămas în literatura română ca fiind „Anul Sadoveanu”. Odaia următoare adăpostește o galerie de tablouri fotografice, opere ale sale traduse în diverse limbi [din cele aproximativ 30 în care au fost tălmăcite volumele lui], precum și scrieri ale copiilor săi, care au cochetat cu literatura, pictura și muzica. Urmează o încăpere în care sunt expuse o mapă de birou, câteva creioane ascuțite, parcă așteptând ca scriitorul să-și continue opera, o colecție de unelte de pescuit și fotografii ce ilustrează activitatea sa de pescar. Altfel, în muzeu se găsesc puține obiecte personale, deoarece, la plecarea din Fălticeni la Iași, el a vândut casa și, până în 1982, când aceasta a fost cumpărată de primăria orașului, ea a trecut pe la mai mulți proprietari. În cea de-a cincea cameră, se află o mică pinacotecă încluzând lucrări ale fiicei mai mici, Profira, care le-a donat cu puțin timp înainte de a muri, un aparat de radio ce a aparținut lui Sadoveanu, un samovar vechi, o geantă în care-și ținea actele și un opis în care le inventaria, o casetă unde păstra obiecte de preț și o piuă de lemn folosită pentru prepararea, la Crăciun, a plăcintei numite „pelincile Domnului”.

Florin Bălănescu